Bronislava Volková (născută în 1946, în Děčín, atunci în Cehoslovacia, este actualmente profesor de literatură cehă, literatură comparată şi studii evreieşti la Indiana University din Bloomington, SUA.

Poet, translator, „collagist“, profesor emerit de limbi slave şi fost director al „Czech Program”, la Universitatea din Indiana, a plecat în exil din Cehoslovacia în 1974 şi locuieşte la Bloomington din 1982.

A publicat zece cărţi de poezie cehă metafizică şi existenţială şi câteva în engleză, două cărţi despre lingvistică şi semiotică literară, o antologie de poezie cehă tradusă şi în limba engleză, Up The Devil’s Back: A Bilingual Anthology of 20^th Century Czech Poetry (cu Clarice Cloutier). Recent, antologia operei ei poetice a fost publicată în republica Cehă. A scris multe alte articole, studii pe diverse alte teme, din anul 2000 este „collagist” şi director de spectacole multimedia de poezie. În 2009 a primit un „premiu pentru contribuţia semnificativă în cultură şi învăţământ”, din partea Societăţii Cehoslovace de Arte şi Ştiinţe, iar în 2012 un premiu pentru întreaga ei operă poetică şi pentru îndelungata ei activitate pentru schimburile culturale între slavi, din partea Sindicatului Profesorilor Bulgari, la Varna.

Marius Chelaru: Bronislava Volkova, la început a fost Děčín, din fosta Cehoslovacia… Cum erau meleagurile natale, cum a fost copilăria? Să vorbim puţin, te rog, despre familia ta şi primii anin de şcoală

Bronislava Volková: Am petrecut doar trei luni în Děčín, în trecere, aşa că nu pot spune multe, când părinţii mei se întorceau din război, în timpul căruia au pierdut 36 de membri ai familiei, precum şi posesiunile lor, între care şi apartamentul pe care îl aveau în Praga. Fiind un oraş de graniţă cu Germania, Děčín a devenit p locaţie în care ei puteau să găsească un loc să trăiască după ce germanii fuseseră alungaţi din Boemia. De fapt, cred că am locuit într-un departament comunal, şi tata a avut o slujbă care nu prea îi convenea. Curând ne-am mutat într-un mic apartament din Praga, Vršovice.

Între anii lui Hitler şi Stalin tata, chiar dacă a devenit un comunist, convins de război, şi-a pierdut slujba care îi era cea mai dragă, atelierul lui de construit maşini, şi uneltele lui valoroase, un prototip revoluţionar de maşină etc. S-a descurcat destul de bine, dar nu a vorbit niciodată despre familia lui sau despre anii de război şi comunismul care, de fapt, l-a jefuit de o viaţă, de muncă şi de aprecierile profesionale de care, altfel, ar fi beneficiat. Dar nu i-a fost comodă emigrarea şi a fost un idealist, aşa că a plătit preţul fără să se plângă. Mama mea, care era un virtuos la violină şi nu s-a identificat cu idealismul lui, a suportat şocul unei vieţi dificile sub stăpânirea comunistă. Şi ea, de asemenea, a fost capabilă să-şi adapteze şi să-şi făurească pentru ea o nişă remarcabilă, în cele din urmă devenind şefa Departamentului de Coarde la de Conservatorul din Praga. Eu? Am fost un copil fericit, cu excepţia faptului că nu am putut să merg la grădiniţă, şcoală, programul „afterschool”, tabere de pionieri etc. Acasă, am fost expusă la tragedia familiei, chiar dacă părinţii mei erau refractari în a o împărtăşi, şi, de asemenea, la stilul lor de viaţă dependent de muncă. Tata nu era niciodată acasă, iar atunci când era continua să muncească. Cele mai fericite amintiri ale mele erau vacanţele de vară pe care le petreceam adesea în Munţii Krkonoše, în frumuseţea naturii. Şcoala a fost destul de înfiorătoare, înregimentată, stresantă, rece, neprietenoasă.

Marius Chelaru: Când ne-am întâlnit prima dată am avut câteva discuţii interesante despre tot felul de lucruri, şi, last but not least, despre oraşele noastre, Iaşi şi Bloomington. Dar, înainte să mergi în Bloomington… limbile şi literaturile rusă, spaniolă, limbile slave, specializare în limba rusă şi lingvistică generală, Charles University, Praga, Köln, Marburg, Leningrad, Moscova, Cologne, Harvard, apoi şi Bloomington… Sună ca o minunată călătorie pe aleile învăţării limbilor. De ce limbi străine? Şi când ai decis să mergi în S.U.A.?

Bronislava Volková: Mama a vrut să scoată din mine un muzician, şi am cântat la pian, mai târziu la violoncel, dar în final interesul meu pentru limbi a câştigat în faţa muzicii. Scriam poezie de când aveam nouă ani, şi am învăţat limbile firesc, fiind interesată atât de latura lingvistică strict cărturărească/ştiinţifică, cât şi de literatură şi cultură. Am avut ocazia să studiez în Praga, Leningrad şi Moscova, ar pentru că nu eram nici comunist, nici colaborator, nu am putut să-mi urmez cariera în domeniul meu în Republica Cehă, deşi aveam studii cu rezultate excelente. Aşa că am decis să emigrez şi în 1974 am făcut asta cu primul meu soţ, care nu dorea să stea în Europa, ci în Statele Unite. Aşa că Statele Unite a fost mai mult decizia lui decât a mea. Eu doar am făcut ce am putut mai bine cu ea. A fost mai dificilă adaptarea la Statele Unite decât la Europa de Vest, unde am locuit primii doi ani, dar a fost în câteva privinţe un loc mai bun pentru sănătate. Mulţi intelectuali şi studenţi din Europa de Vest erau, pe de o parte sub discursul comunist din acea vreme, care era pentru noi destul de absurd, iar pe de alta, Europa de Vest avea o structură paternalistă la universităţi şi dispreţ pentru străini, mai ales pentru cei din Blocul Estic. Statele Unite ne-a tratat mai curând ca pe nişte oameni, decât ca pe nişte străini murdari, cum a făcut Germania sau ca pe unii care făceau „dialogul cu ţările comuniste mai dificil”, cum a făcut Franţa.

Poezia este o parte foarte importantă şi bogată a culturii cehe

Marius Chelaru: Am primit de la tine o antologie, Up the Devil’s Back/ Po hřbetĕ d’ábla, pe care ai realizat-o împreună cu Clarice Cloutier, şi am recenzat-o în probabil una din cele mai importante (şi mai vechi), dacă nu cea mai importantă revistă de cultură din România, „Convorbiri literare”, în noiembrie 2013. Am considerat că este o carte care contează pentru poezia cehă, şi pentru că este o adevărată luptă pentru culturile unor ţări ca să poată fi cunoscute mai bine în lume. Aşa că să vorbim puţin, te rog, despre poezia cehă de ieri şi de azi, despre schimbările trendurilor, dacă au fost, despre 1989…

Bronislava Volková: Poezia este o parte foarte importantă şi bogată a culturii cehe. Caracterul predominant al poezie cehe este întunericul. Obişnuia să fie mai ales filosofic, tragic. În timpul comunismului a devenit pesimist şi sarcastic. La începutul secolului al XX-lea, Poetismul a devenit o floare specială, care era specific cehă, şi mai luminoasă în acelaşi timp, veselă, jucăuşă, umoristică. Nu a rezistat mult, datorită iluziilor lui politie, şi povara istoriei l-a zdrobit. Până şi misticismul ceh este întunecat şi eu, fiind un poet mistic şi existenţial, simt că atunci când poezia mea urcă spre tărâmurile speranţei şi luminii, este pe de o foarte apreciată de oameni, pe de alta ignorată de critică ca pe ceva străin şi care nu merită atenţie. După 1989, poezia a dus o luptă incredibilă, pentru că nimeni nu o mai cumpără cu adevărat, nimeni nu o publică, nimeni nu o vinde. Poeţii doar îşi publică opera pe banii lor şi o împărtăşesc între ei. Piaţa a devenit plină de thrillere, relatări istorice şi pragmatice despre „cum să faci” literatură.

Marius Chelaru: Broni, eşti în S.U.A. de ceva vreme, şi ai, în acelaşi timp, o imagine despre asta – cum sunt văzute/ percepute culturile ţărilor est-europene (foste „comuniste”) acolo?

Bronislava Volková: Marius, Statele Unite – sunt, cum ştii, multe Statele Unite! Oamenilor obişnuiţi nu le pasă, este cu totul dincolo de înţelegerea lor. E dificil pentru ei să facă diferenţa între Cehoslovacia şi Iugoslavia. Sună cam la fel, nu? Este „slv” în amândouă. Şi ambele sunt cuvinte străine. În mediile academice ţările Europei de Est sunt mai cunoscute, dar mai ales vag. Principalul interes este politic, nu cultural. Îl cunosc pe Kundera, pentru că este despre politică şi sex. Poeţii îl ştiu pe Holub, pentru că a venit să viziteze de mai multe ori în timpul regimului comunist workshop-urile literare din Iowa, şi a fost tradus acolo. Îl ştiu pe Seifert poate, dar numai datorită premiului Nobel. Ştiu mai multe despre Rusia pentru că sunt mulţi ruşi. Urmează Polonia. Dar, cu totul, dacă nu studiază vreun domeniu anume, fostul bloc comunist este perceput doar vag. Desigur, sunt câţiva oameni cu educaţie înaltă care ştiu puţin şi despre alţi scriitori din acea zonă.

Marius Chelaru: Cam atât despre imaginea culturii vecinilor din fostele ţări „comuniste” est-europene…

Bronislava Volková: Cu alte cuvinte nu cred că ai mei colegi poeţi, de exemplu, gândesc în termeni de „cultură”, ci mai curând au citit scrieri individuale. Sunt conştienţi de fosta opresiune şi câteva evenimente istorice generale, dar nu au trăit acolo sau măcar să fi vizitat, aşa că ideile lor despre această viaţă sunt mai curând vagi. Am predat cultură literatură cehă şi central europeană aici de treizeci de ani şi a fost o imagine uimitoare oferită studenţilor, care nu aveau virtual nici o informaţie despre nici una dintre acestea.

Este un trend general acum, din nefericire,

să se acorde atenţie politicii, nu literaturii

Marius Chelaru: Şi, legat de asta, cum apare cultura/ literatura română prin ochii cehilor şi/ sau americanilor?

Bronislava Volková: Cred că intelectualii cehi preţuiesc autorii români destul de mult, şi sunt cumva la curent cu marile nume ca Ionescu, Eliade. Aici, în Indiana, avem un program de română şi a supravieţuit la fel cu multe asemenea programe, mai mult datorită profesorilor dedicaţi. De când universităţile au devenit tot mai mult business decât instituţii de educaţie şi asemenea programe sunt mereu mici, sunt mereu în pericol să dispară. Cred că e acelaşi lucru şi pentru programul românesc, şi pentru cel ceh. Sunt câţiva oameni educaţi care ştiu câte ceva despre unii autori români, dar pentru cei mai mulţi este un domeniu vag. Totuşi despre Ceauşescu intelectualii au auzit cu siguranţă. Este un trend general acum, din nefericire, să se acorde atenţie politicii, nu literaturii. E un grup micuţ al celor care sunt interesaţi de literatura lumii. Dar a devenit un domeniu de specializare, nu de cultură generală. Aici, în Indiana, am avut un specialist în Cioran, o colegă care a murit de tânără (Ilinca Johnston), dar şi un important cărturar în ale literaturii, Matei Călinescu.

Marius Chelaru: Ai publicat o carte intitulată A Feminist’s Semiotic Odyssey through Czech Literature[1]. Spune-ne despre „odiseea feministă”, cum o denumeşti, nu doar în literatura cehă, ci şi în cea a literaturilor est-europene, aşa cum o elaborezi tu.

Bronislava Volková: Este o carte cu diverse studii, unele având o aplicare feministă, şi de aceea editorul a decis să o intituleze aşa. Această carte include texte înalt specializate de semiotică, texte tehnice, dar şi altele despre valorile însemnate despre care scriu scriitorii în operele lor, şi astfel exprimă valori prin care ei reflectă asupra epocii lor sau asupra culturii lor fără să aibă intenţia. Parte dintre acestea sunt valori care au de a face cu atitudinea bărbaţilor faţă de femei. Cartea abordează mai ales literatura cehă produsă în vremea regimului comunist, care era foarte supresivă pentru femei. Ierarhiile, chiar şi caracteristicile ideologice ale gândirii stau mărturie. Unul dintre ideile mele de studiu în această privinţă este că viaţa privată şi cea publică sunt interconectate şi se reflectă una pe alta. Să ne uităm câte femei, tot mai multe, sunt azi în posturi politice sau de altă natură în leadership, faţă de înainte. Vremurile se schimbă încet. Studiile mele despre anii 80 au fost interzise în Cehoslovacia chir şi după revoluţia din 1989, în vreme ce nu demult am fost invitată să susţin o conferinţă importantă în timpul „World Congress on Literature”, în domeniul „Gender Studies”.

Marius Chelaru: Ai scris multe articole, între care văd destule cu titluri interesante. Unul dintre acestea este „Scholarly Style as a Subjective Evaluation of Reality“[2]… Chiar dacă e dificil de vorbit sintetic, ce fel de realitate văd cărturari în această lume schimbătoare, Broni?

Bronislava Volková: Nu cred, aşa cum spui, că se poate răspunde la modul general la această întrebare. Munca mea despre simbolurile emoţionale chiar în sintaxă, morfologie, stilistică sau chiar poezie sunt pur teoretice, semiotice şi semantice. Scopul meu a fost să creez un sistem de descriere al înţelesurilor emoţionale şi să descriu cum sunt structurate simbolurile emoţionale, şi, de aici, cum sunt înţelesurile emoţionale exprimate în limbaj ori literatură, inclusiv comparând diverse limbi. Consideră că aceasta este una dintre contribuţiile cele mai revoluţionare ş vaste la învăţarea bazată pe metodologia lingvisticii generale, derivată din şcoala pragheză de lingvistică şi poetică.

Marius Chelaru: Cum ţi-au părut zilele petrecute în România?

Bronislava Volková: Mi-au plăcut foarte mult. Am avut zile deosebite, mi-au permis să cunosc o mică parte a culturii române (din zona Timişoara) şi să interacţionez cu unii colegi români, la acel festival din Reşiţa. Mi-a plăcut mai ales atmosferă încărcată de emoţie.

Marius Chelaru: Să ne apropiem de final, te rog, vorbind despre proiectele tale, şi mulţumesc că ai accepta să avem această convorbire.

Bronislava Volková: Abia de am terminat un spectacol multimedia cu poezia mea în engleză. Este una dintre activităţile mele favorite – să combin opera mea poetică cu cea vizuală şi să lucrez cu muzicieni şi dansatori. Şi de abia mi-a apărut o selecţie de poeme, în volum, în Bulgaria, mulţumită binecunoscutului translator Dimitar Stefanov. Poemele mele în ediţie completă mi-au fost recent, în cele din urmă, publicate în Republica Cehă, datorită unui grant al Ministerului ceh al Culturii. Am în plan să traduc câţiva poeţi est-europeni în cehă şi, de asemenea, să încep să lucrez la ceva autobiografic.

Marius Chelaru: Ai amintit de spectacol multimedia şi operă vizuală. Spune-ne ceva mai mult despre asta, în final.

Bronislava Volková: Slujba mea de vis ar fi să fiu angajată să produc spectacole poetice multimedia, cu poezia mai multor poeţi, pentru că am constata „la prima mână” ce mod eficient de a aduce astfel poezia în faţa audienţei. Ador să folosesc creaţia mea vizuală astfel, colegii mei, dea asemenea să lucrez cu oameni din diferite domenii ale artei, mai ales muzicieni şi dansatori. Am făcut asta de câteva ori în Bloomington. De regulă asta înseamnă multă muncă, timp, organizare şi creativitate, care nu este plătită, am făcut-o doar din entuziasm. Chiar dacă şi asta este în schimbare, pe măsură ce presiunea economică este în creştere. Am avut astfel spectacole filmate, televizate de mai multe ori; ar fi plăcut dacă cineva ar putea face ceva asemănător pe baze mai consistente.

(Consemnare, note şi versiune în româneşte de Marius Chelaru)