Scriitorul Ioan Ouatu a plecat la cele vesnice pe data de 2 ianuarie 2026.
Membru al Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Ouatu a absolvit Academia de Poliție București, Facultatea de Drept a Universității „Al. I. Cuza” Iași și Academia de Studii Economice București.
A publicat numeroase titluri în perioada 2005 – 2025. Dintre cărțile de proză, amintim: Crima din Muzelor zece, Editura Nona, Piatra Neamț; Moartea vine târâș, Editura Timpul, Iași; Truda încolțirii, Editura Timpul, Iași.
Poezie(selectiv): Altare de dor, Editura Timpul, Iași; Scrisori de acreditare, Editura Timpul, Iași; Faguri de lumină, Editura Ateneul Scriitorilor, Bacău.
Învățător, profesor, jurnalist, scriitor, manager educațional și cultural, Ioan Ouatu a pus bazele primului liceu particular din România: Liceul Particular Nr.1 „Aurora Ouatu”.
Ioan Ouatu a fost inițiatorul Festivalului Internațional de Literatură „Întâlnirile de la Viișoara”.
Scriitorul Ioan Ouatu va rămâne în memoria noastră prin opera sa.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!