Dintre cele mai discrete sonete tatuate cu dermatograful pe sînii domnişoarei Sapho
(101)
Mai bine cumpărăm la kilogram
O rămăşiţă de castel în Spanii!
Spălăm spumos blazonul cu şampanii,
De să-ameţească-urmaşii lui Adam,
Cînd urcă-aventuros din Carul Mic
Către mistere-n Carul foarte Mare,
Apoi de jos în sus, de la picioare,
Spre sînii-n vîrf cu cepi de arpagic.
La poarta nupţială va dormi
De-onoare cavalerul Don Quijote,
Maestru-n mori de vînt şi anecdote
Cu mirii după chef a doua zi…
Iar dacă nu, isterici şi-mpreună
Vom devora cu poftă-altă căpşună.
(102)
N-ai s-o găseşti picior peste picior,
Ci-ntîi ridică stîngul, fără teamă,
Şi dreptul mai apoi, ca-ntr-o reclamă
De statuari ciorapi, şi sfidători.
Cu asemeni marş drăcos de-aerian
Pe drept cuvînt mă calcă în picioare,
Iar fusta e-aruncată într-o stare
De s-o boceşti de milă şapte ani.
Mai bine-aş tot lega-o fedeleş,
Cu limbi de crin, dar cît e de fierbinte,
Zurlie,-anapoda şi fără minte,
Îmi va distruge patul, fără greş…
Ce-i de făcut şi cum să mă încred
Într-o aducătoare de prăpăd…
(103)
Precum Homer ne cîntă-n epopeea
„Războiul crinilor cu libidoul”,
Iubitei mele-i desenez furoul
Cu sacre peisaje din ludeea.
Mai are-un trup legitim ca păcatul,
Cu-o inimă în formă de căpşună,
Şi-un dormitor febril, unde-i căşună
Să scîrţîie a vechi tangouri patul.
Formează-o parfumată adunare
De cuie foarte-nfipte în perete
Colecţia-i de-amurguri şi portrete
Cu-amanţi culeşi din flori anterioare,
Precum ne păcăleşte-n Odiseea
Un alt poet, ori tocmai de aceea…
(104)
Jos, într-un tîrg de lene, dobrogean,
Cu felinaru-n creştet, idiot,
Luna-ntărîtă, goală sub capot,
Butoaiele cu apă la burlan…
O fată pritoceşte prăjituri
Şi praf de nuci în sucul purulent
Îmbălsămează cerul spre-Orient,
Cerul bazarului de vechituri…
Prin umbra moartă-a florilor de spin,
Parfum răzbate, fum de cafenea,
De năduşesc în ofuri de manea
Dugheni cu limba dulce sub smochini…
Jeleşte evadat în pijama
Nebunul tîrgului: „Oooof, viaţa mea!…”