Luni, 10 iunie 2013, a avut loc şedinţa Comitetului Director al USR, ultima înainte de alegerile care se vor desfăşura în toamnă. Ordinea de zi a cuprins o informare a preşedintelui USR, dl Nicolae Manolescu, despre proiectele care au fost împlinite, şi anume: Colocviul Romanului Românesc, Turnirul de poezie de la Gyula, între filialele Arad şi Cluj, câştigat de filiala Arad şi, individual, de Ioan Moldovan. Au mai fost premiaţi: Aurel Rău, cu premiul de onoare, şi Romulus Bucur, cu premiul de popularitate acordat de toţi cei prezenţi. Raportul preşedintelui s-a mai referit la finanţarea revistelor literare ale USR, care apar cu ajutorul Ministerului Culturii. Membrii Comitetului Director au primit noul Statut al USR.. În perspectivă, proiectul Galei Poeziei Române Contemporane. S-au mai discutat măsurile financiar-administrative pentru funcţionarea USR în continuare. La capitolul Diverse s-a citit un material în care dl Mircea Arman, redactorul şef al revistei Tribuna din Cluj şi membru al Filialei Cluj a USR, ameninţă conducerea USR pentru a-şi fi manifestat dreptul la opinie faţă de încălcarea repetată a deontologiei profesionale şi atacurile repetate la adresa USR.

            În aceeaşi zi a avut loc şi întrunirea, cea din urmă, a Consiliului USR, care a discutat şi decis calendarul alegerilor din cadrul filialelor USR, care se vor desfăşura, conform noului statut, membrii acestora votând inclusiv pe preşedintele USR. A fost ales preşedintele comisiei de numărătoare a voturilor, în personaa lui Nicolae Prelipceanu. Iată şi calendarul alegerilor:

Luni, 16 septembrie

ora 9 – Filiala Poezie Bucureşti; ora 17 – Filiala Bucureşti Traduceri;

Marţi, 17 septembrie

ora 9 – Filiala Bucureşti Proză;

ora 17 – Filiala Copii şi tineret;

Miercuri, 18 septembrie

ora 10, Filiala Piteşti;

ora 17 – Filiala Craiova;

Joi, 19 septembrie

ora 15 – Filiala Timişoara;

Vineri, 20 septembrie

ora 10 – Filiala Arad;

Sâmbătă, 21 septembrie

ora 10 – Filiala Bucureşti, Critică şi istorie literară;

ora 17 – Filiala Bucureşti Dramaturgie;

Miercuri, 25 septembrie

ora 11,30 – Filiala Sibiu;

ora 18 – Filiala Alba Iulia;

Joi, 26 septembrie

ora 11 – Filiala Tg. Mureş;

Vineri, 27 septembrie

ora 9 – Cluj;

ora 17 – Filiala Braşov;

Sâmbătă, 28 septembrie

ora 11 – Filiala Constanţa;

Duminică, 29 septembrie

ora 11,30 – Filiala Galaţi;

Miercuri, 3 octombrie

ora 9 – Filiala Chişinău;

Joi, 4 octombrie

ora 9 – Filiala Iaşi;

ora 17 – Filiala Bacău;