Livia Ciupercă s-a născut la 11 octombrie 1947, la Bereşti – Galaţi, România. A absolvit Facultatea de Filologie,  Universitatea Bucureşti. Activează în Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, precum şi în Asociaţia Română de Istorie a Presei. Este fondator şi coordonator al Simpozionului Naţional IOAN PETRU CULIANU (aflat sub patronajul U.S.R. – Filiala Iaşi şi U.A.I.C. – Iaşi). Şi-a încheiat activitatea didactică, cu cea mai mare distincţie: „Gheorghe Lazăr clasa I”, precum şi „Diploma de Excelenţă” (2005), pentru întreaga activitate de 40 de ani şcolari, în învăţământul preuniversitar. A debutat publicistic, în 1982, iar editorial, în 1996. Din decembrie 2012, este redactor literar la revista „Constelaţii diamantine” (Craiova). Din 2014, îngrijeşte „Seria de autor Al. Lascarov-Moldovanu” a Editurii „DOXOLOGIA”, Iaşi.  Colaborator la reviste literare din ţară şi străinătate.

 

Autor studii de specialitate: Gramatica limbii române. Noţiuni de prozodie şi teorie literară (Ed. „Eurocard”, Iaşi, 1998. Prefaţă: Constantin Parfene); Demers didactic (Ed. „Cronica”, Iaşi, 2000); Competenţe 2003 (Ed. „Eurocard”, Iaşi, 2003); Literatura română. Bacalaureat. Proba orală (Ed. „Bucovina”, 2005); Proiectarea didactică. Ghid metodologic pentru profesorii de limba şi literatura română („Ed. Spiru Haret”, Iaşi, 2006); Argument literar (Ed. Bucovina, Iaşi, 2007);

 

Coautor studii de metodică didactică (împreună cu prof. dr. Cristina Chiprian): Alternanţe didactice (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2002); Probleme de stilistică /pentru bacalaureat/ (Ed. Bucovina, Iaşi, 2004. Postfaţă: Constantin Mănuţă); Soluţii didactice alternative (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2006);

 

Colaborator studii de specialitate: Literatura în manuale şi în şcoală (Coordonatori: Alina Pamfil, Tatiana Zlătior şi Monica Onojescu, Ed. „Didact”, Cluj, 2001); Didactica limbii şi literaturii române în viziune integrată şi transdisciplinară (Coordonatori: Alina Pamfil şi Monica Onojescu, Ed. „Casa Cărţii de Ştiinţă”, Cluj, 2002); Biserica şi şcoala în slujba comunităţii locale. Simpozion internaţional (Coordonator conf. dr. preot Vasile Nechita, Ed. „Sf. Mina”, Iaşi, 2004); Simpozionul Internaţional ”Universul ştiinţelor” (Iaşi, 20 august 2010, Ed. D&T);

 

Coordonator activitate metodico-ştiinţifică: Adolescentia. Împreună cu poeţii ieşeni (Ed. „Cronica”, Iaşi, 2000); Ioan Petru Culianu – universul epic. Comunicări ştiinţifice. Ediţia I, Iaşi, 2 martie 2002 (Ed. „Eurocart”, Iaşi, 2003); Ioan Petru Culianu. Simpozion naţional. Ed. a II-a. 2.03.2003 (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2004); Ioan Petru Culianu. Simpozion naţional. Ediţia a III-a, Iaşi, 6 martie 2004 (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2005); Monografia satului Slivna, de Anetta Slivneanu (Ed. Bucovina, Iaşi, 2005. Documentare actualizată, note şi comentarii de Livia Ciupercă); Ioan Petru Culianu. Proiectarea didactică. Modalităţi didactice în abordarea textului culianesc (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2005);

 

Prefaţator: Genoveva-Elena Baroni – Cultivarea valorilor şi simbolurilor creştine în „Legendele pentru copii” ale Fraţilor Grimm (Editura „Spiru Haret”, Iaşi, 2000); Doina Guriţă – Gânduri din abis (StudIS, Iaşi, 2018);

 

Coautor antologii de versuri: Al treilea val. A şaptea poartă. Generaţia aşteptismului (Ed. Agentpress, 2011, vol. I); Meridiane lirice. Antologie universală a poeziei româneşti contemporane (Ed. „Armonii Culturale”, 2012); Antologia scriitorilor români de pe toate continentele. III. Cetatea lui Bucur (Ed. Cetatea Cărţii, Bucureşti, 2014); Unirea face puterea (Bucureşti, Editura „Antim Ivireanul”, 2018);  La Curţile Cotnarilor (Editura „Convorbiri literare”, Iaşi, 2018, p. 28-29);

 

Coautor-antologii literare: Ioan Petru Culianu. Memorie şi Interpretare (Coordonator conf. univ. dr. Nicu Gavriluţă, Ed. „T”, Iaşi, 2002); AL. HUSAR în amintirile contemporanilor. Antologie de Margareta HUSAR (Editura Princeps Edit, Iaşi, 2010); Întoarcerea lui IOAN ALEXANDRU. Antologie de Nicolae Băciuţ (Ed. „Nico”, Tg. Mureş, 2014 ); Viorel Savin – De-ajuns! Tranziţie, tranzi(h)oţi şi plagiate (Bacău, Editura „Babel”, 2016); Studii articole: Istorie, educaţie, cultură, vol. III (Galaţi, 2018, p. 301-306, Secţiunea a V-a: Personalităţi gălăţene: Emil Nicolau Triandafil); Antologia „Scriitori români la început de mileniu III – STARPRESS 2019!”; Antologia „Talantul scriitorului român de pretutindeni – STARPRESS – Canada 2019”;

 

Coautor-antologii dedicate Centenarului Marii Uniri: PRESA – PARTICIPANT ACTIV LA CREAREA ROMÂNIEI (Galaţi, 25-26 mai 2018); ARMATA ROMÂNĂ ŞI MAREA UNIRE. Piteşti, 26 iulie 2018 (Editura Militară, Bucureşti, 2018); UNIREA FACE PUTEREA (Editura Antim Ivireanul, Bucureşti, 2018);

 

Coautor – ARIP: Mediamorfoze IV. Şi Presa a creat România. Comunicare MEDIA. Volum coordonat de Cătălin Negoiţă, preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Presei (Ed. Tritonic, Galaţi, 2019, p. 110-120);

 

Autor volume versuri: Culianu… în haiku (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2008); Neînstruniri (Ed. „Timpul”, Iaşi, 2013); Versuri de Lumină (Editura StudIS, 2018); Singur printre ai mei (Ed. „Timpul”, Iaşi, 2018); Lecţia Centenarului (Editura StudIS, 2018);

 

Autor studii de istorie şi critică literară, eseu: Ioan Alex. Brătescu-Voineşti. Studiu monografic (Ed. „Dosoftei”, Iaşi, 1996); Jurnal de dascăl. Crochiuri lirice (Ed. „Eurocart”, Iaşi, 2000), Memoria unui tele-spectator sau Paradoxul cotidian. 1990-2010. Ed.„Spiru Haret”, 2010; Culianu pe înţelesul nostru (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2009); Terapeutica teatrului românesc (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2010); Pe urmele lui Paul Bujor. Bereşti-Iaşi-Bucureşti (Ed. „Spiru Haret”, Iaşi, 2010); Dominic Stanca. Studiu monografic (Ed. „Universalia”, Bucureşti, 2011); În braţele lecturii (Ed. PIM, Iaşi, 2012, vol. I); O carte cât o Istorie. Studiu de istorie şi critică literară (Ed. PIM, Iaşi, 2012, 2013), Scriitori gălăţeni de ieri şi de azi (Ed. Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galaţi, vol. I – 2012, vol. II – 2013). Istorie şi critică literară; Teodor Al. Munteanu. Popas în timp (Ed. „Convorbiri literare”, Iaşi, 2013); Alexandru LASCAROV-MOLDOVANU. Încorsetările unei vieţi (Editura „DOXOLOGIA”, Iaşi, 2013); Portrete de la Dunărea de Jos (Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galaţi, 2014); La sfat cu… Leonardo. Eseu (Editura „DOXOLOGIA”, Iaşi, 2014); Durerea mea numără 33… Eseu (Editura „Timpul”, Iaşi, 2014); Tainele lecturii (Ed. PIM, Iaşi, 2015); 1915. Scrisoare deschisă către Mileniul Trei (Ed. StudIS, 2015); Popas duhovnicesc la Biserica BĂRBOI (StudIS, 2015); Cartea dragostei creştine (Ed. DOXOLOGIA, Iaşi, 2015). Prima monografie a primei serii de Seminarişti de la Huşi, promoţia 1921; Fascinaţie. Antoine de Saint-Exupéry. Eseu – elogiu Prinţului prozei franceze, la 115 ani de la naşterea sa (Editura StudIS, Iaşi, 2015); Vorbele şi fapta. Tablete literare (Ed. StudIS, 2015); Darurile Dunării. Eseu (Ed. StudIS, Iaşi, 2015); Oreste Tafrali. Uitare-n neuitare (Ed. StudIS, Iaşi, 2015); Doi fii ai luminii: Monseniorul Vladimir Ghika şi Alexandru Lascarov-Moldovanu (Editura „Axis Libri”, Galaţi, 2016); 1876. Eseu (Ed. StudIS, Iaşi, 2016); Paul Bujor. Documentar biografic (Editura „Junimea”, Iaşi, 2016), Teodor Al. Munteanu. Restitutio (Editura  StudIS, 2017, 356 p.); La Pontus Euxinus cu Ovidius Publius Naso şi Oreste Tafrali (Editura StudIS, 2017); Vlăstare de la Dunărea de Jos (Editura StudIS, 2017, 865 p.); Berești de Covurlui (StudIS, Iași, 2018); B. JORDAN (Editura StudIS, 2019); Bicentenar  Turgheniev / Ivan Turgenev’s birthday bicentenary / Bicentenaire Turgheniev – eseu (StudIS, 2018); Delavrancea și cultura națională. Eseu (Editura Timpul, Iași, 2019);

 

Autor de scenarii dramatice pentru elevi și tineret: Pecete a Divinului la Templul Marii Uniri; Sărbătoarea Marii Uniri; Ospeţie Centenară (StudIS, 2018); O pecete a istoriei – omagiu Doamnei Elena Cuza (StudIS, 2019); Acta, non verba – Centenar UZPR 1919-2019 (Editura StudIS, 2019).

 

Premii și distincții:

 

DIPLOMĂ. Concursul ştiinţific „Simion Mehedinţi – contemporanul nostru”. Asociaţia Personalului Didactic „Simion Mehedinţi” acordă Liviei Ciupercă din Iaşi – Menţiune – la concursul ştiinţific „Simion Mehedinţi” Focşani, judeţul Vrancea, octombrie 1997. Preşedinte, prof. Costică Neagu.

 

Premiul I și Diplomă de Onoare – la Simpozionul Internațional „Universul științelor”, 20 august 2010, pentru lucrarea „Iașul acum 100 de ani prin ochiul presei”; Diplomă de Onoare – la Simpozionul Internațional „MIHAI EMINESCU – POET NAȚIONAL ȘI UNIVERSAL”, Iași, 15 ianuarie 2011, pentru promovarea valorilor literaturii în România și în lume;

 

DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ „Restitutio”, în cadrul PREMIILOR U.Z.P.R. 2013, pentru volumul „Teodor Al. Munteanu. Popas în timp” (Editura „Convorbiri literare”, Iași, 2013);

 

PREMIUL PENTRU ISTORIE LITERARĂ. Revista „PLUMB”, Bacău, 10 octombrie 2014; OMAGIU DIAMANTIN 2015, acordat de revista de cultură universală „Constelaţii diamantine”, Craiova;

 

Premiul I, pentru Eseu, la Festivalul Naţional de Creaţie „Vrancea literară” 2015, – pentru volumul Durerea mea numără 33… (Editura „Timpul”, Iaşi, 2014);

 

CERTIFICATE OF ATTENDANCE, acordat la Simpozionul Internaţional „Traditional Greek Culture in the European Context: connections with the Romanian and Slavic Wortd. The Mount Athos – Athens – Sofia – Bucharest – Iasi – Kiev – Moscow cultural axis” (Iaşi, 3-5 novembre 2016), pentru prezentarea personalităţii lui Oreste Tafrali;

 

PREMIUL „RESTITUTIO”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, 4 noiembrie 2016 – pentru volumul Oreste Tafrali. Uitare-n neuitare (Iaşi Editura „StudIS”, 2015);

 

Volumul Paul Bujor. Documentar biografic (Iaşi, Editura „Junimea”, 2016) a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi, la secţiunea „Istorie şi critică literară”, 10 noiembrie 2017;

 

PREMIUL al III-lea – la Concursul literar CENTENARUL UNIRII Starpress 2018, secţiunea „vers alb”, în cadrul sărbătoririi ZILEI LIMBII ROMÂNE. Horezu, 31 august 2018. Revista Internaţională STARPRESS, director general, Ligya Diaconescu şi Redactor-şef Montreal-Canada, Mary Smith;

 

Asociaţia Română de Istorie a Presei i-a acordat Diplomă de participare, pentru susţinerea comunicării ştiinţifice „Dacia – primul ziar al României Unite”, la Conferinţa Internaţională Cultura şi Presa în spaţiul european. Ediţia a X-a. Galaţi, 25-26 mai 2018;

 

DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ. Anul Centenar al Marii Uniri. Pentru „valoroasa contribuţie la dezvoltarea istoriografiei naţionale cu prilejul ZILELOR ARHIVELOR MILITARE şi aniversării a 98 de ani de la înfiinţarea DEPOZITULUI CENTRAL DE ARHIVĂ”: 1920-2018. Piteşti, 26 iulie 2018. Directorul Arhivelor Militare Naţionale Române, Colonel Liviu Corciu şi Comandantul Depozitului Central de Arhivă, Colonel dr. Petrişor Florea;

 

CERTIFICATE OF PARTICIPATION, la Simpozionul Internaţional Anual al Institutului de Filologie „A. Philippide” – ediţia 26-28 septembrie  2018, cu tema „Limba şi cultura română – structuri fundamentale ale identităţii naţionale”, pentru susţinerea comunicării ştiinţifice „Delavrancea şi cultura naţională”;

 

Asociaţia Română de Istorie a Presei, Universitatea „Dunărea de Jos”. Facultatea de Litere. Departamentul de Literatură, Lingvistică şi Jurnalism  a acordat Diplomă, pentru participarea la cea de a XI-a ediţie a Conferinţei internaţionale „Cultura şi presa în spaţiul european”, cu tema „Reflectare, (de)formare şi fakenews în spaţiul mediatic şi cultural”, pentru susţinerea comunicării ştiinţifice Un „caz de falsă memorie sau de confuzie”?! „Fiat justitia, ruat caelum”!, Galaţi, 17-18 mai 2019;

 

De Ziua Ziaristului Român, i s-a acordat DISTINCŢIA CREDINŢĂ ŞI LOIALITATE, pentru „consecvenţa, abnegaţia şi pasiunea de care dă dovadă în demersul jurnalistic şi loialitatea faţă de profesie” (Bucureşti, 28 iunie 2019);

 

Trofeul „BRÂNCOVENIANA”. „Se oferă doamnei LIVIA CIUPERCĂ pentru promovarea domniei, personalităţii şi moştenirii cultural-spirituale a voievodului martir Constantin Basarab Voievod, în cadrul primei ediţii a Festivalului concurs de poezie <Brâncoveniana> din ampla serie de manifestaţii organizate de către Cenaclul literar-cultural <George Coandă>, Potlogi, jud. Dâmboviţa, la 16 august 2019”. Preşedinte onorific, prof. dr. George Coandă, maestru al Academiei Româno-Americane; Preşedinte Cenaclu prof. Valentina Vasile, Preşedinte Festival, Ilie Marian. „Dumnezeu să ne binecuvânteze satul, casa şi neamul românesc până la sfârşitul veacurilor”. Potlogi, 16 august 2019.

 

Domiciliul: Iași

 

E-mail: liviaciuperca2008@yahoo.com