Să vezi copilăria
Să vezi copilăria
cum era la numărul 7
cu nasul murdar de lapte,
cu perna de lână sub cap,
cu urechea lipită pe aluat
şi mâna prinsă-n fustă
cu spatele ud, de bumbac înflorat.
Dintre vişini şi cercei
scuturaţi de la 3
sună vrăbii.
Furnicile se adună
la cotorul proaspăt
în grădina blocului pătrat.
Izolat în mijloc,
pâcla greţoasă trece
– un sunet vechi mă aduce înapoi –
Să vezi copilăria cum era
la 30 de ani,
într-o cană de cafea.
O vreme
…nu ştiam
de dumneata.
O vreme, trăind împreună,
nu ştiam
de dumneata.
Ştiam cum miroşi,
ştiam cum sună cuvintele tale,
ştiam cum adormi…
dar nu ştiam
de dumneata.
Eu nu
Eu nu am 30 de ani
Eu nu ştiu să scriu
Eu nu vorbesc
Eu nu arăt aşa cum mă vezi
Eu nu am haină neagră
Eu nu sunt eu
eu nu sunt tu.
Te arunc în urmă
…pe spinare, prinde-te
în ochii de lână.
Înapoi în ‘87
la coadă la lapte
la afişe rock cu poeţi morţi
şi casete tdk
cu incantaţii
din america.
la biblii glossy
cu ştiri eterne
răsfoite lung
la focul de lemne.
Era puţin puţinul
în blugii aspiraţionali.
Lumea şoptea tare, vorbea invers,
citea pe dos în limba română.