RĂSĂRIT

Poetul

fulger globular

cu centrul oriunde

nicăieri margini

viu athanor

miez nevăzutelor nespuse

arde vanități vrafuri de colb …

un bob de aur stelar

unic etern răsărit

în cuvânt

 

SPRE  SINE

Peste raze-n flux galaxii de praf încing hora continuu

citind recitind trecerea-n eternul retur

fost prezent viitor

sublime înfășurate geometrii interioare

cernute-n sinapse

puncte zero linii cascade-nflorind curcubeie

niagare de orgi concerte visului firii

corole de spumă minusculi sori miriade

spre origini

în templul cu mii de intrări deodată spre sine înaintând

 

PETRECERE  DINCOLO

Răsucit în sine însuși se-adâncește nepătrunsul

visului de vise ninsori lumi adiacente

din punctul prim călătoria spre sinele ascuns

patru rădăcini pomului vieții izvor

tot mai adânc neștiutul străbat

umbrele umbrei pe buze de hău

efemer rostindu-și visul iluminare

în van zbateri orbenia firii-adâncesc

dincolo de marginea entropiei

petrecere dincolo de cele ce sunt

 

IZVOR  DIVIN

Unui singur punct izvor

câte linii cercuri sfere-n zbor

pe urmă-i în alunecare

lumi de plane văluresc pe mare

și-n volume poliedrice rotunde

ochiul ‘nalt adânc pătrunde

triunghiul dogmei drept

ritmează inima în piept

puncte –  focare de viață-n luptă –

dumnezeire ne-ntreruptă

Hațeg, 1 februarie 2015

 

STÂLPAR ÎNTRE  GLIE  ȘI  POLARA  STEA

– Lui Constantin Brâncuși cinstire –

Eu preste tatăl meu,

el pre bunul meu

pre strămoșul meu;

sub noi nesfârșit șir al neamului meu

din moși-strămoși,

brazi fagi stejari

din miezul gliei spre cer

peste mine fiul meu,

deasupră-i nepotul meu,

tot mai sus strănepoții,

răstrănepoții noștri

toți cu tot tezaurul nostru genetic –

sfintele române cuvinte —

cruci peste cruci cu ochi, cu guri —

vieți demne peste vieți jertfe,

columna minților verticală

spre polara stea,

etern visul vieții-n vibrare

românesc zbor măiastră-nălțare

 

Hațeg, 2 februarie 2015