CASTELUL

Castelul îşi privea seniorul,

Sufereau de aceeaşi nobilă singurătate…

Tainele trecutului îi bîntuiau.

Reci şi solitari,

Împreunau sîngele şi piatra,

Umbrele lor prelungindu-se

Peste domeniul ne-mblînzit

Al strămoşilor.

 

DEASUPRA PUTINŢEI

Ţi-am sărutat genunchiul,

Acolo unde cercul durerii

Se rotise de prea multe ori.

Porţi cicatricea lumii

În care nu poţi muri,

Ţi-ai ridicat braţele

Deasupra putinţei –

 

Copacule înaripat,

Umple pîntecul cerului…

 

BLESTEM

Eu sînt coroana de spini

De pe fruntea lui Iisus,

Ţipătul arginţilor în palmele Iudei,

Gura însetată a suliţei,

Colţii de fiară ai cuielor.

 

Crucea păcatelor lumii

Ne-a răstignit pe amîndoi:

Eu, întru moarte,

Tu, întru viaţă!

SACRIFICIU

Cel care m-a vîndut

M-a iubit mai mult

Decît cei care m-au avut.

 

De aceea steaua lui

Va fi mai presus –

Ca dragostea Iudei

Pentru Iisus!

 

UMBRA

Cu tălpile goale,

Unde sîngele nu izbutise

Să prindă culoare,

Strivea colţii ascuţiţi ai stîncilor;

Nici o lacrimă nu se ivea

În adîncul ochilor ei,

Tristeţea-i îngenunchea zările…

 

O umbră rătăcită

În fiordurile îndepărtate

Era singura dovadă a existenţei.

 

MI-AI TREZIT UMBRA

Mi-ai trezit umbra

Şi-ai scuturat-o atît de puternic

Că s-a împrăştiat peste tot…

Ai strigat la ea:

„Nenorocito!”

Că s-a făcut albastră de spaimă…

Era flămîndă,

Îşi împlinea negura înlăuntrului meu

Iar eu, tot mai departe de casă.