James MEREDITH

Trăieşte in Belfast, Irlanda. Este scriitor. Povestirile & poemele lui au fost publicate în Irlanda, Marea Britanie, Europa & Statele Unite. Irlanda i-a decernat premiul „the Brian Moore Short Story Award”. Este autorul unei piese în două acte ( Waiting to Inhale’/În aşteptarea unui respiro ) şi al unui monolog ( Shadow & Light.’/Umbre şi Lumini).Este colaboratorul permanent al lui Ralph McLean Country, la BBC Radio Ulster.

 

MOZAIC POETIC

 vânt rece îmtremător

frunze aurii ornînd poteca ─

darul de despărţire al toamnei

 

*

vîntul în copaci

buclele diafane ale lui─

urme de simţire

 

Liliachiu

Am deschis ochii primul şi

m-am trezit lîngă această fată străină

în acest pat străin. Avea

faţa palidă, aproape

albă. Pînă şi buzele─

care erau uşor întredeschise,

ţuguindu-se în somn.

 

Dincolo de locul unde se terminau pleoapele

şi începeau genele, era un pic liliachiu.

 

Nu era rimel.

Aşa

era

ea.

 

Cînd s-a trezit într-un târziu

a deschis radioul de pe

noptieră &

a ascultat ştirile de dimineaţă.

 

Nu mi-a vorbit,

mai că nici nu m-a privit. A ascultat

pînă cînd ştirile

s-au încheiat, apoi mi-a

cerut o ţigară. I-am spus

că o fumasem împreună pe ultima

 

înainte de culcare. Mi-a spus

că în cazul acela avea de gînd să

se culce din nou.

 

Am aşteptat

să închidă ochii

ca să mă îmbrac şi să plec.

 

Desirée

Cinci jumătate dimineaţa.

Ventilatorul electric răcoreşte aerul

în timp ce eu stau întins

& te urmăresc cum dormi.

 

Pielea ta, atît de închisă lîngă a mea,

străluceşte ca lemnul dulce

în această penumbră.

 

Cu storurile trase

departe de zorii caraibieni,

plasa de ţînţari te ţine departe

de tine băieţelul─rămas orfan

de patul lui─dormind

pe o canapea

împreună cu sora ta.

 

Sunt un interlop

în această casă de lîngă mare.

Pot să plec oricînd,

 

& o voi face.

Dar îmi voi petrece

dimineaţa

în pat & te voi privi cum dormi

& respiri dulce

pînă cînd te trezeşti.

 

*

umbre pe zid

departe latră câinii ─

iarna îşi drege glasul  

*

cînd uşa se închide

un dor vag rămîne în urmă ─

două vrăbii în zbor

 

Traduceri de Olimpia IACOB