Către  Natură

Suflu dă-mi, Orfeu, să slăvesc Natura,

Peste om şi zei sfânta Deitate.

A toate izvor şi-ntrupare-a unei

Pururea Dharme.

 

Tu mi-ai făcut dar, Nobilă Putere,

Marele Deschis şi aripi cât cerul,

Zboru-mi săgetând, în extaz cu tine,

Zările Tainei.

 

Văzul meu uimit sufletul tău este,

Gându-mi făurar – magică oglindă

Unde-n ceas de har te dăruiesc ţie-ţi

Şi mai sublimă.

 

Timpul meu l-ai smuls din eternitate.

Când transfigurat, în ea se va-ntoarce,

Cer, pământ şi om din lumină nouă,

Se vor renaşte.

 

 

Rondelul paiaţei

Eu am cântat viaţa

De teamă să nu plâng.

Ce tristă-a fost paiaţa

Cu râsul ei nătâng.

În toată dimineaţa

Când aştrii-aripa-şi strâng,

Eu am cântat viaţa

De teamă c-am să plâng.

 

Şi-acum, când vine ceaţa,

Durerea-ncerc s-o-nfrâng.

De teamă să nu plâng

Mi-ascund în ţărnă faţa.

 

De azi cântaţi voi viaţa !

 

Cartea

Să scrii o carte cu poeme,

o, ce ambiţie absurdă,

sperând că vreo ureche surdă

va auzi ce-ntr-însa geme !

 

Ne joacă soarta şi sperjur dă

vieţii mii de teoreme.

Nerezolvatele probleme

prin creieri şi artere zburdă.

 

Nonsensul lor cine-nţelege,

de ele află vindecare

şi îşi va da o altă lege:

 

desprins de rest, desprins de eu,

el va pluti prin empireu

între refuz şi încântare.

 

Iluminata lectură 

Rază cu rază

Când se-ntâlnesc

Înaripează

Gândul ceresc.

 

Suflul de îngeri

Din verb ales

Poartă-n răsfrângeri

Sfânt înţeles.

 

Noua lumină –

Gând, tu şi eu

Pur ne îmbină –

 

Lumina vie

Din noi, ne-adie

În Dumnezeu.

 

Rugă

Mă pregătesc de noapte cântând despre lumină,

Mă pregătesc de somnu-mi scriind eternităţi.

 

Citeşte-mi slova, Doamne. Din cerul ce ne-mbină

Deschide-mi somnul către azurul altei vieţi,

Şi-acolo-a mea fiinţă zbor-cântec să devină.

 

Extaz

Cu litere de flăcări mi-am scris a Vieţii Carte,

Trăit-am sus pe creste extazul pur de-a fi.

Şi dacă-am fost şi jertfă, eonul meu va scri

Cu slove de văpaie, în Domnul, mai departe.