La 19 octombrie 2012, la Centrul Cultural Piteşti  a fost aniversată filiala, la împlinirea a zece ani de la constituire. Preşedintele Filialei, criticul Nicolae Oprea, a citit actul oficial de constituire şi numele membrilor fondatori. În continuare, au fost decernate premiile Filialei pentru cărţi apărute în 2011. Un juriu format din Mircea Bârsilă (preşedinte), Sergiu I. Nicolaescu, Dumitru Ungureanu, Jean Dumitraşcu şi Dumitru Augustin Doman (secretar) a acordat următoarele premii:

  • Premiul cartea anului la critică: Nicolae Oprea pentru volumele Poetul trivalent şi Arte poetice româneşti;
  • Premiul cartea anului la proză: George Rizescu pentru volumul Mic tratat de prostologie cu anexe.
  • Premiul special de memorialistică “Iustin Moisescu”: Calinic Arhiepiscopul pentru volumele II şi III din trilogia Toată vremea-şi are vremea;
  • Premiul special al Consiliului Judeţean Argeş: Cristina Onofre pentru volumul Templierii lucrurilor simple;
  • Premiul special de poezie “Miron Cordun”: Valentin Predescu pentru volumul Persona non grata.

În cadrul aceleiaşi manifestări, a fost sărbătorit poetul Mircea Bârsilă la împlinirea a 60 de ani de viaţă.