Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viaţa, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt şi unul şi-altul,
Şi totuna mi-este mie
De-oi trai în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.
Toate aceste taine sfinte
– Pentru om frânturi de limbă –
În zadar gândeşti căci gândul,
Zău, nimic în lume schimba.
Şi fiindcă în nimic
Eu nu cred – o, daţi-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Şi faceţi precum vă place.
Nu mă-ncântaţi nici cu clasici,
Nici cu stil curat si antic –
Toate-mi sunt de o potriva,
Eu rămân ce-am fost: romantic.