ODIE
(1990, Darkhan, Mongolia)
Studentă la Şcoala Naţională Superioară de Arte Paris-Cergy, tânăra poetă, născută Odonchimeg DAVAADORJ, trăieşte la Paris din 2009. Scrie bilingv, în franceză şi mongolă.
Mamei mele
(Văzduhul se năruie)
Văzduhul se năruie încetişor
pe chipul mamei ce-adoarme
în pântecu-mi plin de amintiri cu ea.
Pe piept i-au crescut doi munţi
din care am muşcat gustul vieţii…
Cu-un ac şi-un fir, şi-a prins un cuib de pântec
din care am căzut zdrenţuindu-i piele şi aripi…
Când apa zvonea, iar noaptea urla,
mă ascundeam în codrul din părul ei,
Când soarele ardea, iar cerul se sfărâma,
mă feream în peştera-i din palmă…
Pe spatele ei culcată, voiam să fac un castel
şi să devin rege
Când era tristă, pleoapele-i se îngreunau,
iar uneori îmi ploua tăcut în vis…
Doamna pe care o credeam mai înaltă ca pomul,
mai tare ca piatra,
acum e micuţă, slăbită de timp.
Stă pe malul fluviului ce-mi curge-n gând,
şi-l trec spre ea înotând…
(Mai bine să fiu cuvântul)
Mai bine să fiu cuvântul rătăcit de frază
Mai bine să fiu ultima filă smulsă dintr-o carte
Mai bine să fiu scrisoarea fără destinaţie
Mai bine să fiu raza de soare de-o clipă
Mai bine să fiu luna ce răsare seara
Mai bine să fiu piatra tăcută a mării clocotinde
Mai bine să fiu cuvintele uitate ale unui cânt de iubire
Mai bine să fiu desenul şters al unui artist necunoscut
Mai bine să fiu durerea unei inimi
Mai bine să fiu părerea de rău fără lacrimi
Mai bine să fiu un mulţumesc fără întoarcere
În româneşte de Marilena Lică-Maşala
Piteşti, 24 ianuarie 2015