Petre RĂU – Scurtă biografie
S-a născut la 9 martie 1953, în Nicoreşti, judeţul Galaţi, zi în care întreaga ţară era în doliu după moartea “tătucului” Stalin care tocmai era condus la locul de veci.
Şcoala generală a absolvit-o în satul natal (Fântâni). A urrmat Liceul Teoretic nr. 1 din Tecuci, remarcându-se ca un bun matematician, dar şi un pasionat al literaturii. În anii de liceu a activat ca membru al cenaclului literar “Calistrat Hogaş”. Tot atunci (1971) debutează cu poezie în suplimentul literar-artistic al cotidianului gălăţean “Viaţa nouă”.
A absolvit apoi Facultatea de Matematică a Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, secţia “Cercetare operaţională”, promoţia 1976. La Iaşi, în perioada studenţiei, a fost membru al cenaclului literar “Mihail Eminescu”.
A îmbrăţişat profesia de informatician, cu multe specializări ulterioare, atât în ţară, cât şi în străinătate, în domeniul dezvoltării de software. Primul loc de muncă a fost în Piatra Neamţ, timp de 4 ani, apoi a lucrat timp de 23 de ani la Combinatul Siderurgic din Galaţi, unde a ocupat, la Centrul de Calcul şi în Departamentul de Informatică, treaptă cu treaptă, diferite funcţii de conducere: şef de proiect, şef subsistem, şef secţie proiectare-dezvoltare şi a coordonat activitatea de informatică din Sidex până la sfârşitul anului 2002.
În toată această perioadă realizează şi participă cu lucrări originale la multe conferinţe şi simpozioane naţionale şi internaţionale. A fost creatorul unor programe şi aplicaţii unicat, apreciate şi premiate la diferite concursuri naţionale şi internaţionale. A scris şi a publicat peste 60 de articole ştiinţifice din domenii precum matematica şi informatica, în reviste de specialitate din ţară şi din străinatate. Peste 20 de referinţe publicate stau mărturie despre activitatea sa ştiinţifică. A publicat 11 cărţi tehnice de specialitate (informatică şi matematică) şi mai multe manuale electronice. Câteva dintre cărţile sale au stat la baza predării în şcoli şi universităţi din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Galaţi, Republica Moldova ş.a. şi au fost apreciate ca repere în domeniu.
În anul 2003 a ocupat funcţia de director al departamentului de software al societăţii de informatică “Prompt CHP” din Galaţi. Apoi, în 2004 îşi deschide propria sa firmă de IT, InfoRapArt, având activitatea bazată pe dezvoltarea aplicaţiilor software.
Împreună cu câţiva prieteni (parte din ei azi scriitori cunoscuţi) a fondat la Galaţi, în 1983, după moartea poetului Nichita Stănescu, cenaclul literar “Noduri şi Semne”. În primăvara anului 1999 înfiinţează şi conduce varianta online a cenaclului, variantă de mare succes pe plan naţional, clasată mulţi ani pe primele locuri în căutările de pe internet (www.cenaclu.inforapart.ro), mediu literar virtual pe care îl conduce şi astăzi.
În anul 2000 fondează şi conduce Asociaţia Scriitorilor pentru Promovarea Realizărilor Artistice (ASPRA). În anul 2007 înfiinţează şi manageriază editura InfoRapArt din Galaţi.
În anul 2009 devine membru cu drepturi depline al Uniunii Scriitorilor din România. În acelaşi an fondează şi conduce revista literară Boema, cu apariţii lunare în format printabil online (www.boema.inforapart.ro) şi trimestriale în variantă tipografică.
Începând cu anul 1980 şi până în prezent, a publicat o serie întreagă de scrieri literare originale (eseu, critică, poezie, proză) în diferite reviste literare, precum: Noduri şi semne, Antares, Porto-Franco, Convorbiri literare, Luceafărul, Bucovina literară, Ex Ponto, Oglinda literară, Revista Nouă, FeedBack, Flacăra, Viaţa de pretutindeni, Dunărea de Jos, Boema, Dominus, Opinia, Imparţial, Dialog sindical ş.a. sau reviste literare online (Poezie, Agonia, Europeea, Conexiuni, Presa Alternativa, România liberă, Respiro, Excite, Poetry ş.a.
Are numeroase aprecieri şi referinţe critice, este prezent în mai multe antologii literare şi este deţinător a mai multor premii şi distincţii literare.
A semnat până în prezent cărţi de literatură (poezie, proză, eseu, critică), parte dintre ele fiind reeditate. Cele mai importante dintre acestea sunt: Mogoşoaia – istoria unei tragedii (roman-document), Întârziata vestire (poezie), De Lingua Universalis (eseu despre limbaje şi comunicare), Oglinda lui Eminescu (eseuri literare), Autograf (eseuri), Softangiul român (umor), Orologiul de nisip (roman), Ultima noapte cu Bernoulli (poezie), Insomniac 1001 (panseuri), Judecata de apoi (poezie, ediţie bilingvă), Portretul cărţii româneşti (critică literară), Întoarsele gânduri (proză), Singurul apei (poezie, Opera Omnia), Eden în cădere (poezie).
Mai multe detalii despre scriitor puteţi lectura pe site-ul: www.petrerau.inforapart.ro.
BIBLIOGRAFIE
LITERATURĂ
Întârziata vestire
versuri
ediţia întâi: editura Noduri şi Semne, Galaţi, 2002
ediţia a doua: editura A.T.U., Sibiu, 2010
De Lingua Universalis
eseu despre limbaje şi comunicare, editura Fundaţia Culturală Antares, Galaţi, 2007
Oglinda lui Eminescu
eseuri literare, editura Fundaţia Culturală Antares, Galaţi, 2008
Autograf
eseuri, editura Vinea, Bucureşti, 2008
Softangiul român
umor, editura InfoRapArt, Galaţi, 2008
Orologiul de nisip
roman, editura Nouă, Bucureşti, 2009
Mogoşoaia – istoria unei tragedii
roman-document
ediţia întâi: editura Porto-Franco, Galaţi, 1999
ediţia a doua, revăzută şi adăugită: editura InfoRapArt, Galaţi, 2009
Ultima noapte cu Bernoulli
versuri, editura Nouă, Bucureşti, 2010
Insomniac 1001
o mie şi una de sentinţe, editura InfoRapArt, Galaţi, 2010
Judecata de apoi
versuri, antologie româno-italiană, editura InfoRapArt, Galaţi, 2011
Portretul cărţii româneşti
critică literară, Editura InfoRapArt, Galaţi, 2011
Întoarsele gânduri
povestiri, eseuri, panseuri, editura InfoRapArt, Galaţi, 2011
Singurul apei
versuri, antologie Opera Omnia, editura TipoMoldova, Iaşi, 2012
Eden în cădere
versuri, editura InfoRapArt, Galaţi, 2013
Cărţi tehnice publicate: Informatica în C.S.G. – monografie, Galaţi, 1988, Paradox 3.5/4/4.5 – ghid de utilizare, Ed. SahPress, Bucureşti, 1995, Mica enciclopedie IBM PC, Ed. SahPress, Bucureşti, 1996, Anul cub, poeme-probleme, cu o prefaţă semnată de academicianul Nicolae Teodorescu, Ed. Dominus, Galaţi, 1998, Y2K – Bomba anului 2000?, Ed. Geneze, Galaţi, 1999, Corel Paradox, v8/9, Ed. SahPress, Bucureşti, 2000, Din tainele jocurilor de loterie, Ed. InfoRapArt, Galaţi, 2007, Ghid practic de telepatie, Ed. Nouă, Bucureşti, 2009, Amintiri din epoca Felix a calculatoarelor româneşti, coautor cu Viorel Darie, Ed. InfoRapArt, Galaţi, 2011, Mathematica mirabilis, Ed. InfoRapArt, Galaţi, 2011, Fascinanta lume a numerelor, Ed. InfoRapArt, Galaţi, 2013.
Cărţi electronice publicate: Lecţii de şah-computer, publ. 1988, Matematicienii despre…, publ. 1990, Dicţionar de acronime în informatică, 1998, Infracţionalitatea pe calculator, 2000, Cartea micului investitor, 2000.