Leoaicei cu miros de trufă
Nu te-am văzut! Probabil nu erai femeie…
Şi toţi bărbaţii vieţii tale (ah! Ce proşti!)
ţi-acopereau profilul de camee
îmbătrînindu-te. Absurzi. Anoşti.
Şi parcă nici n-aveai aceste forme rotunjite,
şi nici mirosul cald, iconoclast, flamand,
n-aveai în ochi sticlirea de George Sand
şi aerul iubirii ne-mplinite.
Lipsea acel ceva de care azi eşti plină,
ca o leoaică tînără pe perne moi,
lipsea mirosul dulce de trifoi.
Şi coapsei îi lipsea o serpentină.
Lipsea cochetăria de femeie complicată,
înfăşurată-n orişicare gest,
lipsea aroma de incest
din care azi te naşti, înfiorată.
Şi dacă pînă azi n-ai fost femeie,
ci doar aromă, adîncimi, emoţii,
primeşte, dintre abaţii şi sacerdoţii,
înfiorarea versului… şi-o orhidee!
Exilat
Oraşului din muguri de lumină,
biet urs de pluş cu nas de marţipan,
i s-au născut copii din crinolină
înfăşuraţi în candel moale. Pe-un divan
stau aşezate cinci păpuşi de abanos,
cu ochii trişti, în rochii de mătase,
iţindu-şi picioruşele de os
dintre rochiţe. La fereastră, şase
toreadori de mucava vopsită
aleargă tauri de hîrtie
printre corăbii mici. În bol, pitită,
lîng-un bondar cu aripi moi
stă o furnică veştejită
cîntîndu-i greierului. Doi
urşi grei de pluş, cu tobe mari
mai hibernează şi nu ştiu
că-s aşezaţi lîngă canari.
Şi-n fiece cotlon al casei mele,
ca-ntr-o poveste fermecată
Trăieşte cîte un personaj
înfăşurat în zahăr, ca-ntr-o vată.
Pe rînd îl scot pe fiecare
să-l plimb printre bucăţi de nor.
Şi apoi îl culc, printre cuvinte
şi îl sărut, de somn uşor.
Promisiunea Levantului
Dacă vei păşi în oraşul meu,
o să întîlneşti mii de sacagii pe străzile-miracol.
Fiecare poartă un recipient de cleştar
din care curg picături de hidromel.
Li-s dulci bătrînilor giuvaergii
canaturile droşcelor încărcate cu turtă
Şi dintre valtrapuri de atlaz
se iuţesc, pe şosele de alabastru,
milioane de licurici înzorzonaţi
cu limpezimi de şofran.
În fiece cotlon zăreşti cîte un teatru de păpuşi
înlăuntrul căruia, marionete din zahăr candel
fac jonglerii cu stafide şi pricomigdale.
Am supus, pe graniţele de marmeladă,
fete morgane. Grăniceri. Şi odalisce din coacăze.
Ele aşează în paşaportul fiecărui imigrant
Naufragii pe mări din sirop de mentă
şi penele corăbiilor din mătase.
Desenez în fiecare dimineaţă
un cer de poveste.
Aşa că, dacă vei păşi în ţara mea,
o să devii şi tu locuitor fermecat
al Regatului de dincolo de negură.