Aux Saintes Maries ( 5 ) / La Sfinte Sărbători
Fata e brună şi neagră
când intră în a mării albie,
iar fusta i se umflă şi lărgeşte
precum o pânză de corabie.
Şuviţele din păru-i lung
sunt precum algele pe valuri,
O, ce n-aş da să-i mai văd ochii
cum e cărbunele aprins
dar ea privirea şi-o îndreaptă
spre alte zări, spre alte maluri.
O, ce n-ar da să-i vadă ochii
şi alţi ţigani cuprinşi de dor
ce vor privirea să-i abată
cu muzica lor înfocată
din strunele ghitarelor.
Femei cu lanţuri şi brăţări,
fete cu pântecele goale
dansează aprig pe cântări
dezlănţuite de ghitări…
Dar fata apelor încet
se-ndepărtează tot mai mult
de ţărmul cel voios şi plin de vuiet.
Iar braţele ei goale ca de humă
şi părul ei aprins şi mişcător
s-au scufundat încetişor în spumă…
Pe cât de neagră, pe-atât de blondă
a mai ţâşnit la suprafaţă Venus…
Sarah e-adusă înapoi
într-un leagăn de mare, uşor,
iar cântecele celor de pe plajă
sunt plânsete de dragoste şi dor…
Versiunea în limba română: Constanţa NIŢĂ