Magdalena PETRE (Cluj)

Pentru vîrsta pe care o aveți (19 ani), dovediți o maturitate extraordinară. Dați impresia că ați petrecut mai multe vieți în compania cărților, ați citit și ați înțeles lucruri la care alții visează o viață, fără să ajungă la ele. Dar sunteți prea timidă, vă trebuie mai multă încredere ca să izbîndiți. Mi-au atras atenția în mod special poemele într-un vers. Nu știu dacă știți că aveți în literatura română cel puțin un ilustru precursor. Sporadic, au scris astfel de poeme Blaga și Voiculescu, dar un volum întreg cu această dificilă și spectaculoasă tehnică are Ion Pillat. El însuși explică: ”Poemul într-un vers ar fi acela în care unul singur e scris, cel dătător de mișcare, iar celelalte rămîn sugerate până la sfîrșitul poemului presimțit”. Poetul mărturisește că i-a venit această idee citind poeziile altor creatori, în care i-au atras atenția anumite versuri ce se detașau din text ca veritabile unități independente, cu valoare poetică deplină.

Dumneavoastră, dragă Magdalena Petre, vă lipsesc titlurile. Nu-i grav, se poate și așa. Deși Pillat a procedat altfel: ”Titlul la poemul într-un vers are rolul de a duce concentrarea lirică la un cuvânt esență, la sămânța ideii din poem, printr-un proces de sintetizare a expresiei poetice”.

În concluzie, sunteți pe drumul cel bun. Mai mult decît atît, la un pas de confirmare.

Mihai DUMITRIU (București)

Poemele dumneavoastră în proză par inspirate nu din opera unui mare poet, ci din romanele noastre interbelice mai puțin cunoscute, ușor romanțate uneori, dar pline de farmec. Asta îmi indică mie faptul că aveți mai mult vocație de prozator decît de poet. Încă nu v-ați descoperit drumul, dar el e deschis, trebuie numai să-l vedeți. Aș spune mai mult: mergeți deja pe drumul potrivit, numai că nu vă dați seama. Ultimul text pe care mi l-ați trimis, ”Grădina din vis”, mi-a amintit cu claritate de romanul ”Viață dublă” al lui E. Lovinescu, unde criticul valorifică relația sinuoasă dintre memorialistică și literatura de imaginație. În roman – această ”ficțiune romanțată” (cum îl definește însuși autorul) – reconstituirea adevărului psihologic depășește limitele autobiografice, criticul asumându-și riscul (sau meritul) de a fi pus în scenă o poveste de dragoste interesantă și incitantă.

O astfel de poveste vă macină și pe dvs., autobiografică sau nu, deși deocamdată vă lipsesc mijloacele potrivite pentru a capta atenția cititorului. Dar faptul că v-ați ales, fie și inconștient, un maestru de talia lui Lovinescu arată că aveți ambiții mari. Mult succes!

Steluţa MIHALCEA (Săcele)

Iată beneficiile internetului: revista noastră (implicit această rubrică) poate fi citită cu ușurință de oriunde. Steluța Mihalcea, elevă în clasa a XII-a, ne trimite niște versuri emoționante în felul lor, nedatate, adică ieșite din timp. Bineînțeles că mă impresionează să văd atîta sensibilitate și talent la o tînără care se dovedește destul de matură pentru a face niște alegeri care o onorează. Mă uimește însă arhaicitatea stilului, care amintește mai mult de psalmii lui Dosoftei decît de modernismul baudelairian. Nu știu dacă Steluța Mihalcea i-a citit sau poate că, intuitiv, scormonește în straturile profunde ale limbii române pentru a-și găsi drumul. Este într-adevăr un efort demn de toată lauda – să recuperezi tradiția, căutînd originalitatea. La vremea lui, Dosoftei însuși a introdus o notă de originalitate, deosebit de expresivă și convingătoare, în schema preexistentă a Psaltirii. Dar resursele de poeticitate din Biblie sunt depășite de nivelul de subtilitate a mesajului poetic din Psalmi, unde el a imaginat o altă lume, topind-o într-un limbaj inedit, din care nu lipsește o doză autentică de autobiografic. Premonitoriu, Mitropolitul a avut de timpuriu psihologia exilatului. Poate că a pornit de la metafora credinciosului exilat pe acest pământ, dar, oricum ar fi, plângerile lui emoționează până astăzi, fiind specifice condiției umane, în general, și omului contemporan, în special, obligat să emigreze ori să rămână străin în țara lui.

În același mod se poate vorbi despre căutările poetice ale unora, în rîndurile cărora o includem, cu onestitate, și pe tînăra din Săcele.

Poate că aceste rînduri vi se par prea livrești? Le-am scris în plină vară, cînd lumea e plecată în concediu, iar eu vorbesc mai mult cu cărțile decît cu oamenii. Dar nu numai cărțile îmi sunt parteneri de dialog, ci și colaboratorii acestei rubrici, cărora le mulțumesc și le urez mult succes!