pseudonim literar al lui Nicolae Turtă

Născut la 25 noiembrie 1941, în Iacobeni-Dângeni, judetul Botosani.

Domiciliul : Iasi

Date personale, studii, functii s.a.

Fiul lui fiul lui Gheorghe si al Eugeniei, născută Botez. Studii gimnaziale în satul natal, liceale la Câmpulung Muscel. Licentiat în Filologie (1966), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi. Redactor la Radio Iasi (1966-1971); la revista „Cronica” (1971-1998); la revista „Timpul” (1998-1999); muzeograf la Muzeul Literaturii Române, Iasi (2000-2006).

Senior editor la „Revista Română”, Iasi.

 

Debut în reviste: Iasul literar (1962).

Volume publicate:

Punctul de sprijin ( Junimea, 1971, Premiul pentru debut al Festivalului National de Poezie „G. Bacovia”, Bacău); Nocturne (Junimea, 1975, Premiul Asociatiei Scriitorilor din Iasi);

Pentru cine exist (Junimea, 1979);

Poezie deschisă (Junimea, 1984);

Ascunsa rană (Helicon,1996);

Cuvinte încrucisate (publicistică, Cronica, 1996, Premiul „Lectiile istoriei”, la Salonul International de Carte Românească, Iasi, 1996) ;

Mătrăguna dulce (publicistică, Timpul, 2001);

Poezii din secolul trecut (Junimea, 2002, Premiul Festivalului Româno-Canadian de Poezie „Ronald Gasparic”);

Jurnal post-mortem ( proză poetică, TipoMoldova, 2004);

Atîta verde peste cerul alb ( poezie, TipoMoldova, 2006);

Dublă cetătenie (roman, Editura DANAART, 2009);

Capăt de linie /Exercitii de neuitare (memorialistică, jurnal, Editura Muzeului National al Literaturii Române, Bucuresti, 2010).

 

Antologat în:

Trepte lirice ( Suceava, 1964);

O sută de poeti (cu un Cuvînt înainte de Demostene Botez, Bucuresti, 1967);

Poezia ieseană contemporană (Antologie de Virgil Cutitaru si Ion Popescu-Sireteanu, Iasi, 1970 );

Poezia pădurii (Antologie si Cuvînt înainte de Radu Cârneci, Bucuresti, 1998);

O mie si una de poezii românesti (Antologie si Argument de Laurentiu Ulici, Bucuresti, 1999 );

Noaptea condeierilor – O antologie a poeziei iesene contemporane , Îngrijitor de editie Valeriu Stancu, Editura Cronica, 2008;

Poemele Iasilor – Editie îngrijită de Nicolae Panaite, cu o prefată de Constantin Ciopraga, Editura ALFA, 2008).

 

Colaborări

Colaborează la revistele: Amfiteatru, Arges, Ateneu, Bucovina literară, Conta, Convorbiri literare, Cronica, Dacia literară, Dialog, Porto-Franco, Pro-Saeculum, Hyperion, Orizont, România literară, Timpul, Tomis, Tribuna, Viata Românească s.a. După 1989 – publicistică prodigioasă în ziarele 24 de ore, Monitorul / Ziarul de Iasi si în diverse reviste culturale.

 

Referinte critice :

În reviste :

Lucian Alecsa, Al Andriescu, Liviu Antonesei, Maria Baciu, George Bădărău, Ion Beldeanu, A.I. Brumaru, Ion Caraion, Al. Călinescu, Călin Ciobotari, Constantin Ciopraga, Val Condurache, Dan Cristea, Constantin Cublesan, Nichita Danilov, Stefan Aug. Doinas, Dumitru Augustin Doman, Constantin Dram, Sebastian Drăgulănescu, Paul Dugneanu, Dana Dumitriu, Florin Faifer, Dinu Flămând, Ioan Holban, Ion Hurjui, Grigore Ilisei, Carmelia Leonte, Liviu Leonte, Adrian Neculau, Liviu Papuc, Claudia Partole, Al. Piru, Adrian Popescu, Constantin Pricop, A.D. Secară, Dorin Spineanu, Magda Ursache, Lucian Vasiliu s.a.

 

In volume :

Stefan Aug. Doinas, Lampa lui Diogene, 1970; Al. Piru, Poezia românească contemporană1950-1975, 1975; Marian Popa, Dictionar de literatură română cotemporană, 1977; Gheorghe Grigurcu, Poeti români contemporani, 1979; Virgil Cutitaru, Spatii, Junimea, 1981;Valentin Tascu, Poezia poeziei de azi, Junimea, 1985; Dan Mihăilescu, Dimensiuni ale creatiei, 1989; Nicolae Busuioc, Oglinzile cetătii.Dialoguri iesene, vol.3, 1996 ;Laurentiu Ulici, Literatura română contemporană, Bucuresti, 1999, Dumitru Augustin Doman, Cititorul de roman, Pitesti, 2010.

 

Este comentat în principalele dictionare ale literaturii române, colective sau de autor, apărute după 1989.

 

RECEPTĂRI:

„Cu un larg desen nu numai sonor ci si baladesc, poezia lui Nicolae Turtureanu tine în bună măsură de o eruptie pătimasă, tinerească. Vizionarismul său nu e decît o presiune afectivă ce se caută (…) mult mai revelatoare pentru psihologia poetului e diversiunea tipică prin sarcasm: defensiva sentimentului lezat se transformă în ofensivă. Dacă starea mirifică ilustra o inocentă a afectului, ironia acidă exprimă criza acestuia. Chiar modalitatea miraculosului epic e reconsiderată, deformată sub presiunea burlescului. Enormitatea, în momentele cele mai împlinite, e poetic gravă, halucinantă (…) poetul tinde spre extaz, ca spre o autodepăsire, nu lipsită de o simpatică demonie”. (Gheorghe GRIGURCU , în volumul Poeti români contemorani, 1979 )

„Nicolae Turtureanu a fost trecut în categoria ludicilor, pentru că prima tentatie a fost aceea a jocului poetic, si grav, dar si într-un anume fel, gratuit, cu miză sau fără, totdeauna însă ironia fiind marca esentială a desfăsurării jocului; dincolo de unda de ironie, ultimul volum ( Poezie deschisă, n.n.) se defineste prin ceea ce as numi poezia ca stare de exasperare (…) în fata agresiunii realului. Masca ludicului cade pentru a descoperi „ascunsa rană” purtată ca un blazon, sub zodia unei existente în răspăr cu normele impuse de o realitate exterioară al cărui atribut este agresivitatea.” ( Ioan HOLBAN, „Cronica”, noiembrie 1986)

 

„Nicolae Turtureanu este un poet pe cît de discret, pe atît de profund, iar dacă această discretie nu-i va oferi lauri în ordinea clipei, va avea marele dar de a-i integra lirismul într-o ordine a duratei”. ( Liviu ANTONESEI, „Timpul”, mai, 1996) „De ce a iesit o carte atît de atasantă la lectură? Pentru că e scrisă cu mult umor, cu ironie, ba chiar cu autoironie, deci pentru că, tratînd pînă la urmă teme grave, e complet lipsită de încrîncenare si fără urme de patetism. Episodul revolutiei de la Iasi si, în acelasi timp, de la televizor face toti banii, dar nu e singurul!” (Liviu ANTONESEI, despre romanul Dublă cetătenie, „Timpul”, ianuarie 2010)

 

„În paralel cu pateticul, inclusiv cu cel trecut în registrul stins, Nicolae Turtureanu a continuat să cultive cu predilectie gravitatea drapată în haine ironice si fanteziste. Sînt acestea arme de apărare cînd emotia riscă să explodeze, să altereze caracterul confesiv al lirismului.(…) Desprins în aparentă de materia fierbinte a textelor, poetul întinde o punte de complicitate cititorului”. ( Liviu LEONTE, „Revista Română”, decembrie 2001)

„Cartea oferă o imagine sintetică a unei vieti întregi de gazetar si scriitor, cu fericiri si avataruri literare, în climatul provinciei iesene, căutînd să supravietuiască si cultural comunismului, apoi, de un deceniu încoace, zvîrcolirilor tranzitiei perpetue. Rămîne, nu în ultimul rînd, un profil de personalitate intelectuală discretă, înteleaptă, ludică, modestă, glosînd „eminescian” în marginea lumii, departe de ambitii vane si gloriole, „privitor ca la teatru”, cu un ochi lucid si critic, de o adevărată, profundă seriozitate, dincolo de scuturile lui homo ludens.”

(Sebastian DRĂGULĂNESCU, Leac si / sau dulce otravă (despre volumul Mătrăguna dulce), în „Revista Română”, 2002)

„Nicolae Turtureanu este un poet al detaliilor, după ce delimitează spatiul de manifestare lirică dă formă si gravitate fiecărei idei întrupate, fiecărui sentiment eliberat, gestica poetică este diversă si încărcată de sensuri, miscările stilistice sînt controlate cu precautie. Este foarte atent cu dozarea pateticului si a ironiei, emotiile nu explodează aiurea, sentimentele doar îmbrătisează ideile, fără a le sufoca. Versul limpede, meditativ, emană gratie si muzicalitate, totul aduce c-un superb spectacol de balet. Nicolae Turtureanu este un maestru al claritătii textelor, orchestrează impecabil fiecare poem, versurile sînt precum niste izvoare de munte, ideile respiră uniform pe întreg spatiul liric.(…) Poemul trebuie să atingă cerul, sentimentele si emotiile să rodească miracolul cuvîntului”. ( Lucian ALECSA, „Hyperion”, nr. 2, 2004 )

„Emană din poemele lui Nicolae Turtureanu acea blîndete iubitoare care, dincolo de abise, apropie si umanizează. E ceea ce trebuie să viseze orice creator”. ( Constantin CIOPRAGA, „Revista Română”, noiembrie, 2006)

„O carte cum este Dublă cetătenie te obligă să cauti în realitatea imediată, sau relativ imediată, să identifici în starea relatională din interiorul Institutului în care activează personajul, contextualitatea (…), să descoperi nume reale de scriitori (si nu numai) semi-camuflate, să raportezi, mereu, starea de fapt fictională cu cea a unei dure realităti, nu tocmai încheiate. Alegînd o cale pseudo-epistolară, Nicolae Turtureanu continuă exercitiul provocărilor si la nivelul textual: la fel de usor se poate citi volumul si ca un roman si ca un ciclu de variatiuni eseistice si ca o formă mai ascunsă de memorialistică.” ( Constantin DRAM, „Convorbiri literare”, ianuarie 2010)

„Prima dintre cărtile pe care i le-am citit a fost Jurnal post-mortem. Apăruse în 2004, după moartea sotiei sale. Nu i-am spus-o niciodată, o fac acum: m-a tulburat cumplit cartea aceea, am resimtit-o ca pe o durere de nerv sensibilitatea aceea ascutită si totusi difuză, asa, ca o ceată de nostalgie în care se rătăcesc de-a valma oameni, gînduri, sentimente. Am vrut s-o uit în final, s-o îngrop odată cu ultimul rînd în cimitirul interior în care putrezesc sensurile refuzate, dar n-am reusit. Mă circulă si astăzi, după atîtia ani, fragmente, imagini, cuvinte. (…) E un aliaj de inteligentă si umor opera sa, cel putin acea parte pe care am apucat-o eu s-o citesc. Ca poet, are mult din ironia romantică a celor de altădată, însă, în metaforă gravă, de tîlc, de noimă. Ca publicist, cred că nu mai este cazul să reamintesc că Turtureanu e printre cei mai buni pe care i-a avut în ultimele decenii Iasul. Textele sale excavează luturile realitătii, biciuesc, alintă, descriu. Poetul se preschimbă, naiba stie cum, în chirurg: verbe-bisturiu, adjective-dezinfectant, diagnostic ferm. Iar cînd publicistul se retrage, rămîne memorialistul, cel ce propune si rezolvă „exercitii de neuitare”. (Călin Ciobotari, Doamne, abandonează-mă-n cuvînt, în „Flacăra Iasului”,11 martie 2010)

„E vorba aici ( Capăt de linie / Exercitii de neuitare, n.n.) de istoria unei deveniri. A unui contemporan cu noi, cu ochi sagace, nostalgic, otrăvit si înduiosat.

Am citit cartea aceasta pe inima goală si pe nerăsuflate. (…) Sunt în Capătul acesta de linie pasagii de o nostalgie coplesitoare, iubirile pe cari le-a suportat (foarte multe neîmplinite) sunt relatate ca si cum s-ar fi întîmplat ieri sau sîmbăta dimineata, în ziua lansării cărtii.(…) Dar nu asta ador eu la acest Capăt de linie. Ci atmosfera pe cari atît de bine o proiectează din litere negre pe fond alb si, miracol!, cetind ai în cap imagini color, mirosuri, sunete, oameni în carne si oase.” ( Dorin Spineanu, Turtureanu de la capătul liniei sale (Independentei cu Sărărie), în „Flacăra Iasului”, 11 martie 2010)

„Poet discret si parcimonios în tinerete, Nicolae Turtureanu este un frenetic memorialist în anii din urmă.O putem dovedi si cu evocările din revistele literare si cu cărtile pe care le publică. Recent, lui Nicolae Turtureanu i-a apărut volumul Dublă cetătenie, subintitulat treisprezece scrisori. As zice că recursul la aceste scrisori a personajului narator Octavian Ionescu, „către un prieten imaginar dintr-o tară imaginară”, nu e decît un artificiu epic. Desi scrisă într-un interval lung (noiembrie 1991-noiembrie 2008), cartea este unitară valoric. Astfel, ea începe ca o suită de eseuri pentru a se încheia ca o serie de povestiri.Pe total, însă, putem vorbi de un roman pseudoepistolar. (…) Cartea lui Nicolae Turtureanu este de un umor nebun, dînd în umor negru uneori, dar si în cinism adeseori, e parodică, dar si parabolică, sfichiuind moravurile si năravurile românilor din trecut, dar mai ales pe cele ale contemporanilorr. (…) Cele treisprezece scrisori (norocoase) sînt si niste fabule/confabule ce pot fi citite în cheie.” ( Dumitru Augustin Doman, Nicolae Turtureanu, Un roman pseudoepistolar, în volumul Cititorul de roman, Pitesti, 2010.

„ Oricum ar încerca să justifice autorul această constructie, avem a face cu o carte de memorii, cu o lucrare de recuperare, cu o negociere a trecutului din perspectiva prezentului, cu o reglare din perspectiva reprezentării sociale asupra lumii, formate în timp. Ignor căutările viitorului poet, ale literatului, caut doar omul, actorul social prins în mrejele contextului acaparator, lansat în situatii neobisnuite, angajat în experiente sociale adesea producătoare de leziuni psihice. Personalitatea socială se construieste încorporând idei si norme sociale, internalizând practici de pasaj, ancorând la limanuri semnificative. Si Nicolae Turtureanu a avut parte de toate experientele formatoare, unele facilitatoare, altele traumatizante. S-a născut într-o familie care i-a oferit afectiune, suport, modele (formula „memorie fericită” a lui Paul Ricoeur ilustrează perfect satisfăcător această atmosferă formativă), a avut dascăli care l-au stimulat, si-a petrecut adolescenta într-o scoală care l-a maturizat repede, a făcut studii într-o facultate prestigioasă, desi cam barocă, a trecut prin difere medii social-culturale si profesionale care l-au încercat si obligat la o învătare socială accelerată. A făcut si face parte dintr-o tagmă aleasă, din casta poetilor care trăiesc după alte repere decât mirenii de rând. Chiar si faptul că cei alesi dintre acestia nu adună averi, n-au patima acumulării cu orice chip, ci mai degrabă boieria irosirii. Totul s-a acumulat in mintea si inima sa primitoare, s-a imprimat în memorie si acum, iată, filtrat de întelepciune si lecturi, iese la suprafată ca o esentă superioară. Esentă tare de viată.” (Adrian Neculau, Un psiholog despre”Exercitii de neuitare”, în “Dacia literară”, nr. 2, 2010)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Membru COPYRO;

Leave a Reply