Anne HÉBERT

AMOUR/ IUBIRE

                   ( vol. Poèmes nouveaux, 1969 )

Tu, carne din carnea mea, dimineaţă, prânz, noapte, toate orele şi

anotimpurile mele împreună

 

Tu, sânge din sângele meu, toate fântânile mele, marea şi

lacrimile mele curgătoare

 

Tu, stâlpii casei mele, oasele mele, arborele vieţii mele, catargul

pânzelor mele şi călătoria în străfundul eului meu

 

 

Tu, nervi ai nervilor mei, cele mai frumoase buchete de bucurie,

toate culorile mele strălucitoare

 

Tu, inimă a ochilor mei, cea mai generoasă privire, cel mai bogat

seceriş de oraşe şi spaţii adus de la capătul orizontului

 

Tu, gustul lumii, tu, mirosul drumurilor ude, ceruri şi maree

contopite pe nisip

 

Tu, trup al trupului meu, pământul  meu, toate pădurile mele,

universul ce se clatină între braţele mele

 

Tu, viţa de vie şi fructul, tu, vinul şi apa, tu, pâinea şi masa,

cuminecătură şi cunoaştere la porţile morţii

 

Tu, viaţa mea, viaţa mea ce se desprinde şi fuge cu pas uşor pe

hotarul zorilor. Tu, clipa braţelor mele dezlegate

 

Tu, misterul reînceput. Tu, blânda mea faţă străină şi inima

ce se lamentează în venele mele ca o rană .