DATA ŞI LOCUL NAŞTER1I: 14 aprilie 1943, Iaşi
PROFESIA: profesor universitar
I. STUDII
1957-1961: Liceul „C. Negruzzi“, Iaşi;
1961-1966: Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza “ din Iaşi;
1989: Susţinerea şi confirmarea doctoratului în filologie cu teza Memorialistica de călătorie (până la 1900) − între real şi imaginar; teza a apărut, în dimensiuni extinse, în 1993, la Editura Minerva. având titlul Semnele lui Hermes, ed. a II-a, Iaşi, Editura Timpul, 2006.
II. ACTIVITATE PROFESIONALĂ
1966-1969: Cercetător la Institutul de Filologie Română „A. Philippide“, Departamentul de istorie literară;
1969-1995: Cercetător ştiinţific gradul III (în acelaşi Institut);
1995-1997: Cercetător ştiinţific gradul II (în acelaşi Institut);
1997-2003: Cercetător ştiinţific gradul I (în acelaşi Institut);
2001-2003: Profesor-asociat la Universitatea de Arte „George Enescu“, Catedra de antropologie teatrală şi Catedra de istorie a teatrului românesc;
Din 2002: Conducător de doctorate în domeniul Teatrologie;
Din 2005 (1 octombrie): Profesor universitar la Universitatea de Arte „George Enescu”.
III. ACTIVITATE DIDACTICĂ
Din luna octombrie 2002 am predat, în calitate de profesor-asociat, la Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu”, un curs de Antropologie teatrală, în care încercam să pun în conexiune partea de teorie cu partea scenică pentru care se pregătesc studenţii. Din octombrie 2004, am preluat cursul de Istorie a teatrului românesc, în care prezint, cu exemplificări de text, cei mai importanţi dramaturgi români, insistând asupra creaţiilor proeminente. De asemenea, la şcoala doctorală, ţin un curs de Istoria criticii dramatice româneşti şi, după caz, un altul, privind Receptarea critică a specacolului de tearu, iar cu masteranzii fac un seminar axat pe Receptarea critică a spectacolului. Din toamna lui 2007, predau un curs de Istoria teatrului universal (de la origini până la Renaştere).
IV. ALTE ACTIVITAŢI
1978-1983: Membru în comitetul de redacţie al revistei „Arlechin“ scoasă de secretariatul literar al Teatrului Naţional „V. Alecsandri“ din Iaşi;
1988-1991: Secretar ştiinţific de redacţie la „Anuarul de lingvistică şi istorie literară“, apărut sub egida Institutului de Filologie Română „A. Philippide“;
1990: Membru al Uniunii Scriitorilor;
1990 Membru al UNITER;
1993-2008: Membru în comitetul de redacţie al „Revistei române“ din Iaşi;
1991-1993: Secretar literar la Teatrul Naţional din Iaşi (păstrându‑mi, în acest timp, postul la Institut) şi redactor, împreună cu doi colegi (Nichita Danilov şi Radu I. Petrescu), la revista „Stagiunea“ apărută sub egida aceleiaşi instituţii;
1969-2003: Am susţinut, la Radio Iaşi, un serial despre literatura de călătorii şi participarea la diferite alte emisiuni (aproape patru sute); am fost solicitat, în mai multe rânduri, şi la Radio Bucureşti;
2000-2010: Membru în colegiul de redacţie al revistei „Convorbiri literare”;
2007-2010: Consultant artistic la Teatrul Naţional din Iaşi;
2012-2013: Membru în colegiul de redacţie al revistei „Cronica veche”.
V. PREMII şi ORDINE
1981 − Premiul Academiei Române „Timotei Cipariu“ (ex aequo), pentru Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei, 1979;
1993 − Premiul „V. Pogor“, „pentru creaţie artistică şi activitate civică exemplară“ din partea Societăţii Culturale „Junimea”;
1993 − Premiul Criticii, pentru cel mai bun secretar literar al anului, din partea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, Secţia Română;
1994 − Premiul de critică al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, pentru Semnele lui Hermes, Bucureşti, Editura Minerva, 1993;
1995 − Diploma de „Senior al profesiei“, acordată de Asociaţia Jurnaliştilor de Turism din România, pentru întreaga activitate publicistică în domeniul turismului, acordat de Asociaţia jurnaliştilor de turism din România şi Federaţia internaţională a jurnaliştilor şi scriitorior de turism;
1999 − Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, pentru volumul Efectul de prismă, Iaşi, Editura Cronica, 1998;
2004 − Ordinul „Meritul cultural“, în grad de Cavaler. Categoria A. Literatură, acordat de Preşedenţia României.
2004 – Premiul Academiei Române „B. P. Hasdeu”, pentru Dicţionarul general al literaturii române, vol. I-II, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2004;
2005 – Premiul revistei „Convorbiri literare”, pentru valenţele estetice ale textului critic;
2005 – Diploma de onoare şi Medalia jubiliară „145 de ani de învăţămînt artistic modern la Iaşi”;
2008 – Diplomă de excelenţă, acordată de Asociaţia Scriitorilor din Iaşi;
2008 – Premiul de excelenţă, acordat de Asociaţia Scriitorilor din Iaşi;
2010 – Premiul de critică şi istorie literară al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, pentru volumul Dramaturgi români, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009;
2010 – Diploma aniversară, pentru „Serviciu credincios şi merite excepţionale în recunoaşterea, afirmarea şi sporirea bunului nume al Şcolii ieşene de muzică, teatru, arte plastice, decorative, şi design”, acordată de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi;
2012 – Premiul „Restitutio”, acordat de Asociaţia Scriitorilor din Iaşi;
2012 – Premiul „I. L. Caragiale” al Academiei Române, pentru lucrarea Incursiuni în istoria teatrului universal (de la origini până la Renaştere). Theatrum Mundi, Iaşi, Editura Timpul, 2010.
LISTA DE LUCRARI
1. Volume personale:
Dramaturgia între clipă şi durată, Iaşi, Editura Junimea, 1983;
Semnele lui Hermes, Bucureşti, Editura Minerva, 1993; ediţia a II-a Iaşi, Editura Timpul, 2006;
Cordonul de argint, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, 1997;
Efectul de prismă, Iaşi, Editura Cronica, 1998;
Faldurile Mnemosynei, Iaşi, Editura Junimea, 1999;
Pluta de naufragiu, Iaşi, Editura Cronica, 2002;
Filtru, Iaşi, Editura Cronica, 2005;
Incursiuni în istoria literaturii dramatice româneşti – Regăsiri, Iaşi, Editura Universitas XXI, 2008; ediţia a II-a (Dramaturgi români), Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2009, ediţia a III-a, Editura Universitas XXI, 2010;
Incursiuni în istoria teatrului universal (de la origini până în Renaştere). Theatrum mundi, Iaşi, Editura Timpul, 2010;
Incursiuni în istoria criticii dramatice româneşti, Zodia balanţei, Iaşi, Editura Timpul, 2010.
2. Volume în colaborare:
Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900 (redactare: 111 articole, printre care Vasile Alecsandri, Antim Ivireanul, Cezar Bolliac, Ion Luca Caragiale, Ion Codru Drăguşanu, Ion Ghica, Costache Negruzzi, C. A. Rosetti, Alecu Russo, Alexandru Vlahuţă; coordonare şi revizie), Bucureşti, Editura Academiei, 1979;
Dicţionar enciclopedic ilustrat (redactare, revizie),Chişinău, Editura Cartier, 1999;
Mic lexicon de nume proprii celebre, Iaşi, Editura Universitas XXI, 2001;
Dicţionar enciclopedic (redactare, cordonare, revizie), Chişinău, Editura Cartier, 2001;
Dicţionar enciclopedic ilustrat. Junior (redactare, cordonare, revizie), Chişinău, Editura Cartier, 2004;
Dicţionar general al literaturii române (redactare, cordonare, revizie), vol. I-VII, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic 2004-2009: I-2004, II-2004, III-2005, IV-2005, V-2006, VI-2007, VII-2009.
Dicţionarul literaturii române, vol. I-II, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2012.
3. Prefeţe, postfeţe:
Postfaţă (Antim, între realitate şi utopie) la Antim Ivireanul, Didahii, Bucureşti, Editura Minerva, 1983;
Prefaţă (Insângerată, unda Nistrului…) la Mihail Condrus, Graniţa roşie, Chişinău, Editura ABC Dava, 1992;
Studiu introductiv (Un destin fără şansă − Haig Acterian) la Haig Acterian, Cealaltă parte a vieţii noastre, Iaşi, Institutul European, 1994;
Prefaţă (Măştile absurdului) la Constantin Popa, Maşina de vânt. Teatru, Iaşi, Editura Cronica, 1996;
Prefaţă (Cheia de aur a înţelesului) la Adrian Filip, Mai mult decât extazul, Iaşi, Editura Glasul Bucovinei, 1996;
Prefaţă (Anotimpul urgiei) la Grigore Ilisei, Pasaj de raţe sălbatice. Roman, Iaşi, Editura Omnia, 1996;
Prefaţă (Grig) la Grigore Ilisei, De la apa Iordanului la fiordurile norvegiene, Iaşi, Editura Omnia, 1999;
Prefaţă (O operă de fulgerări geniale) la I. L. Caragiale, Teatru şi proză, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, 2000;
Prefaţă (Ultimul Acterian) la Arşavir Acterian, Neliniştile lui Nastratin, Iaşi, Editura Alfa, 2000;
Prefaţă (Farmecul dureros al ultimului cuvânt) la Irina Andone, „Farmec dureros“. Poetica eminesciană a contrariilor, Iaşi, Editura Cronica, 2002;
Postfaţă (Un prieten – Gelu şi „baladele” lui vesele şi triste) la Virgil Homutescu, Surâsuri triste, Balade amărui, prefaţă de Goerge Petrone, Iaşi, Editura DramArt XXI, 2005;
Prefaţă (Un ingenios pariu cu ineditul) de Aurelian Bălăiţă, Un univers virtual. Figuri păpuşăreşti în opera lui I. L. Caragiale, Iaşi, Editura Artes, 2006;
Prefaţă (Evitând căile bătătorite) la Ruxandra Bucescu Bălăiţă, Actorul, magician al lumilor virtuale, Iaşi, Editura Artes, 2006;
Cuvânt de întâmpinare (Mirare şi minune) la Arşavir Acterian, Jurnal. 1929-1945/1958-1990, Bucureşti, Editura Humanitas, 2008;
Prefaţă (Un personaj fermecător: Laurenţiu Faifer) la Laurenţiu Faifer, Infernul şi alte scrieri, Iaşi, Editura Alfa, 2011;
Prefaţă (O exegeză pătrunzătoare) la Ioana Petcu, Urmaşii lui Thespis. Identitate şi alteritate în tragedia greacă, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2012.
4. Ediţii:
Margareta Faifer, Zâmbete pe şapte coline, cu o prefaţă de Florin Faifer, Iaşi, Editura DAB, 1992;
Laurenţiu Faifer, Teatru, Iaşi, Editura Glasul Bucovinei, 1994;
I. L. Caragiale, Teatru şi proză, ediţie îngrijită de Florin Faifer şi Valeriu P. Stancu, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, 2000;
Arşavir Acterian, Neliniştile lui Nastratin, prefaţă de Florin Faifer, Iaşi, Editura Alfa, 2000;
Irina Andone, „Farmec dureros“. Poetica eminesciană a contrariilor, prefaţă de Florin Faifer, postfaţă (O analiză rafinată) de Dumiru Irimia, Iaşi, Editura Cronica, 2002;
Margareta Faifer, Surâs şi melancolie, Iaşi, Editura Timpul, 2011;
Laurenţiu Faifer, Infernul şi alte scrieri, prefaţă de Florin Faifer, Iaşi, Editura Alfa, 2011;
Laurenţiu Faifer, Teatru în versuri, cu un Profil de Constantin Ciopraga, Iaşi, Editura Universitas XXI, 2012.
5. Colaborări la reviste:
Aproape 1000 de colaborări, începute în anul 1966 (debutul – în „Iaşul literar”), în revistele „Iaşul literar”, „Anuar de lingvistică şi istorie literară”, „Cronica”, „Viaţa românească”, „Convorbiri literare”, „Dialog”, „Amfiteatru”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Ateneu”, „Tomis”, „Ramuri”, „Dacia literară”, „Contemporanul”, „România literară”, „Echidistanţe”, „Teatrul azi”, „Jurnalul literar”, „ Viaţa”, „Adevărul literar şi artistic”, „Revista română”, „Timpul”, „Scena”, „Apostrof”, „Vatra”, „Drama”, „Însemnări ieşene”, „Vitraliu”.