e
disparate
gândurile mele
se ciocnesc
îmi zgârie
auzul văduvit de
sem
nu se-nfăşoară
azi
pe niciun ghem
ca să pot
pe urmă
depăna şi eu povestea
dar,
mai ales,
alături puse,
niciun cântec nu alcătuiesc
precum consoanele
damnatele
schimbându-şi locul
inutil
îmbrâncindu-se una pe alta
printre dinţii molfăind debil
spune-mi ce mai gândeşti
trimite
măcar un gând al tău
printre gândurile mele sterpe
trimite, Doamne, vocala
care ucide moartea
– e din euterpe
escapadă
căutând cotrobăind în mine
mă înstrăinez de mine
dau de lucruri nume
jocuri
care
mi-s străine
le învăluie perfid
cuvântul meu
în plasă
mai străine,
prinse nu se lasă,
dimpotrivă:
urgisite iele
vor să mă învăluie pe mine
ele
în derivă
mă agăţ cu sufletul de-o literă
ce mă poartă,
dincolo cu mult mai în afară,
liberă
mă aduce înapoi străinul
vinovată
cu un ochi umflat
mă absolvă ochiul celălalt
limpede
şi linul cristalinul
fereastră pictată
stai
şi odihneşte-ţi ochiul pe sticla ei
sprijină privirea de ivoriul rece
bate discret cu geana şi…
se va-ntâmpla
– va prinde
să vină spre tine
lumea
filtrată prin ceţuri aburinde
dar,
ca să se-ntâmple,
trebuie să rămâi aşa,
să nu te-ntorci,
ca nu
cumva
ele, ferestrele reale
ochiul nou
să-ţi vadă
o clipă numai… şi s-ar deschide
abandonându-te
nelămuritei lumi
– inutilă pradă
şters
din filmul ăsta incolor
m-au şters? m-au interzis recent?
ori poate(mai probabil)
am fost un personaj absent?
– un scaun gol (întâmplător)
o replică a nimănui sunând absurd
dar potrivită
logicii curente
răspunsul creponat pe-o mască gri
dat unui nevăzut surâs
utile complimente
trimisă înspre nimeni, făr-a şti,
– o grosieră spadă
pe-o foaie întinată
ecoul greu al unei întrebări nepuse
lăsat uşor să cadă
oameni-statui tablouri scaune hârtii
stupide gesturi efecte fără cauză, târzii,
şi cauze fără efect
rupt
firul iluziei, negat
altfel cum azi
aş fi putut
să fiu nu fantoşă – rol principal ori secundar
(la fel)
ci eu cel
viu adevărat