MĂNUCĂ, MARIA, n. 20 decembrie 1940, în Bucureşti. Părinţii: Vasile Ciocan, maistru mecanic, şi Paraschiva Ciocan (născută Strună), casnică. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Liceul “M. Eminescu” (“Oltea Doamna”), din Iaşi, între 1950 şi 1957, apoi, tot acolo, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” (1957-1963), unde a fost şi medic intern, între 1962-1965. Medic specialist, urmează o specializare la Institutul “Cantacuzino” şi la Spitalul “Fundeni”, din Bucureşti, după care, în 1979, va fi medic primar, şef al Laboratorului de microbiologie-virusologie la Direcţia de Medicină Preventivă din Iaşi, până în 1998. Concomitent, a urmat cursurile de pictură ale Şcolilor Populare de Artă din Iaşi (1975-1978) şi Bucureşti (1977-1978). Este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România (din 1997), a Asociaţiei “Medici-Pictori” (din 1998) şi a Uniunii Scriitorilor din România (din 2006). A avut numeroase expoziţii personale în ţară şi în străinătate (New York, Veneţia, Amsterdam, Ierusalim, Chişinău, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi). Este soţia criticului şi istoricului literar Dan Mănucă. A colaborat cu versuri la “Convorbiri literare”, “Cronica”, “Luceafărul”, “Acasă”, “Dacia literară”, “Baaadul literar”, “Dor de Dor”, “Poezia”, “Lumina” (Pancevo) ş.a.
SCRIERI:
După vernisaj, pref. I. Hurjui, postfaţă Constantin Dram, Iaşi, Editura Universitas XXI, 2001; Acuarele vulnerabile, pref. Constantin Ciopraga, Iaşi, Editura Universitas XXI, 2003; Orizontul continuu, Iaşi, Editura Universitas XXI, 2004; Joc cu aşteptarea, postfaţă Cezar Ivănescu, Iaşi, Editura Junimea, 2005; Venezia profundis, ediţie bilingvă, trad. italiană Mirabela Popa, Iaşi, PrincepsEdit, 2007; Jocul cu cercuri, Iaşi, Editura Princeps Edit, 2009; Trenul Cervantes, Iaşi, Editura Universitas XXI, 2010.
REPERE BIBLIOGRAFICE:
Maria Mănucă, în Alexandru Cebuc, Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, Enciclopedia artiştilor contemporani, vol. III, Bucureşti, Editura ARC, 2000, p. 186; Ioan Holban, “Soră geamănă neliniştea”, în “Evenimentul”, XI, 2002, 16 februarie; N. Busuioc, Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani, Iaşi, Editura Vasiliana, 2002, p. 284-285; Maria Mănucă, în Who’s who in Romania, Bucureşti, Pegasus Press, 2002, p. 389; Ilie Dan, Ut pictura poesis, în “Convorbiri literare”, CXXXVII, 2003, nr. 8; Constantin Dram, Poezie şi culoare, în “Cronica”, XXXVI, 2003, nr. 7, iulie; Ion Truică, Culoarea cuvintelor, în “Cronica”, XXXVI, 2003, nr. 7, iulie; Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase, Iaşi, Editura ART XXI, 2004, p. 289; Corina Sandu, A avea charismă nu înseamnă a avea talent, în “Luceafărul”, 2004, nr. 3, din 28 ianuarie; Ion Hurjui, Eul profund, în “Cronica”, XXXIX, 2004, nr. 12, decembrie; Constantin Ciopraga, Poezie de orizont continuu, în “Convorbiri literare”, CXXXIX, 2005, nr. 4, aprilie; N. Busuioc, Cetatea gânditoare, Iaşi, Editura Cronica, 2005, p. 81-84; Emilian Marcu, Maria Mănucă, “Joc cu aşteptarea”, în “Convorbiri literare”, CXXXIX, 2005, nr. 5, mai; Alexandru Husar, Ut pictura poesis, în “Cronica”, 2005, nr. 2; N. Busuioc, Imagini şi trăiri intelectualizate, în “Dacia literară”, XVI, 2005, nr. 5; A. G. Secară, “Joc cu aşteptarea”, în “Porto-Franco”, XVIII, 2006, nr. 7-8-9; Ion Hurjui, Morgana, în “Cronica”, XXXIX, 2006, nr. 3, martie; Constantin Ciopraga, Maria Mănucă şi “Divina Proporţie”, în “Convorbiri literare”, CXLI, 2007, nr. 3, martie; Felicia Nichita-Toma, Maria Mănucă. Pictură şi poezie, în “Zorile Bucovinei” (Cernăuţi), 2007, august; Adrian Alui Gheorghe, Prăvălia cu poezii, în “Convorbiri literare”, CXLI, 2007, nr. 8, august; Cristian Livescu, Maria Mănucă sau poezia din “Castelul cu roşu damnat”, în “Convorbiri literare”, CXLI, 2008, nr. 1, ianuarie; Lector, Maria Mănucă, “Venezia profundis”, în “Convorbiri literare”, CXLI, 2008, nr. 2, februarie; Lucia Olaru Nenati, Un nesaţ de culoare, în “Revista română”, XIV, 2008, nr. 4; Emilian Marcu, Panoramic editorial, în “Convorbiri literare”, CXLI, 2008, nr. 2, februarie; Ioan Holban,”Oraşul acesta îmi pare o cetate ruptă din Atlantida”, în “Bucovina literară”, XIX, 2008, nr. 8-9, august-septembrie; Adrian Ţion, Pe calea veneţiană a reflexivităţii, în “Oraşul”, (Cluj), III, 2008, nr. 12; Maria Mănucă – pictură şi poezie, în “Acasă”, I, 2008, nr. 3, iulie-august; Adrian Dinu Rachieru, Triptic veneţian, în “Convorbiri literare”, CXLII, 2008, nr. 4, aprilie; N. Busuioc şi Fl. Busuioc, Scriitori şi publicişti ieşeni contemporani, ediţia a treia, Iaşi, Editura Vasiliana, 2009, p. 454-455; [Marcel Mureşeanu], Maria Mănucă, în “Oraşul” (Cluj), IV, 2009, nr. 14; Paul Gorban, Maria Mănucă, “Jocul cu cercuri”, în “Feedback”, an. VI, 2009, nr. 11-12, noiembrie-decembrie, p. 183-184¸Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, 1500 scriitori români clasici şi contemporani, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 2009, p. 298; Adrian Ţion, Jocul delicat contemplativ, în „Steaua”, an. LXI, 2010, nr. 3, martie, p. 52-53; Boris Crăciun, Daniela Crăciun-Costin, Dicţionarul scriitorilor români de azi, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 2011, p. 315-316; Emanuela Ilie, Iaşul poetic de azi. Poeţii pictori. Maria Mănucă, „După vernisaj”, în „Cronica”, XLVI, 2011, nr. 4 aprilie, p.12; Al. Trifan, Aparenţa de dincolo de aparenţă, în „Viaţa medicală”, an. XXIII, 2011, nr. 18, din 6 mai, p. 12; Emanuela Ilie, Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane, Iaşi, Editura Fundaţiei Culturale „Poezia”, 2011, p. 189-195.