Sigbjørn SKÅDEN

SIGBJØRN SKÅDEN (n. 1976) este un scriitor Saami, aparţinând unui popor indigen care trăieşte în nordul Norvegiei, în Suedia, Finlanda şi în Rusia. Skåden este originar din Skánik/ Skånland, localitate situată în nordul Norvegiei, şi îşi scrie cărţile în limba minorităţii Saami. El are două diplome de master în literatură, unul la Universitatea din York, cu un studiu despre poetul Derek Walcott din Insulele Caraibe şi celălalt la Universitatea din Tromsø, despre dezvoltarea poeziei Saami în secolul 20.

Skåden a debutat ca poet în 2004, cu un amplu poem epic Skuovvadeddjiid gonagas (Regele Cizmarilor). Pentru această carte, a fost nominalizat la Nordic Council’s Literature Prize, Premiul literar cel mai prestigios din ţările nordice. În 2008, a publicat un scurt roman conceptual Ihpil: Láhppon mánáid bestejeaddji (Ihpil: Mântuitorul copiilor pierduţi), şi în 2010 a publicat a doua sa carte de poezie, Prekariáhta lávlla (Un cântec pentru Precariat). El a scris, de asemenea, numeroase lucrări pentru spectacole de teatru şi expoziţii. În 2012 a debutat ca scriitor de carte pentru copii, cu Sámit (Poporul Saami), o carte document pentru copiii cu vârste între 10 şi 13 ani.

REGELE CIZMARILOR

(fragment)

Partea 1

Am venit acasă cu barca,

zvâcnind-zvâcnind-zvâcnind la mal,

bătăi de inimă pe linia de plutire.

Lucruri care vor veni

imposibil de descifrat faţă de

ţărmul verde,

ochi roşii.
Aceasta era casa mea,

şi picioarele mele înrădăcinate

în terenul familiar,

din ochii mei scurgându-se păcatul,

am adus cele mai negre păcate

pe care pământul le-a văzut,
la ţărmul verde
într-o barcă mică,
cu picioarele mele grele de pierderi,
dar nu m-am putut opri,
Jusup este numele meu,
fugarul.

Ochii familiari
de la celălalt capăt al lumii
pătrunzându-mi în piele şi-n oase

ca să-mi caute sufletul,
sau aşa părea;
Mi-am legat sufletul şi mi-am inversat forma,
„Nu te mai holba!” cuvintele îmi zboară prin minte,
şi repede s-a dus:
„Ia desaga lui Jusup, nu vezi?
Un călător! Oare mama ta nu te-a învăţat nimic?”
„Du-te!” au strigat picioarele,
şi s-a dus spre est
un parfum uitat jucându-se în nări,
dar ascultă!
Ultimele cuvinte şoptite auzite pe docurile agitate

încă răsună în urechile dansatorului:
„Ai dracului ticăloşi …!”
cuvintele rostite de Jusup din fragmente

ale lumii
nu pot atinge sufletul fugarului.

În sus, în sus cotea drumul de pământ,
cel care ştie
nu are nevoie de nici o introducere,
mi-am săpat sufletul în inimi prietenoase
înclinându-mă în spatele vehiculului,
bucuria împrejurimilor pleznindu-mă în faţă:
acesta am fost eu,
Jusup,
fiecare fibră din corpul meu,
stând liniştit în inima mea,
pe drumul meu către centrul sufletului meu,
acesta am fost eu,
Jusup,
cu inima bătând,
blestemat-blestemat-blestemat-blestemat,
când cel nenorocit

ajunge în cele din urmă acasă.
Traducere din engleză de Elena Liliana POPESCU şi Vlad COPIL