Născut la 27 martie 1950, la Mănăstirea Agapia, judeţul Neamţ. Părinţii: Ioan şi Natalia. Clasele primare şi gimnaziale le-a făcut în comuna Agapia. Cursurile liceale – la Tg. Neamţ, Liceul « Ştefan cel Mare», terminate în anul 1969, după care a urmat Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, absolvent în 1975. Înainte de repartiţia în învăţămînt, în şedinţa Rectoratului Universităţii, este propus pentru învăţămîntul superior şi cercetare, propunere de care nu va beneficia, din motive politice şi birocratice, acceptînd numirea, ca profesor de limba franceză, la Şcoala « Nicolae Grigorescu » din Agapia. Membru fondator şi redactor şef-adjunct al revistei „Opinia studenţească”(1974-1975).
Debut poetic absolut în 1969 în ziarul Ceahlăul. Debut editorial : Fulgere captive (poeme), Editura Junimea, 1984; Viaţa după Iisus (poeme), Editura Panteon, 1996; Duminica absenţelor (poeme), Editura Princeps Edit, 2004; Ardere de tot, Editura Princeps Edit, 2009; Amin Agapia (poeme), Editura Princeps Edit, 2012; Fractalia, Princeps Multimedia, 2014; Dialoguri la Agapia, eLiteratura, 2014; Dumnezeu citeşte din cartea vieţii, eLiteratura, 2014; Jurnalul unei asceze, eLiteratura, 2014; Nume şi chipuri, eLiteratura, 2014; Canonul iubirii (epistole), Princeps Multimedia, 2014
Publică mai multe eseuri de specialitate: La quête sans conquête, Franţa 1994, James Joyce, une lecture roumaine, Franţa 1996, Sylvie Germain ou la trenscendance du silence, Franţa, 2012, precum şi în revista INTERVOIX : Journal d’une ascèse. Semnează în revistele literare poeme şi eseuri : România literară, Viaţa Românească, Convorbiri literare, Poezia, Timpul, Cronica, Poesis, Dilema Veche, Feed Back, primind mai multe premii literare: premiul revistei „Luceafărul” (pentru eseu), premiul revistei „Ateneu” (pentru eseu), premiul revistei „Tribuna” (pentru eseu).
Participă la Colocviile de poezie, de la Tg. Neamţ, organizate de poetul Daniel Corbu, în condiţii de vitregie culturală şi de agonie spirituală, marcate, însă, de biruinţe şi de împliniri poetice, creatoare, prin prezenţa însufleţitoare a celor mai buni poeţi din generaţia optzecistă.
Este membru al Asociaţiei Europene „François Mauriac” şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Participări la colocviile AEFM (Asociaţia Europeană „François Mauriac”). La colocviul dedicat poetului François Cheng, membru al Academiei franceze, a prezentat comunicarea: „François Cheng entre le souffle initial et le dernier appel”, Strasbourg, Franţa, 2009.
Domiciliul: Bd. Mihai Eminescu, Bl. M9, Sc. A, Et. 1, Ap. 4, Tg. Neamţ, cod. 615200, Jud. Neamţ.
Adresă electronică: gh_simon@yahoo.fr
Telefon fix: 0233/79.12.05; 0233/24.49.64
Telefon mobil: 0746/51.66.49