VIATA E O LISTĂ
Ce am de cumpărat, ce am de reparat,
De scris, de împlinit, înapoiat, citit.
Ce datorii avem,
Resurse ce lipsesc,
Termene ce sosesc.
Diseara nu e pîine.
Să nu uit de chibrituri, de sare, usturoi, de brînza si de morcov, ulei, piper, cafea…
Adaog. Tai. Adaog.
Imi cîntăresc punga.
Crăpată-i pe la mîneci o pijama de-un veac.
Atîrnă, fără nasturi, în cui, un hanorac.
E-o husă zdrentuită.
Mocheta e murdară.
Geamu l-am sters’năuntru,
Dar e stropit pe-afară.
As citi cartea asta!
Dar oare aleg bine?
E fără capăt lista de cărti ce-s necitite.
De-as mai trăi o viată, sau zece, sau o sută,
Lista de cărti citite ar fi tot nevazută
Pe lîngă lunga listă de CĂRTI (cu majuscule!)
E iarăsi rîndul nostru la scris.
Ce să mai scriu? Aceleasi platitudini?
Mă culc, este tîrziu.
Si mîine, de la capăt, iau lista nesfîrsită…
Grenoble, iunie 1995
MAMEI
M-adun Din nou spre crîngu’de-altă dat’ ce se iveste-nvăluit în neguri.
Cohorte nechemate de lăstari, de buruieni si spini l-au năpădit.
Tărîna-i este seacă.
Din glodul cel uscat, mii crăpături rînjesc.
A mele lacrimi alte crînguri umezesc.
Si te-oi uda Din nou, crîng mult visat, cu bobi rotunzi de lacrimă amară,
Cînd pasii m-or purta, în fapt de seară, în cel hătis stufos si prea uscat.
O, nu, nu esti pierdut si nici uitat!
Si-oi căuta o clipă de hodină la umbra vechiului stejar rotat.
Găsi-voi doar a sale ramuri moarte, întinse spre tărîmul celălalt.
Si oi stiga cu tipăt Din aDincuri: „Mamă! Măicuta mea, aicea esti? “
Tu, Nor de-argint, o să sfintesti cu rouă a mele, prea nevolnici, lacrimi pămîntesti.
St Laurent du Pont, iunie 2001
NOR
Nu-s roua sorbită de raza de soare,
Nici seva ce urcă în vîrful de brad.
Nu-s valul ce udă nisipul si stînca,
Nici picuri de ploaie ce molcome cad.
Cascadă m-as vrea
Dar nu pot ca să fiu,
Nici izvor ce-adapă cioporul în noapte, tîrziu.
Nu-s vin tămîios îmbiind Din potire,
Nici laptele supt dintr-un mugur de sîn.
Nu-s plasma Din sînge,
Nici apa Din glastră,
Nu-s rîul,
Nici lacul,
Nici marea albastră.
Si totusi, si totusi
Îndrăznesc să visez
Să fiu NOR.
St Laurent du Pont, iulie 2012
ANIMALE MICI
De mult n-am mai văzut arici vii… de-o bună viată…
Cînd eram copii,
Îi atrăgeam cu-n ciocănit usor de piatră pe-o sapă sau topor.
Si le cîntam în cor, cu voci soptite:
„Arici-Pogonici, fă-te aici!
Dansează-ne un pic, Arici-Ariciule!
Nu fi tepos, măi Pogoniciule!”
Si el dansa.
Minune! El dansa!
Se înturna în cerc închis,
Apoi se balansa, făcea o plecăciune si pleca
Spre cuibul lui, spre tihna lui, spre puii lui.
Acum văd doar arici striviti.
Striviti de goana rotilor nebune pe cenusia bandă
de asfalt.
Cu nostalgie îi întreb:
“Unde-ai plecat Ariciule?
De ce ti-ai lăsat cuibul, Pogoniciule?
Oare-ai crezut că platosa-ti tepoasă
te poate apăra de orice rău?
Sau ancestrala ta dorintă de-a dansa te-a scos,
în miez de noapte, pe sosea?
Tu nu stii oare Pogoniciule,
că astăzi oamenii au devenit roboti?
Că au uitat de sapă, că au uitat de piatră,
Că-s doar bolizi ce circulă pe roti?”
E secolul vitezei.
E secolul uitării.
Nu-i timp de-arici, de oameni sau de alte animale mici.
St. Laurent du Pont, iulie 2003
SĂGETATORUL
Ce zodie nefastă mi-am ales să vin pe lume,
Într-un prag de iarnă, si destinată să tintesc mereu .
Tintesc spre vara ce-i de mult ascunsă de turme mari, opace, reci de ceată.
Tintesc spre ce-a trecut si spre ce vine.
Tintesc în sus, ochindu-mă pe mine.
Tintesc.
În urmă siruri lunge, cadavre-am presărat.
As vrea să le privesc dar mă cuprinde frica.
Chipul de azi în ele o să îl regăsesc?
Sau doar străine chipuri mă vor privi mirate,
Ironice, distrate sau poate supărate
Că îndrăznesc cu ele să mă asemuiesc.
Renunt.
Tolba e goală.
Si totusi, eu tintesc.
St Laurent du Pont, noiembrie 2008