În mahalaua-talcioc

În mahalaua-talcioc am avut o iubită.

 

Pe cînd ne plimbam prin sud-vesticul parc

cu iarba găii şi păpădii,

necălătorit prin străinătăţi un şomer 

cu tricolorul pe umeri  

cînta la vioară solemn în înnourările sale,

secondîndu-l în descifrarea ritmicităţii

zăngănirea de geamuri întredeschise

 

Revista Clik relatează că Gollum cel gol,

ademenit de-o infantă-ntr-o seară,

zice că tufa de azalee din spatele şcolii

i-a oferit un culcuş agreabil,

deşănţarea erotică alungînd o şopîrlă

cu guşa verzuie şi coada mîncată de-un pechinez.

 

Ceaţa nelămuririi retrăgîndu-se întomnată

către spitalul de boli uimitoare,

se va scinda, se va risipi mai departe

de-o simfonie avangardistă.

 

Pentru cam o treime din viaţa sa

din precupeţ convertindu-se-n cărturar,

cel ce ne cheamă la tîrgul de cărţi din bazar

zice că a alcătui un poem nu-i o farsă,

nici o bizarerie de mîntuială.

 

Ardoarea, iscusinţa, conceptul

într-un demers transfigurator, iluzoriu,

dau scamatorului fantezie de dirijor,

cînd în răstimp de trucaj

şi de negrăită stupoare,

pe faţa adolescentei hipnotizate

se zvîntă o lacrimă.

 

Strategicul zel al terapeuţilor de paradă

ce se fălesc cu retorica dibăcie

de-a vindeca tulburări, deziluzii,

melancolii dobîndite de oamenii străzii

şi de întîrziaţii prin birturi,

nu izbuteşte să recicleze tergiversarea

neisprăvitelor funeralii.

 

Pe povîrnişul cu măcriş şi cimbru

O ofilire de cicoare-n luncă

sau de mimoză-anticipează stropii

de ploaie-ntrezărită ce s-arată,

fără ritmicitate unde dropii

şi ţărci piţigăiate dau ocoluri

unui sud-vestic iezer din Strehaia,

în dup-amiaza de sfîrşit de vară

cu levitaţii ce adastă ploaia.

 

Pare-mi-se, mai graţioasă-i o acvilă unde

pletele toamnei, eşarfe cu oglindiri

peste gîrle fărîmiţîndu-se, nuanţează

înfrăgeziri preschimbate în vestejiri.

Guşteri şi fluturi molîi iscodindu-se

prin tihăraia de cătină, pe ponor,

pe sub o încăierare de crengi prea spinoase,

se înfruntau, se holbau pînditor.

 

Pe povîrnişul cu măcriş şi cimbru

nedibuind la mînuirea coasei

al măzărichei fir cu albă floare,

din Valea lui Ion în a Frumoasei

Viroagă, eu strunit-am neodihna,

iscînd prin scris arpegii, repetare

de vers sprinţar de spus unor muntence,

rîvnite de pîndari în Vînju Mare.