Alfabetul eternităţii

Porţi de vis se deschid

(candele aprinse de dor

mistuie pe tăcute lumina)

Rugăciuni sfioase are

timpul iar noaptea

momente de reculegere.

Unde să pun aceste

jertfe cînd altarul

însîngerat al durerii

nu are nicicînd momente

de pace?

Liturghiile trecerii se

aud în urma acestor

dricuri întunecate (chiar

dacă moartea niciodată

nu este absentă, dincolo
de ea voi ajunge la

Tine şi împreună vom

tălmăci alfabetul

eternităţii.

 

Mugurii învierii

Caut printre cuvinte

adevărul, precum rozele

soarelui începutul iubirii.

Merg pe drumuri tot

mai înalte şi e din ce

în ce mai greu să-ţi

ating aura eliberării…

 

Scriu pe aceste cernite

pustiuri despre primăverile

de odinioară (azi nu

mai au sevă îmbelşugată

copacii!)

Atît mi-a rămas,

în cele din urmă,

zăpada hîrtiei,

cuvinte topite în

primăveri fără

dragoste (şi totuşi

din ele tresar spre

lumină mugurii

învierii) speranţa

niciodată nu moare.

 

Hierofanie absurdă

mai e puţin şi înfloresc cireşii

cireşii

vrajba cotidiană

niciodată nu are sfîrşit

(oricine învinge nu

Are acces la trofeu)

Mieii cei albi ai

Realităţii vor fi iarăşi

Sacrificaţi?