Antonio Patraș (n.1973), critic și istoric literar; profesor la Facultatea de Litere, Universitatea„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi
Absolvent al Colegiului Național „Costache Negruzzi” (1988-1992) și al Facultății de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1992-1996). Din 1998, doctorand la Catedra de Literatură a aceleiași facultăți, obținând titlul de Doctor în filologie în 2002 cu o teză despre Ion D. Sîrbu, sub îndrumarea doamnei profesor Elvira Sorohan. Din 2002 este lector, devenind apoi conferențiar (2008) și profesor (2013), pentru ca în 2014 să obțină titlul de profesor abilitat, primind dreptul de a conduce doctorate în cadrul Școlii Doctorale de Studii Filologice a universității ieșene.
Debut publicistic: 1998, în „Convorbiri literare”.
Coordonator al colecţiei de istorie literară la Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Redactor la revista „Convorbiri literare”.
Referent ştiinţific la Editura „Aracne”, Roma.
Referent ştiinţific la „Swedish Journal of Romanian Studies”, Centre for Languages and Literature, Lund University, Sweden
Membru în Consiliul Ştiinţific al revistei „Dacoromania”, Institutul de Filologia „Sextil Pușcariu”, Academia Română, Cluj-Napoca
Membru în juriul Premiului Național de Proză al „Ziarului de Iași”
Membru în juriul Uniunii Scriitorilor din România (2011)
A publicat numeroase studii, articole şi eseuri în reviste științifice din circuitul internațional, dar și în cele mai prestigioase publicații culturale din țară, precum „România literară”, „Idei în dialog”, „Convorbiri literare”, „Caiete critice”, „Transilvania”, „Jurnalul literar”, „Cultura”, „Observator cultural”, „Cuvântul”, „Timpul”, „Dialog” etc. A realizat peste 30 de ediţii şi studii introductive, susținând numeroase comunicări la simpozioane şi colocvii academice.
Volume publicate
Ion D. Sîrbu – de veghe în noaptea totalitară (2003)
Fragmentarium (2006)
Ibrăileanu. Către o teorie a personalităţii (2007)
Literatură şi biografie. În căutarea omului din carte (2011)
E. Lovinescu şi modelele româneşti şi europene ale criticii literare interbelice, (2013)
Scriitorul şi umbra sa. Geneza formei în literatura lui E. Lovinescu, 2 vol. (2013)
Amor și Psyché. Pledoarii pentru lectura îndrăgostită (2019)
Critică și biografie. Istoria literaturii ca album de familie (2019)
Premii şi distincţii (selectiv):
Premiul naţional pentru debut „Aurel Leon”, 2003 (preşedintele juriului: Prof.univ.dr.Alexandru Călinescu)
Premiul Revistei „Convorbiri literare” pentru modernitatea demersului critic, aprilie 2004
Premiul pentru critică la Colocviul Tinerilor Scriitori, organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Bucureşti, Ediția I, 5-6 mai 2006
Premiul Revistei „Ateneu” pentru critică literară (2008)
Premiul Revistei „Viaţa Românească” pentru critică literară (2008)
Premiul „Euridice” al revistei „Paradigma” pentru critică literară (2009)
Premiul revistei „Transilvania” din Sibiu, pentru volumul „Scriitorul şi umbra sa”, vol. I-II, Editura Institutul European, 2013
Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași, pentru volumul „Scriitorul şi umbra sa”, vol. I-II, Editura Institutul European, 2013
Distincția Profesorul anului (2017) în cadrul comunității Bologna, acordată de Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România.