Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, a plecat la cele veșnice sâmbătă, 23 martie 2023.

Nicolae Manolescu născut Nicolae Apolzan, (n, 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) a fost critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române.

Ambasador al României la UNESCO și președintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii, este autorul unei cărți de referință pentru literatura română: Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008 într-o ediție definitivă. A fost, de asemenea, directorul revistei România literară. În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor emerit. Din luna octombrie 2016 a devenit profesor doctor honoris causa  al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău. Din data de 14 ianuarie 2017 a devenit doctor honoris causa al Universității din Bălți, R. Moldova.

A fost decorat cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român, cu Ordinul Național „Steaua României” în rang de Mare Cruce (cea mai înaltă distincție a statului român) și cu medalia și titlul „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, din partea Ministerului Educației Naționale, Învățământului Superior și Cercetării din Franța.

S-a născut într-o familie de profesori de liceu. Tatăl său, Petru Apolzan, care a fost la un moment dat și inspector școlar, era originar din Sibiel, cu ascendență în Apoldu de Jos. Mama sa, Sabina, centenară, profesoară de limba franceză, a fost profesoara lui  Virgil Ierunca. În anul 1953, după arestarea părinților săi din motive politice, a fost înfiat de bunicul matern și a luat numele acestuia, Manolescu.

În 1956 Nicolae Manolescu a absolvit studiile preuniversitare la Liceul Gheorgeh Lazăr din Sibiu. În 1962 devine licențiat al Facultății de Filologie a Universității din București. În 1974 a obținut titlul de Doctor în Litere cu teza Opera lui Titu Maiorescu la Universitatea din București. Teza de doctorat a stat la baza cărții sale Contradicția lui Maiorescu, o incursiune critică, un eseu biografic și psihanalitic, un exercițiu de hermeneutică necesar, întrucât studiile despre Maiorescu sufereau de politizarea excesivă.

Cariera didactică universitară la Catedra de literatură română a Facultății de Filologie din București începe în 1963; fiind numit profesor titular în 1990. A debutat cu cronica literară în Gazeta literară, acceptând întocmai clișeele dogmatismului realist-socialist, potrivit analizei lui Marian Nițescu. A devenit apoi cronicar literar al României Literare vreme de treizeci de ani, o bună parte din timp sub conducerea lui George Ivașcu.

A coordonat lucrările Cenaclului de luni, la care au debutat majoritatea poeților optzeciști până la desființarea acestuia, din rațiuni politice. Din 1990  a fost director și editorialist al revistei România Literară. Cronicar al revistei Contemporanul din 1962 până în 1972, perioadă din care datează textele în care „limbajul, marcat de aceleași poncife ale dogmatismului, capătă o notă personală“ („Poeții noștri au conștiința că exprimă un umanism superior și, din această perspectivă, ei simt nevoia să reconsidere universul, traducând în mari simboluri ideile, valorile etice ale comunismului… etc.“, „Laudă creației“, Contemporanul, nr. 44, 1. nov. 1963), demonstrează același M. Nițescu.

Cronicar al revistei România literară din 1972 până în 1989. În 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 2005  a fost președinte  al Uniunii Scriitorilor din România.

A debutat editorial cu volumul Lecturi infidele în anul 1996.

În anul 2008 a publicat Istoria critică a literaturii române, care poartă subtitlul 5 secole de literatură , în care a continuat eforturile de canonizare, cea de-a doua istorie a literaturii române de la origini pînă în zilele noastre, prima fiind cea scrisă de G. Călinescu.

„Să fim bine înțeleși, eu scriu totul cu plăcere. Comanda, obligația, e la origine, plăcerea vine pe parcurs. Când un editor mi-a propus recent să-mi publice o serie de opere complete, am făcut o socoteală și mi-au ieșit, dacă nu mă înșel, vreo 70 de volume. Pe care, daca n-aș fi fost conștiincios, nu le-aș fi scris in veci. Prima mea carte scrisă fără nici o constrângere, nici o comandă, nici o obligație, e aceasta despre care am tot vorbit, «Scrisul si cititul»” (Nicolae Manolescu).

Nicolae Manolescu a publicat peste 70 de volume.

  • 1963– Primii noștri poeți;
  • 1965– Literatura română de azi, 1944-1964, în colaborare cu Dumitru Micu;
  • 1966– Lecturi infidele, eseuri de critică și istorie literară. Debut editorial;
  • 1968– Metamorfozele poeziei, un studiu foarte important, sinteză a poeziei române interbelice;
  • 1968– Poezia româna modernă de la George Bacovia la Emil Botta. Antologie. La scurtă vreme de la lansare, cartea a fost retrasă din librării și topită. Ediția a doua apare abia după 1990;
  • 1970– Contradicția lui Maiorescu, monografie, eseu psihanalitică, biografie,istorie literară;
  • 1971– 1988 – Teme, 7 volume de eseuri, critifiction;
  • 1974– Prelegeri de literatură română contemporană – autori și opere, 1944 – 1974, în colaborare cu Dumitru Micu;
  • 1976– Introducere în opera lui Alexandru Odobescu, monografie critică;
  • 1976– Sadoveanu sau utopia cărții, o monografie atipică, în stil manolescian a operei lui  Mihail Sadoveanu;
  • 1980– 1983 – Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, 3 volume. Poate cea mai cuprinzătoare sinteză asupra romanului românesc. Conține teoria celor trei vârste ale romanului, doric, ionic și corintic. Evident această clasificare își are originea în stilurile coloanelor templelor din Grecia antică. Cele trei categorii corespund romanelor clasice, realiste sau omnisciente, romanelor la persoana I, și romanelor postmoderne;
  • 1984– Julien Green si strămătușa mea;
  • 1987– O ușă abia întredeschisă;
  • 1987– Despre poezie, ediția a doua, Aula, 2002. O introducere în analiza poeziei cu speciile ei literare;
  • 1988– Desenul din covor;
  • 1990– Istoria critică a literaturii române, volumul I. De la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la perioada romantismului timpuriu și a literaturii post-pașoptiste, la Hasdeu și Alexandru Odobescu. Volumul I se închide cu capitolul dedicat romanului postpașoptist;
  • 1991– Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea, eseuri și editoriale pe teme politice publicate în revista România literară la începutul anilor 90;
  • 1995– Cărțile au suflet, volum care reia o parte din Teme;
  • 1998– Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirica;
  • 1998– Arhivele paradisului: un dialog cu Mircea Mihăieș;
  • 1999– Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului;
  • 1999– Poeți romantici, prima parte din al doilea volum al Istoriei critice a literaturii române. Conține analize ale operei lui Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri;
  • 2001– Teme;
  • 2001– Cronici literare – O panoramă critică a literaturii române contemporane, 4 vol.;
  • 2002– Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, Editura Aula, trei volume, vol.I, Poezia, vol. II, Proza, Teatrul, vol. III, Critica, Eseul;
  • 2003– Cititul și scrisul;
  • 2003– Lectura pe înțelesul tuturor;
  • 2003– Inutile silogisme de morală practică;
  • 2003– Poeți moderni;
  • 2005– Decalogul criticii literare;
  • 2006– Teme franceze;
  • 2006– Cum citim;
  • 2006– Andersen cel crud și alte teme;
  • 2006– Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirică;
  • 2008– Istoria critică a literaturii române;
  • 2009– Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă;
  • 2011– Povești pentru oameni mari;
  • 2012– Cum se scrie un roman?;
  • 2014– Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc;
  • 2020– Istoria critică a literaturii române – 5 secole de literatură.

A fost coautor la manualele de limbă și literatură română pentru clasele a IX-a (1977) și a XII-a (1979).

În noiembrie 2023, la Gala Scriitorii Anului, Nicolae Manolescu a primit titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Iași.

Prin plecarea la cele veșnice, am pierdut unul dintre cei mai mari critici ai literaturii române, un om cu o mare deschidere intelectuală, care a știut întotdeauna să facă diferența între valoare și non valoare.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!