21 Dec 2024

MARCEL MIRON

Miron Marcel s-a născut în 29.10.1951 la Cozmești, județul Vaslui, al doilea copil din cei șase (doi decedați) ai familiei Dumitru și Ruxandra Miron.

A urmat școala primară în Cozmești, 1958 – 1962, școala generală în Oșești, 1962 – 1966, Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, 1966 – 1971 și Institutul Teologic de Grad Universitar din București.

Este angajat preot la 01.12.1973 la parohia Boțești, Protopopiatul Huși, județul Vaslui, în 1982 transferat la Parohia „Sf. Ap. Toma” din Huși. Între anii 1990 – 2010 a fost protopop al Protopopiatului Huși. Pensionat la data de 01.08.2021.

Scrie poezie din copilărie, din clasele a șasea – a opta, apoi în timpul Seminarului Teologic. La București frecventează cenaclul literar „George Bacovia” și cenaclul umoristic „G. Călinescu” de la Gara de Nord.

Debutează în revista „Lumină lină” de la New York, a prietenului său Teodor Damian, în anul 2000, iar la insistențele aceluiași coleg și prieten publică la Editura Junimea din Iași, în anul 2015, volumul de poezii „Versuri albastre și aurii”, carte care a fost premiată de Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași, la Zilele recoltei editoriale, cu premiul I, pentru „Cel mai bun debut al anului 2015”.

Tot în 2015, apare la Editura Gens Latina din Alba Iulia volumul de poezii „Caiere de lumină”.

În anul 2016, la Editura Timpul din Iași, scoate cartea de poezii „De la Kogaion la Athos”, urmată de „Spre orizonturi albastre” în anul 2017.

În decembrie 2016 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iași.

A publicat și publică poezii în revistele „Lumină lină” din New York, „Gând românesc” din Alba Iulia, revista „Scriptor” – Iași, revista „Poezia” – Iași, revista „Convorbiri literare” – Iași, revista „Hyperion” – Botoșani, „Rapsodia” – Sibiu, „Ardealul Literar și Artistic” – Deva, „Baad” – Bârlad, „Expres Cultural” – Iași, „Conexiuni” – Bistrița, „Bogdania” – Focșani, revista „Cronograf” – Satu Mare, „Mărturii culturale” – Satu Mare, „Însemnări ieșene”, „România literară”, „Bucureștiul Literar și Artistic”, „Feed Back” – Iași, etc.

În anul 2017, a primit premiul Uniunii Scriitorilor, subfiliala Vaslui, pentru volumul „De la Kogaion la Athos”.

În anul 2018, la Editura 24:ORE, a publicat volumul de poezii „Șarpele de pe balustradă”, care a primit Premiul Grigore Hagiu – Târgu Bujor, Galați, 27.09.2019; Premiul Uniunii Scriitorilor Iași, filiala Vaslui, 15.11.2019 și Medalia „Palatul Culturii Bistrița” pentru poezia religioasă, 29.11.2019.

În anul 2018 a primit distincția „Poet al Iașilor”.

În anul 2020 a publicat volumul de poezii „Poeme din anticamera vieții”.

În anul 2021 a publicat volumul de poezii „Vise pe Tabor”, Editura Timpul, Iași.

În anul 2021 a primit premiul „Convorbiri literare”, Zilele Revistei, Ediția a XXV-a.

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iași, i-a oferit Premiul de Excelență pe anul 2021.

Asociația Culturală „Catharsis” Bistrița i-a oferit Premiul pentru literatură pe anul 2021.

Diplomă de la Asociația Culturală „Catharsis” Bistrița, Societatea Scriitorilor Bistrițeni „Conexiuni B.C”, 14 ianuarie 2022 – Zilele Culturii Naționale.

În anul 2022 a primit Distincția Festivalului Internațional de Poezie – Iași, „Refugiat prin Poezie”, Diploma Bibliotecii V.A.Urechea, Galați.

În perioada 26-31.08.2022 este prezent la Ouranopolis – Muntele Athos, Grecia la Turnirul de Poezie dintre filialele București și Iași ale Uniunii Scriitorilor din România, reprezentând Filiala Iași.

În luna noiembrie 2022 participă la Festivalul de Poezie Tomis – Constanța, reprezentând Filiala Uniunii Scriitorilor Iași.

În luna martie 2023, la Editura Rawex Coms din București, a publicat  volumul de poezii „Raze de lumină”.