În acest număr vom prezenta exclusiv reviste şi cărţi ale autorilor români, creatori de lirică de sorginte niponă, cu o singură excepţie, un dicţionar japonez-român.

*

Haiku, revistă de interferenţe culturale româno-japoneze, editată sub egida Societăţii Române de Haiku, anul 23, nr. 50/ 2013, toamnă-iarnă

Semnalăm acest număr aniversar al revistei Societăţii Române de Haiku din Bucureşti, fondată de Florin Vasiliu la 10 martie 1990, şi în care, peste ani, au publicat probabil majoritatea creatorilor de lirică de sorginte niponă contemporani din România, dar şi multe nume de peste hotare.

Valentin Nicoliţov, redactorul şef al acestei reviste, împreună cu Paula Romanescu, Vali Iancu, Teodora Moţet şi Vasile Moldovan, după un text de bilanţ al celor petrecute în cei 23 de ani şi 50 de numere din viaţa revistei, continuă cu un consistent grupaj de „poeme haiku publicate în 50 de numere ale revistei Haiku”, în care întâlnim o mulţime de nume, şi creaţiile acestora, câte una-două, în română şi engleză/ franceză. Apoi citim despre festivalul internaţional de haiku de la Constanţa (o prezentare amplă, detaliată, câteva dintre comunicările susţine de participanţi fiind publicate aici), din vara lui 2013, apoi un grupaj de poeme într-un vers, prezentări de cărţi, recenzii, interviuri, traduceri (poeţi francofoni, tanka din Croaţia), semnale ale unor publicaţii străine, semnalarea unor concursuri de haiku pentru 2014, din ţară şi de peste hotare.

Un sumar bogat, consistent, al unei reviste căreia îi dorim să se îmbogăţească, să arate mai bine an de an, să o putem citi şi peste multă vreme.

*

Neculai Amălinei, Jack Halpern, Dicţionar japonez-român, Editura Polirom, Iaşi, 2013, 896 p.

În numărul trecut aminteam două dicţionare la care Neculai Amălinei a conlucrat cu Jack Halpern, anume Dicţionar japonez-român de Gakushū Kanji şi Dicţionar japonez-român. Atunci am avut în vedere mai ales la primul dicţionar – unul de „caractere” (kanji), şi nu de cuvinte. Acum ne oprim la al doilea, pentru publicarea căruia, spune N. Amălinei, a fost necesară parcurgerea câtorva etape (crearea unui cadru informaţional despre limba japoneză, în care au fost incluse şi structurile gramaticale de bază; şi descrierea şi explicarea unui număr de kanji, fără de care înţelegerea cuvintelor ar fi fost dificilă) concretizate, prin elaborarea altor cărţi, apărute anterior: cursul „Limba japoneză. Simplu şi eficient”, culegerea de exerciţii de gramatică şi vocabular „Limba japoneză. Simplu şi eficient” şi Dicţionar japonez-român de gakushū kanji, despre care am amintit deja.

Cu structură, aş spune firesc dată fiind diferenţa (primul fiind un dicţionar de kanji), diferă de primul: după Introducere, Dicţionar japonez-român, Appendix (Sistemul de scriere în limba japoneză) şi, în final, Bibliografie selectivă.

Pentru a scrie astfel de lucrări, menţionează autorul, a fost nevoie, în afară de Jack Halpern, să colaboreze şi cu alte nume de referinţă în domeniu, recunoscute la nivel mondial, pe diverse segmente de lucru (fiind vorba despre fonturi speciale, ilustraţii grafice pentru kanji, verificări progresive etc.), ca: James Breen, de la Monash University, Australia, Ken Lunde („magician al fonturilor japoneze”, creator de fonturi chineze, japoneze, vietnameze). Concret, dicţionarul (care „se adresează atât celor care încep studiul limbii japoneze, cât şi studenţilor avansaţi”), cuprinde 22000 de cuvinte-titlu (dar şi numeroase „sub-intrări”, ajungând, în total, la peste 31000 de termeni), care „includ termeni folosiţi uzual în conversaţie”, „termeni, sintagme şi expresii utilizate în mod curent în textele scrise, în special în ziare şi reviste”. Ca metodă, fiecare intrare este redată şi cu caractere latine, şi cu caractere japoneze. De notat şi că s-a optat pentru sistemul Hepburn de transliteraţie.

Un instrument de lucru elaborat astfel încât să fie explicit şi accesibil.

*

*              *

Vasile Moldovan, După furtună/ After the tempest, poeme tanka, Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2013, 100 p.

Vasile Moldovan este cunoscut autorilor în domeniu nu doar din ţara noastră, iar despre cărţile sale am amintit des în rubrica noastră. În această carte poemele sunt grupate în secţiunile: Deşteptarea primăverii, Arşiţa verii, După furtună, Chemarea mării, Asurzitoare linişti, Valurile vieţii, În asfinţit, şi o ultimă secţiune – Cu zâmbetul pe buze, cu menţiunea că sunt poeme „quioka”.

Quioka este transliterarea (poate prin franceză, poate nu), a unei forme poetice japoneze „de 31 de silabe”, cum spune W.G. Aston, kyôka (întâlnită şi în forma „kyoka”, care înseamnă, ad litteram, „poeme nebune/ jucăuşe/ poate, forţând un pic, zăpăcite/ libere), la care ne vom referi pe scurt, pentru o mai bună înţelegere. Întâi amintim două volume (deşi au mai fost şi altele, de pildă Utamaro, Momo chidori, tradusă şi Un cor al păsărilor), ambele sub aceeaşi semnătură: Robin D. Gill, Kyôka, Japan’s Comic Verse: A Mad in Translation Reader, Paraverse Press, 2009, Mad in translation – a thousand years of kyôka, comic japanese poetry in the classic waka mode, compiled, translated, explained by R. D. Gill, Paraverse Press, 2009.

Prima carte a lui Gill e o „selecţie” (cu explicaţii necesare celor familiarizaţi mai puţin cu lirica niponă) de 300 de pagini din cea a doua carte, mai vastă, care cuprinde 2000 de poeme, în 200 de capitole, 740 de pagini.

Aston, G. William, în A History of Japanese Literature, New York, 1899, p. 297, scrie despre „Kiōka” că este „o varietate comică şi vulgară de tanka”, adăugând că este „o absolută libertate atât în ce priveşte respectarea limbajului şi alegerea subiectului”, şi că „trebuie să fie veselă („funny”) şi… „asta e tot”. „Mad in translation…” este o selecţie din acest tip de poeme care, în timp, până prin secolul XVII (când mulţi negustori dar şi artişti ukiyo-e au compus astfel de poezii), când au ajuns să se numească kyôka, erau numite în fel şi chip – Gill oferă şi alte versiuni de traducere/ sens/ înţeles în engleză, ca: „savage/ barbarian song”, „kidding verse”, „comic-verse”, „light poetry”, „my humble effort”, „bawdy verse”, „parody”, „take-off”, „squib”, „death-poem”, „gift-accompanying-poem”, „thank you poem”, „ditty”, „doggerel”. Oricum, şi în această carte a lui Gill, din cele 200 de poeme probabil, aflăm, cam 1500 sunt kyôka, 350 – waka, 100 – haiku, 15 – senryû, 15 – kyôshi („Chinese-style mad-poems” – poeme-libere în stil chinez), 10 „folk-song” şi 10 alte cele. Dar, mai toate au fost traduse în engleză prima dată. Ca reguli generale are numărul de silabe ca şi tanka, şi celelalte reguli formale (deşi uneori poate fi o parodiere a unei tanka celebre; se vorbeşte, pornind de la aceste „reguli”, de trei „forme” de kyoka), sunt de evitat (de folosit foarte puţin) semnele de punctuaţie ş.a.

Spuneam că în secolul XVII au devenit populare. În 1783, Ōta Nampo (1749-1823) (pseudonimul lui Ōta Tan), care a început întâi să scrie kyoshi (prima lui antologie cu poeme de acest tip: Neboske sensei bunshū/ Operele literare ale maestrului Groggy[1]), de care am pomenit, a ajuns să fie considerat unul dintre cei mai buni poeţi de kyōka (semnând şi cu numele Yomo no Akara) a colaborat la publicarea unei antologii de kyōka numită Manzai kyōka shū („Kyoka alese din 10000 de ani”) care a avut un asemenea succes, încât s-a ajuns, şi de asta, să se coaguleze multe grupuri (am întâlnit şi denumirea de cluburi) de kyōka numite chiar ren (cercuri) sau gawa (grupuri).

Să încheiem însă cu o tanka (şi cu titlul de exemplu pentru maniera sa de compoziţie, modernă, apropiată de cum se scrie în Occident) a lui Vasile Moldovan: „Lumină lină/ cernută printre ramuri/ cireşele/ încep să dea în pârg/ sub razele de lună”; şi o „quioka”: „Sunt atât de reci/ trupurile noastre/ întreaga noapte…/ Doar pişcătura unui purice/ le-apropie din când în când”.

 

*

Magdalena Dale, Foi risipite/ Scattered leaves, 9 x 9 poeme tanka, Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2013, 100 p.

Magdalena Dale este o autoare de tanka recunoscută pe plan internaţional şi, din mai fiecare volum al ei, şi prin felul de a scrie se racordează atât la modul în care înţelege acest tip de poem la noi cât, mai ales, la tendinţele de pe plan mondial (mă refer şi la cum anume trebuie perceput „pivotul” ori numărul „silabelor”, lungimea versului ş.a.). Autorii din domeniu cunosc că Magdalena Dale a colaborat/ colaborează la diverse publicaţii de specialitate naţionale (revistele „Haiku”, „Albatros”, „Kadō”) şi internaţionale (amintim doar „Atlas Poetica: A Journal of Poetry of Place in Contemporary Tanka”, SUA şi „Tanka Splendor”, SUA).

Nu este prima dată când semnalăm cărţile sale, astfel, relativ la această colecţie notăm că, spune autoarea, cele mai multe dintre poeme au apărut în diverse antologii şi reviste din ţară şi de peste hotare, şi că sunt grupate în nouă capitole/ secţiuni: Crâmpeie de vis, În umbra teiului, Vânturile, valurile, La Fereastră, Lumină de lună, Foi risipite, Şoapte, Singură cu dorul, Hoinar prin lume. În finalul cărţii sunt câteva pagini cu referinţe critice, informaţii despre primele apariţii ale poemelor selectate.

Sunt şi poeme legate de spiritul locurilor de la noi (Castelul lui Dracula, expresii ca vânturile, valurile, sau teiul – dincolo de faptul că este un tip de „keyword”, ca să vorbim în accepţiunea modernă, legat de noi – încetăţenite în mentalitatea populară ca având conexiune cu spiritul/ poezia lui Eminescu ş.a.) sau de pe alte meleaguri – de pildă Fuji. Altele sunt pur şi simplu poeme tanka, flori delicate ale nostalgiei, iubirii etc.

Încheiem cu două poeme, unul citat pe coperta IV: „Umbre de toamnă/ între cer şi pământ/ un pâlc de arbori…/pe drumul şerpuitor/ îmi port singurătatea”; şi unul din interiorul cărţii: „Foi risipite/ îngălbenite de timp/ frunzele toamnei…/ peste tot în jurul meu/ umbrele trecutului”.

*

Dan Doman, o cărare printre ierburile toamnei/ a path through autumn grasses, Photo-Haiku and Other Visual Poems, prefaţă de Dumitru Radu, postfaţa autorului, traducerea textelor: Claudia Serea, Ruxandra Găbudeanu, Silvia Calistru, traducerea poemelor: Claudia Serea, Dana Ciobanu, Teodora Merezeanu, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012, 202 p.

În prefaţă, Dumitru Radu după ce îşi expune opiniile despre foto-haiku – „o replică modernă la haiga” (pornind de la ceea ce defineşte drept „structura duală” a acestuia, cu „cele două versante”, „iconică (imaginea) şi lingvistică (haiku-ul)” scrie despre această a cincea carte a lui Dan Doman şi felul în care receptează mesajele care derivă din paginile ei.

Sunt diverse discuţii legate de terminologia în domeniu. Este drept că tendinţele în compunerea haiga îmbracă azi de multe ori (adesea?) (şi) haina experimentului. Auzim despre haiga transcendental, bubble haiga, haigacollage, stitchaiga ş.a. Sau, la fel, un alt exemplu de photo haiku şi haiga găsim la Gary Barnes, al cărui pseudonim haiku (haigou) este „soji” şi care, în Simply Haiku: A Quarterly Journal of Japanese Short Form Poetry, Winter 2009, vol. 7 no 4, publică un grupaj intitulat Modern Haiga. Barnes este unul dintre cei care folosesc şi grafica/ pictura/ desenul pe calculator, secvenţe audio-vizuale, „color renga” în aceste grupaje foto-haiku, foto-haiga – exemple ale modului său de a crea pe Haiku Poet’s Hut[2] (secţiuni ca RetroPostNeoModernClassical Poetry ş.a.) – în care, de pildă, are desene realizate pe calculator şi la începutul unor texte haibun.

Japonezii au ajuns la un termen numit „sha-hai”[3], de la „shashin”, foto, dar şi la haisha/ hai-sha/ haisya[4]. Poate că mai potrivit ar fi un termen în gama „modern haiga/ haiga modernă”, spun unii, dar şi aici există multe amendamente, pornind de la aceeaşi problemă, particula „ga”, desenul, pictura şi dezbaterea „artă” – „arta pe calculator”. Acum, de pildă, şi peste hotare şi la noi creatorii au publicat recent online şi lucrări denumite „haiku vizual”, „foto-haiku”/ „foto-haiga” – sunt o serie de discuţii pe această temă în ce priveşte definirea/ delimitarea lor. Relativ la haiku/ haiga şi folosirea tehnicii digitale, am regăsit (în afară de foto-haiku – am întâlnit şi în franceză acest termen, în variantele haïsha/ haïku-photo/ photo-haïku[5] –, haiku-vizual, foto-haiga) şi „haishin” în câteva ocazii.

La noi creaţiile de acest tip sunt publicate mai ales în spaţiul virtual, dar nu numai, un exemplu în acest sens fiind şi cartea aceasta. De altfel, şi Dan Doman vorbeşte în postfaţă despre „fotohaiku”, „o nouă formă a poeziei vizuale”, despre începuturile de la noi, care se leagă şi de numele lui Jules Cohn-Botea, dar şi despre propriile experienţe în haiku ş, fotografie şi apoi foto-haiku. Este o carte interesantă şi din punct de vedere al creaţiilor, dar şi al acestor consideraţii teoretice.

*

Cezar Florin Ciobâcă, Caruselul anotimpurilor/ The Seasons Carousel, poeme haiku, ediţie în limbile română, franceză (traducere: Nicoleta Luţuc), engleză (traducere: Mihai Onofraş şi Cezar Florin Ciobâcă), germană (traducere: Cezar Florin Ciobâcă), Cuvânt înainte: Corneliu Traian Atanasiu, coperta: Lavana Kray, Editura PIM, Iaşi, 2013, 100 p.

Volumul a câştigat concursul de debut al grupului Ro Ku (Romanian Kukai), în anul 2011. După o selecţie de citate despre haiku din diverşi autori cunoscuţi în domeniu, sub titulatura „În loc de prefaţă”, poemele sunt grupate după ciclurile sezonale. Debutat pe Romanian Kukai, autorul a publicat apoi în mai multe reviste sau pe mai multe spaţii virtuale din ţară şi de peste hotare, fiind remarcat, primind şi o serie de premii pentru creaţiile sale.

În această carte – cum am scris şi în paginile ei – Cezar Ciobâcă arată că e un autor care s-a apropiat de lirica de sorginte niponă (haiku, senryu), de trendurile actuale rezultate din „balansul” dintre tradiţie şi modernitate, dintre felul în care scriau de maeştrii „clasici” şi cum scriu contemporanii, atât cât a considerat, şi în felul său. Unul prin care îşi găseşte loc între autorii de gen remarcaţi nu doar la noi în ţară. De notat, dincolo de faptul că volumul e alcătuit şi cu gândul la cerinţele clasice (începând cu cele patru cicluri sezoniere), şi modul în care reflectă în creaţia sa ceea ce e specific românilor.

A început să scrie haiku din anul 2008, devenind, în timp, un nume cunoscut în domeniu. Încheiem cu trei poeme din volum, şi cu titlu exemplificator: „Zilele babei –/ din cuptorul bunicii/ niciun mucenic”; Noaptea-Nvierii –/ un cariu ia lumină/ din nimbul lui Iisus”; „Vremea mulsului –/ ceaţa umple la refuz/ doniţele”.

*

Florentin Dumitrache, Săgetat de anotimpuri, haiku, prefaţă (Refugiu în haiku) de Titu Mihail, Editura All Zenit, Iaşi, 2014, 58 p.

După câteva volume de versuri în stil „occidental”, Florentin Dumitrache semnează o carte de tristihuri/ micropoeme în stil haiku. De relativ recent, se pare, autorul are o serie de lecturi în domeniu (între acestea, din câte se vede, unele din revista „Poezia” – interviurile noastre legate de acest tip de poem, dar şi rubricile la temă), şi a purces la alcătuirea unei cărţi în acest sens. Încă se află pe potecile căutării în ce priveşte cerinţele poemului haiku (unele „reguli” fiind însuşite, totuşi), parte din tristihuri fiind mai ales „atinse” de aripa satirei/ a oglindirii vieţii noastre sociale/ politice; exemplu – „Înfiorare -/ haite de lupi urlând grav/ în parlament”), altele aducând a senryu („jalbă în proţap -/ cu hârtia în coarne/ un bou anonim”), uneori abundenţa metaforelor sau modul în care foloseşte punctuaţia aducând aminte de „vechile deprinderi” poetice.

Dar sunt poeme pe care, citindu-le, putem crede că are mijloace să găsească calea potrivită acestui gen: „Amărăciune -/ copăcel dezbrăcat în/ vreme de iarnă.”

 

Cărţi ale autorilor de haiku

Clelia Ifrim, Despre natura sufletului/ About the nature of the soul, versuri, ediţie bilingvă, română-engleză, în traducerea autoarei, cuvânt pe coperta a patra de Jane Reichhold, Editura Universitară, Bucureşti, 2012, 94 p.; Albine de pământ, albine de soare/ Earthen bee, sun bee, versuri, ediţie bilingvă, română-engleză, în traducerea autoarei, Editura Universitară, Bucureşti, 2012, 96 p.;

Clelia Ifrim este un nume cu care ne-am întâlnit adesea şi legat de semnalări ale activităţii sale în domeniul liricii nipone (atât în ce priveşte evenimente/ cărţi pe plan naţional, cât şi internaţional), dar şi în cel al poeziei „occidentale”. Reamintim, autoarea a publicat până acum, în afară de lirică niponă (haiku, haibun, tanka ş.a., în diverse reviste din ţară şi din străinătate), volume în care a abordat genuri diverse (roman, piesă de teatru, poezie ş.a.).

Semnalăm acum, dat fiind specificul rubricii, şi aceste două volume de versuri în ediţie bilingvă, versiunea engleză fiind semnată tot de Clelia Ifrim. Redăm, şi cu titlu exemplificator, un poem din Despre natura sufletului, anume În fiecare poezie: „În fiecare poezie/ material pentru o apă de legătură,// aşa cum cerul coboară până la râu/ să caute trupul înecatului/ înaintea rudelor,// aşa cum veste pe buzele lui/ trece dincolo de pod.”

*

Ioan Găbudean, Cipău, ultimul turnir, Editura Ardealul, Târgu Mureş, 2013, 64 p.

Despre Ioan Găbudean am avut prilejul să vorbim de mai multe ori în această rubrică, despre cărţile sale ori despre iniţiativele în domeniul haiku. De altfel, şi în acest volum sunt poeme în care citim despre Basho (este şi o „Epistolă către Basho”), despre „maestrul zen” ş.a.

Acum publică o carte de versuri pe care, pe scurt, am putea-o caracteriza ca marcată în culorile nostalgiei, dragostei (chiar dacă uneori şi în culorile sepia ale amintirii), ale melancoliei (într-un poem, scrie despre ceasul său argintiu „oprit la ora melancoliei”), şi al plecării spre „Câmpia Soarelui”, „pentru un turnir cu Doamna Moarte”.

Dorindu-i ca acest turnir să se petreacă mult mai târziu, încheiem cu o strofă din poemul „Ce să vă mai spun”: „Despre mine/ umil poet la curţile dorului (iertare, Blaga)/ ce pot să vă mai spun?/ Retras la ţară cultiv cu sârg pătrunjel/ şi mărar, admir cât se poate păpădia/ ascult guguştiucii şi sunt încântat/ de apusurile de soare/ îi citesc pe clasici şi pe modernişti”.

 

*

Utta-Siegrid König, …doar calendare fără file?, rondeluri, cuvânt înainte de Şerban Codrin, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamţ, 2012, 102 p.

În această rubrică am mai semnalat două volume semnate de Utta-Siegrid König, anume Itinerar grecesc – Alb Albastru. Sub raza cea dintâi… secvenţe şi fotosecvenţe în stil haiku, 2006, şi Itinerar spaniol – Roşu-Galben. Sub cea de-a doua rază… secvenţe şi fotosecvenţe în stil tanka, 2008, ambele apărute la Editura Cetatea Doamnei.

Acum propune o carte frumoasă, de rondeluri (apărută la aceeaşi editură nemţeană), pe care, dat fiind specificul rubricii, o semnalăm, remarcând şi prefaţa lui Şerban Codrin, cu informaţii la obiect despre istoria plăcut auzului rondel în lume şi la noi. Cartea cuprinde secţiunile: Rondelurile spiritului, Rondelurile unei regăsiri, Rondelurile unei priviri albastre, Rondelurile Anotimpurilor: O carte îngrijit realizată, cu multe rondeluri de o muzicalitate aparte, care denotă har. Încheiem cu două strofe din Rondelul calendarelor fără file: „Doar calendare fără file/ şi timp ce-a mai rămas cu noi/ închid în riduri şi pupile/ izvoare cu dorite ploi?// Uitări, cuvinte prea subtile/ şi taine mai dispar apoi/ în calendarul fără file/ şi timp ce-a mai rămas cu noi…”

*

Adina Al Enăchescu, Viaţă, iubire, credinţă/ Life, love, faith, poeme într-un vers, ediţie în limbile română, engleză, franceză, versiunea engleză: Doru Tismăneanu şi Petronela Badea, versiunea franceză: Carmen Fărcaş, Editura Societăţii Scriitorilor Români, Bucureşti, 2013, 170 p.

Semnalăm un nou volum al Adinei Al. Enăchescu, de data aceasta de poeme într-un vers, publicate la un moment aniversar, din câte am aflat într-o discuţie cu domnia sa, anume împlinirea vârstei de 80 de ani.

După două texte introductive semnate de Florin Grigoriu (Farmecul harului poetic) şi Ion Soare (Pe urmele lui Ion Pillat?), poeme sunt grupate astfel: 1. Plai natal, 2. Destin, 3. Eternă-i doar iubirea, 4. La curtea dorului, 5. „Carte frumoasă…”, 6. Timpul necruţător, 7. Rugă de seară, apoi, în finalul secţiunii, două texte despre volum semnate de Badea Petronela (Gânduri într-un vers sau… versuri într-un gând), Carmen Fărcaş (Reflecţii asupra noului volum „Viaţă, iubire, credinţă” – poeme într-un vers de Adina Enăchescu). Volumul se încheie cu o secţiune de Cronici şi recenzii şi „De acelaşi autor”.

Două poeme din volum: Sărbătoare – În ziua de Florii, copii din flori cu flori de câmp; Veşnicie –Prin cărţi rămâne timpul cu mine împreună.

 

*

Teodora Moţet, Şansa, poezie, proză, Editura Amurg Sentimental, Bucureşti, 2010, 56 p.

Ne-a sosit la redacţie un volum publicat de Teodora Moţet, redactor şef al revistei „Amurg sentimental”, cu apariţie lunară, în care semnează la rubrica de traduceri intitulată „Din lirica lumii”. Este un volum compozit, cu poeme şi proze scurte în care, dincolo de „subiect” se relevă şi ca un observator al detaliilor care compun „decorul”. Cele mai multe dintre proze sunt asemănătoare unor pagini de confesiune, de gânduri despre secvenţe de viaţă/ de viaţă imaginată.

Încheiem cu un fragment din poemul care dă titlul cărţii: „cuvinte iubite cândva şi abia/ dacă le mai recunosc cuvinte negre/ nopţi negre tivite cu spuma mării/ cât de greu trebuie să le fie să mă/ găsească îmi fac din durere o şansă”.

 

 

Cărţi primite la Festivalul Internaţional de Haiku-Haiga,

Constanţa, România, 2013

Antologie de povestiri digitale, antologator Alexandra Flora Munteanu, Editura VIF, Constanţa 2012, 40 p.

În paginile de început, intitulate „Argument”, Alexandra Flora Munteanu scrie, între altele, că „această antologie aduce în faţa cititorilor o manieră inedită de asamblare a unor gânduri ivite în timpul orelor de iniţiere [în utilizarea P.C. şi „Digi Tales – poveşti realizate în tehnica digitală” – n.n.] şi finalizate sub controlul individual şi de grup realizat […] de Liliana Stamate şi Manuela Dinică”. Să spunem şi că (dincolo de faptul că această carte a fost scrisă în timpul unui curs) despre „Generaţia Google”, rolul internetului în creaţia literară, scriitura/ a scrie în acest context am mai vorbit în această revistă sau în „Convorbiri literare” (şi citez doar două nume – Ionuţ Caragea, mai ales cu Literatura virtuală şi Curentul Generaţiei Google. Dialog la masa www, Editura Fides, Iaşi, 2009, şi Ilzi Sora cu Reţeaua, proză scurtă, Editura Timpul, Iaşi, 2012, în care „pretextul” cărţii este o discuţie între „internauţi”)

Textele din această carte sunt semnate de: Gheorghe Caraiman, Mihaela Cojocaru, Elena Grigore Costea, Manuela Dinică, Niculina Dobre, Alexandra Flora Munteanu, Maria Păţea, Liliana Stamate, Elena Stănescu. Cartea se încheie cu un „sumar” în limba engleză (în care , de fapt, se explică ce şi cum înseamnă acest demers) şi date despre autori.

*

Luciana Vladimir, Pe înserat (Miscellanea)/ Vers le soir/ Towards evening, prefaţă: Ion Popescu-Brădiceni, Editura Măiastra, Târgu Jiu, 2013, format A6, 294 p.

Cartea este structurată în mai multe capitole, astfel: I. Haiku (1. La apus, 2. Cu lună, 3. în noapte), II. Tanka, 3. Senryu (1. Pe câmpuri printre stele, 2. Familiale, 3. De cuplu, 4. Pe stradă), IV. Secvenţe de haiku (1. De dragoste, 2. Despre poeţi, 3. Din 1940, 4. Din viaţă, 5. Nouri, 6. Zboruri, 7. Pe scenă), V. Poeme şi New haiku (Printre unde şi corpusculi, 2. Poeme).

Aşadar, teme şi motive diverse (de la trilul ciocârliei, condiţia artistului, luna, stelele, curgerea vremii, noaptea ş.a.), în împărţiri interesante, nu pe cicluri sezoniere în cazul poemelor stil haiku, o alcătuire care vădeşte şi spiritul atent al autoarei, dar şi delicateţea sa, ca un fel de „jurnal” de gânduri transpuse în miniaturi în versuri (unele în formule moderne, altele apropiindu-se de canoanele în uz pentru haiku, tanka ş.a.), din care cităm câteva: „frunze galbene/ pe lacul albastru…/ scrisori de adio”; „Se lasă seara…/ pe ogorul abia cosit/ doi îndrăgostiţi/ se-apropie/ cu pletele în vânt”; „Însetat haijin…/ a pierdut din silabe/ alergând la crâşmă”.

*

Letiţia Lucia Iubu, Paşi pe nisip/ Traces de pas sur le sable, ediţie bilinvă română – franceză, versiunea franceză aparţine autoarei, Editura MJM, Craiova, 2013, 74 p.

Cartea cuprinde, ne spune autoarea într-un scurt „Cuvânt înainte”, 118 de poeme (haiku, senryu, terţete), unele apărute în diverse reviste din ţară şi de peste hotare, altele pe net, unele fiind inedite. Un capitol frumos realizat din punct de vedere grafic (Haiku & Caligrafie) are şi caligrafii de Francis Tugayé: E şi un capitol intitulat „patru haiku la fotografie”.

O carte îngrijit realizată tipografic, semnată de o autoare atentă la aspect, şi la detaliu, fapt care se reflectă şi în poemele sale în care şi-a dorit, mai cu seamă din punct de vedere formal, să aibă în vedere canoanele în uz, mai ales aşa cum sunt înţelese la noi, ale liricii de sorginte niponă. Câteva poeme: „Petale de magnolia/ acoperă cărarea/ lacăt pe poartă”; „Echinocţiu -/ în cuibul mierlei/ un ou străin”; „Seară de seară/ acelaşi corb –/ singurătate în doi”.

 

*

Carmen Bulzan, Miguel Elías, Vademecum. Hai-Ku-Mine, traducere în: japoneză – Paula Coroi, Titus Liviu Iacob, spaniolă – Carmen Bulzan, franceză – Carmen Bulzan şi Nadette Mathieu, germană – Valentina Mitrache, sârbă – Borislav Masuti, Lidija Colević, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2013, 70 p.

Un volum îngrijit realizat din punct de vedere tipografic, la care au conlucrat, pe lângă cei doi autori (Carmen Bulzan, din Drobeta Turnu Severin – haiku şi Miguel Elías – sumi-e) o echipă de traducători, pe care i-am menţionat deja.

Carmen Bulzan are mai multe volume publicate, unele de traduceri din Miguel de Unamuno, Ramón de Bastera (La Obra de Trajano/ Opera lui Traian, prima carte în limba spaniolă despre România). Miguel Elías este un nume cunoscut pentru munca sa pe plan naţional şi internaţional. Pe scurt, sumi-e (stil de pictură asiatic, care nu e specific japonez, ci este originar din China, unde s-a dezvoltat în timpul dinastiei Tang), care înseamnă ad litteram pictură în/ cu cerneală (sumi – cerneală neagră, iar „e” este înţeles ca „arta picturii” sau, în altă accepţie, „calea”).

O carte frumos realizată, cu gust pentru estetic, cu poeme în stil haiku (între altele, majoritatea dacă nu toate se încheie cu punct, unele au mai multe semne de punctuaţie ş.a.)/ haiku, din care cităm, şi spre exemplificare: „Între biserici/ clopotele în ecou/ bat distanţele.”; „Cri, cri, cri, cri, cri…/ Ecouri fără răspuns./ Singur în noapte.”; „Urma melcului –/ drum fără întoarcere/ în trecerea lui.”.