Să trăiești Poezia la Iași (Poezia în Capitala Poeziei)
Iași – un oraș fenomenal, luminos și paradoxal. Când spui poezie la Iași el te ascultă cu întreaga-i ființă, cu toate frunzele teilor de pe Copou, dar mai ales cu aceea a teiului sfânt. Teiul pe care l-am văzut și anul acesta la fel de tânăr, același pe care l-am văzut cu mai multe zeci de ani în urmă. Nu se întâmplă niciun miracol cu el. Teiul lui Eminescu trăiește pentru că se hrănește cu poezie. Pentru că în jurul lui sunt mereu poeți. Un tei străbătând milenii… Și cum să nu traversezi milenii scăldat în poezie?
Când teiul se va prăbuși, va muri poezia la Iași? Cum să cadă un copac ce are rădăcinile în pământ și-n poezie? Ș-apoi cine stie dacă nu cumva, de atâta vreme, rădăcinile teiului sfânt nu sunt dincolo ramuri cu frunze tăcute și verzi care ascultă poezia de dincolo?
P.S.: Mulţumesc organizatorilor Festivalului Internaţional de Poezie de la Iași, Cassian-Maria Spiridon și Adi Cristi care mi-au oferit privilegiul de a participa la această manifestare excepţională.
BIOGRAFIE SELECTIVĂ
s-a spus despre mine că sunt specialist în copilărie că ştiu
pe dinafară cursurile de disperare ale bunicilor mei
şi la nevoie pot face rost de păsări pe cer
că la marginea memoriei deţin grădini suspendate
unde cultiv primăveri nelumite că seva-mi urmează copacii
cu braţele pline de flori pe drum spre biserici
şi clopote aruncă-n ferestre cu nuci de lumină
că nu mai rămân în praful speranţei la capătul
parcului când luna trage raze şi adună îndrăgostiţii
în podul casei cu cărţi despre originea nopţii
lângă viespi locuind ilegal pe sub corni
la Vima Mare pe pământurile colectivizete de iarbă
că încă din viaţa şi din camera alăturată
mă mai aude mama trântind poarta spre visul
în care voia să rămână
a fost odată
n-ar fi fost să se spună