Atunci cînd m-am întors la origini…
În ziua-n care ceaţa s-a strecurat
printre pereţii vineţii, cu igrasie –
în ziua aia, am vorbit ore la rînd
cu euglenele şi paramecii,
i-am filtrat prin mine
şi i-am întrebat
de existenţă şi formă –
cînd i-am prizat
mi-au răspuns.
Pe cerul Scandinaviei –
de mînă cu paramecii
aurorele s-au scurs de pe cer
şi-au pictat cercuri şi forme.
Au aşezat muntele
peste cercurile concentrice din lac,
l-au sudat în magmă
şi-au filtrat lumina prin el
ca o prismă.
Din paletă
au erupt culori în noul univers –
cercurile au pliat în tipar
primele forme tip, şi i-au spus –
Andru.
Au creat o aură de magnetism
iar fiecare Andru şi-a ales culorile
ca un „liber arbitru”.
Prin iris a indus raţiunea
iar în piept a aşezat sentimentele –
apoi, cercurile s-au strîns în spirală
iar în abis a-nflorit din elipsă –
sufletul.
Poem timpului
Am vrut să pun monopol
peste mişcările tumultoase,
peste fizicul stăpîn –
peste vremuri…
În living, Gustav Becker-ul
bîlbîie-n bavareză vremea
de vreo-sută şi ceva –
seamănă-n serile
tăcute de Duminică
cu bunicul, reflectînd –
avea mîini
şi din ţeasta gotică
îi germinau nuci
din toată esenţa corpului.
În serile de Vineri,
îi înveleam trupul în carne
şi-o pendulare a rotulei
se dispersa insesizabil
în coapsa de şaizeci de bătăi.
Am vrut să pun monopol
peste bolta palatină,
acolo unde-ţi pocnesc dinţii
unul în altul,
dar înţelepciunea
m-a-mpiedicat.
Din picioare
mesteci perspective –
pui cap la cap ani şi veacuri,
pînă-ntr-o zi
cînd te vei scurge mut în asfinţit.