Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice organizează Simpozionul Naţional „Ioan Petru Culianu”, ediţia a XV-a. În cadrul evenimentului care va avea loc luni, 30 mai 2016, orele 14.00, la sediul USR – Filiala Iași, Sala ”Mihai Ursachi”, vor conferenţia personalităţi ale culturii ieşene și vor fi înmânate diplome şi distincţii.
În an acest an, s-a introdus şi o secţiune dedicată lui George Bacovia (la împlinirea a 135 de ani de la naşterea poetului), marcată – de către participanţi (studenţi şi elevi de liceu), prin câte o lucrare iconică: una inspirată din creaţia literară a lui Ioan Petru Culianu şi una inspirată din creaţia poetică a lui G. Bacovia, în peniţă şi tuş (mărimea A4). Lucrările pot fi expediate online (pe adresa de e-mail: liviaciuperca2008@yahoo.com), până la data de 1 mai 2016. Rugăm ca desenele să fie însoţite de următoarele date personale:
-studenţi: numele şi prenumele, facultatea, anul de studiu
-elevi: numele şi prenumele, unitatea de învățământ, clasa, profesorul coordonator.
Concurenţii din judeţul Iaşi vor prezenta cele două desene în plic semnat, la sediul USR Iaşi (tot până la data de 1 mai 2016). Nu se percepe taxă de participare. Comisia de jurizare este formată din prof. univ. dr. Nicu Gavriluţă – decan al Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii „Alex. I. Cuza” Iaşi, Cassian Maria Spiridon – preşedinte al USR – Filiala Iaşi şi Livia Ciupercă – fondator al simpozionului.
Vă aşteptăm cu viu interes. Mult succes!