Maria MĂNUCĂ

Am fost impresionată de complexitatea organizării festivalului, de faptul că atît de mulţi poeţi au avut posibilitatea să se exprime. Îndeosebi mi-a plăcut festivitatea de închidere, înălţimea profesională a invitaţilor, frumuseţea și poezia repertoriului, precum și festivitatea de premiere. Îmi  doresc și vreau ca acest Festival să continue, să aducă Iașului coroana poeziei pe care o merită.

Între câmpie şi şapte coline

Arşiţa

văzduhul cu Fata Morgana

făgăduinţa magiei

le-am luat din câmpie

 

Cele şapte coline

mi-au făgăduit în schimb

flamura albă a mănăstirilor,

costişele, verdele cuib al vâlcelelor

Aici, în văzduh, pe coroane

pe fiecare frunză

ceva tainic se naşte

şi buciumând

se adună în omphalosul Cetăţii

 

unde teiul trăieşte

 

bandaje de fier

îi ţin laolaltă trunchiul, ramurile,

scorbura…o uriaşă

în golul ei întunecos, ghemuite

stau veacuri

Îngenunchez

și de pe tălpi

mi se desprinde pământul câmpiei

 

Stai lângă mine, poezie!

Curăţă-mă

de trosnetul cuvintelor lumii

Îmbracă-mă

în cămaşa de licurici şi învaţă-mă

să umblu desculţă

Îmbracă-mă

în cămaşa de vânt

să ascult neliniştea şi frunza

„ce bate când vântul nu bate”

Îmbracă-mă

în cămaşa albastră

să mă vadă seninul şi apele mării

Îmbracă-mă

în cămaşa zăpezii. În alb, sufletul

înfaşă-mi-l

Usucă-mă cu maramele verzi

din raiul plăpând dintre sălcii

Îmbracă-mă în cămaşa iubirii

m-aşteaptă inocenţii pe celălalt mal

totdeauna pe celălalt mal

 

Îmbracă-mă în cămaşa de zale

păsări negre asupra-mi se rotesc

să mi se aşeze pe umeri.

 

Pacienta

ascultându-mi inima

medicul cardiolog

contrariat

a auzit un zăngănit

ca de metal

„Sunt Cavaler al Grâului” i-am spus

port armură şi călare  alerg

jur împrejurul lanurilor

din troiţă în troiţă

să veghez felinarele macilor

să lumineze fiecare spic

 

şi pe fiecare bob de grâu,

Chipul sculptat

 

Completul Kafka

Cleioasă, ura

se lipeşte de aer, de oameni, de obiecte

În sala de judecată

greu se respiră

greu se vorbeşte

oameni nu se mai văd

părăsiţi se părăsesc între ei

de sub lambriuri

de sub duşumele

răzbate un sunet-ecou

ca de cătuşe

Justiţiarii se acoperă cu robele negre

în mânecile largi

stă ghemuit absurdul

Pe acoperiş, Zeiţa

legată la ochi cântăreşte…

văzduhul îl cântăreşte

 

mereu i se adaugă noi legături

 

Verdictul e lovitura ciocanului

un uriaş ce izbeşte

cu puterea unui mare imperiu