Data nasterii: 18.02.1943
Prof.univ.dr. Vasile Burlui a studiat medicina dentară în cadrul Facultății de Medicină Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa”, Iași în cadrul căreia în anul 1976 a obținut titlul știintific de Doctor în Științe Medicale. Domnul Prof.univ.dr. Burlui este medic primar din domeniile Stomatologie Generală și Chirurgie Oro Maxilo Facială. A primit titlul de Profesor universitar în anul 1992 și până în anul 2009 a activat în cadrul Clinicii de Protetică Dentară, Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa”, Iași.
A ocupat funcții de conducere în învățământul superior precum și în asociații internaționale dintre care amintim – Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa”, Decan al Facultății de Medicină Dentară, Director al OMS, Iași. În momentul de față, ocupă poziția de Profesor universitar și Președinte al Universității „Apollonia” din Iași precum și Președinte al Fundațiilor „Sfânta Apollonia” și „Oamenii Cetății”.
A fondat și dezvoltat Gnatologia – definirea ei ca știință, metodă, cercetare, învățământ, practică medicala. De asemenea, a introdus și fundamentat teoretic și practic noi discipline medicale: „Estetica dento-somato-facială,” „Reabilitarea Orală Complexă”, “Implantologia“, „Gerontostomatologia” şi „Ergonomia”, „Patologia somnului”, „Regenerarea tisulară în medicina dentară”, „Digital Dentistry”; Domnul Prof. dr. Vasile Burlui a pus bazele Fundației „Sfânta Apollonia” care a condus la înființarea Universității Apollonia din Iași. Este de asemenea fondator al Fundației Oamenii Cetății și al revistelor International Journal of Medical Dentistry (IJMD) și International Journal of Communication Research (IJCR), fiind editor șef la aceste publicații.
Este președinte, vice-președinte și membru în multe societăți naționale și internaționale științifice, academice, culturale și sociale cum ar fi Academia de Științe Medicale, Academia Oamenilor de Știință din România, Academia Națională Franceză de Chirurgie Dentară, Royal College of Surgeons of England, Academy of Dentistry International etc.
De asemenea, Prof. univ. dr. Vasile Burlui s-a remarcat și prin publicarea a numeroase articole științifice de specialitate iar în urma activității medicale și științifice a primit un număr mare de premii și onoruri. Dintre acestea amintim: Doctor Honoris Causa al Universităţii „Pro-Deo” Roma, Vatican, Premiul „C.I.Parhon” al Academiei Romane, Doctor Honoris Causa al Universității “Dunarea de Jos”, Galati, 2014, Distincție de onoare și medalie primită de la Papa Benedict al XVI-lea etc.
Prof. univ. dr. Vasile Burlui a dezvoltat activități și în domeniul literaturii, acesta fiind autorul a 16 volume de poezii:
- Philemon și Baucis, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2011
- Concert Melancolic, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2011
- De Anima, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2012
- Pianissimo, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2012
- Înger răstignit, Casa editorială Demiurg, Editura Apollonia, 2012
- Rendez-vous sideral (RO), Editura Apollonia, 2012
- Rendez-vous sideral (FR), Editura Le Brontosaure, 2013
- Interogațiile lui Așur, Editura Apollonia, 2013
- Solilocvii, Editura Apollonia, 2014
- Via Dolorosa, Editura Apollonia, 2014
- Concert Brandenburgic, Editura Apollonia, 2015
- Câmpiile Okavango, Editura Junimea, 2016
- Concerto Brandebourgeois, Editura Vinea, Editura Zona Publishers, 2016
- Sărutul Leprosului, Editura Vinea, 2016
- Vingt et un poèmes, Editura Apollonia, Editura Vinea, 2017
- Mesaj către Criton, Editura Cartea Romaneasca, 2018
Despre aceste cărți au scris comentarii favorabile următorii critici literari: Ioan Holban, Paul Gorban, Nichita Danilov, Simona Modreanu.