Iaşi-ul este familia mea literară. De ani buni, graţie prietenului Cassian Maria Spiridon, mă las răpită de această şansă rară. De a crede în solidaritate literară, în prietenie, în oameni frumoşi şi buni, în parfum de tei şi în zâmbetul domnului Maiorescu.

,,Poezia la Iaşi”, prima ediţie din 2014 a confirmat (a câta oară?) forţa indicibilă a acestui Oraş, căruia îi sunt recunoscătoare. Este, cu adevărat, o capitală culturală europeană.

Aşchii de icoană

Îmi taie viaţa cu dreptate, un adevăr negat intens,

E cuplul ca formalitate, tânjind mereu perechea sens

Rănesc lumina desuetă, cu spini pe creştet am iubit,

Un act, un pact, o verighetă, neverosimil, te înghit.

Pentru iubirea cu hotare, pentru delirul în balans,

Perechea -sens cere iertare, formalitatea râde fals.

El e străinul, ea străina, cuplul se smulge din război

Bătăi de gong despart lumina, în poezia de apoi.

Nu te-am găsit în nici o carte, e  scris în arşiţa din stele

Să fii şi să rămâi departe, arzând în rostul vieţii mele

Schimbăm tăceri, a câta oară, la nunta noastră ne-ntâmplată

O stea în pas de dans coboară şi ne promite altă soartă.

Numai din cer aştept opinii, despre ce-a fost întâmplător

Şi când ne judecă străinii, ne-ascundem chiar sub ochii lor.

Dragostea mea, cerească mană, pierdută-ntr-un război nebun

În aer aşchii de icoană se-aşează şi te recompun.