S-a născut în 21 august 1964 în satul Gura-Bohotin, județul Iași, fiind al optulea copil al familiei Moşneguţu Aurel și Zoița.

Este Doctor în științe economice, specializarea marketing, cu teza: „Turismul religios în zona de Nord-Est a României”-Le tourisme religieux dans la zone Nord-Est de la Roumanie . la universitatea ”Al. I. CUZA” Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor (FEAA), Iași, Stagiu de cercetare (DOCTORAT) ,  Lyon- Franţa

Diplomă de Master în economie, specializarea Managementul Comerţului, Universitatea  „Alexandru   Ioan  Cuza”  –  Iaşi,  Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (F.E.A.A), şef de promoţie

Economist licenţiat în  specialitatea Management,  Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (F.E.A.A), Universitatea de Stat din Craiova,  şef de promoţie

Curs Postuniversitar de Profesionalizare Didactică în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic al Facultăţii  de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”  –  Iaşi

Diplomă de absolvire a Cursului „Financial Markets în the World Economy”(Robert M. SOLOW), I.S.E.O Instituto Di Studi Economici E Per l’Ocupazione, Brescia, Italy

Diplomă de Formator, etc.

A efectuat stagii de perfecţionare în Franța, Italia şi Elveția.

A publicat mai multe cărți și un număr impresionant de  articole de specialitate.

În prezent, este lector universitar doctor la Universitatea „Petre Andrei” din Iași și profesor dr. asociat la universitatea ”Al. I. CUZA” Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor (FEAA), Iași.

A debutat în cadrul Cenaclului literar iniţiat şi coordonat de poetul Cezar Ivănescu.

            A lansat un volum de poezii în cadrul acțiuniiă„Toamnă româno-italiană”, Roma, 4 octombrie 2018.

Cărți  :

Teza de doctorat cu tema: „TURISMUL RELIGIOS ÎN ZONA DE NORD-EST A ROMÂNIEI”, Le tourisme religieux dans la zone Nord-Est de la Roumanie, universitatea „Jean Moulin”, Lyon III, Franța, Centrul de cercetare”Magellan”, coordonator: prof. univ. Dr. Yves NEGRO, 2010), 12 cărţi de specialitate în domeniu (ultimile doua in decembrie 2019 ) colectiv internaţional), ultima în 2020.

               Volume :

   A publicat volumele de versuri:

  • Gânduri din abis–  prefaţat de criticul literar  Livia Ciupercă, Mihai Batog-Bujeniţă, Mihai Pastraguş (Editura StudIS, Iaşi, 2018),
  • Lacrimi de sticlă (Editura „Timpul”, Iaşi, 2019) ) – prefaţat de criticul literar Ioan Holban şi Horia Zilieru,
  • Poem Alb (Editura ”24:Ore”, Iaşi, 2019) – prefaţat de criticul literar Ioan Holban
  •  Farmecul iubirii, (Editura, ”Amanda Edit Verlag, 2020”, volum bilingv româno-albanez, prefaţat de poetul, Baki Ymeri.
  •  Închisă în cuvinte, (Editura ”24:Ore”, Iaşi, 2020) – prefaţat de  Poetul şi Publicistul Adi Cristi.

            A publicat versuri în mai multe antologii  din țară și străinătate („StarPress, revistă româno-canado-americană; „Scriitori în sărbători” 2018, Iași; Continuitate”, Iaşi, 2018; Antologia Revistei „Anotimpurile Expresia ideii- „Superlative Relative”, 2018 ISBN 978-606-13-4491-8, Vasile Rusesti; „ia’şi scrie”; „Antologia de artă  și cultură contemporană”, Iași, 2019; Antologia – Starpress „Scriitorii mileniului III”, 2019 ; E-creator  „Desprimăvararea Cuvintelor”, Intomnarea Cuvintelor, 2020, ISBN  978-606-9021-63-7, Revista si editura Ecreator, 152., Academia Internaţională de Literatură si Artă –Societatea Culturală “Apollon”, -România » , Antologia, Vis cu Nichita, 2020, Revista “Albanezul”, ISSN 1221-6925, Bucureşti nr.4,2020. etc.Antologia literară ’’ DORURI DIVINE’’, editura Amanda Edit Verlag, 2020 ISSN: 1221-6925, pag. 49-60, 2020

Antologia in limba germană ’’WORT VERGESSEN’’, Editura Lyric- Kreis Schenk, coordonată de Poetul şi traducătorul, Christian W. SCHENK, ISBN –   9798662610828

Antologia literară ’’Universul Poeziei’’, antologie literară de poeyie, ediția .III, editura Ştef, Iaşi, 2020., pag. 49-56, ISBN 978- 606- 028- 408-6, coordonator Mara Enache.

Antologia Metafore- Ana Podaru. Editura Inspirescu, 2020, ISBN 978- 606- 8809- 15- 8, coordinator , George Terziu

Premii sau distincţii pentru activitate literară:

-Premiul pentru ”Cartea Zilelor Recoltei Editoriale”, pentru volumul ”Poem Alb”, Editura 24ORE, 10-12 Septembrie, 2020, ediţia a VIII-a 2020, premiu acordat de Primăria Municipiului Iaşi şi Casa de  Cultură ”Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi.

   Premiul special al juriului în cadrul ”Concursul- Campionatul  Internaţional de poezie- European poezie championship”, 2020, cu poezia « Dorul »

– Premiul 1 la Festivalul Concurs internaţional de creaţie Literară « Grigore Vieru -Sunt iarbă, Mai simplu nu pot fi ! », Academia Internaţională de Literatură si Artă –Societatea Culturală Apollon-România »

– Premiul 2 la Festivalul Concurs internaţional de creaţie Literară   «Metafore Ana Podaru » , Cervantes,secţíunea- poezie modernă, 5 aprilie 2020

– Premiul  concursul Universul Poeziei, ediția a  III-a editurii Ştef, Iaşi, IUNIE, 2020

 – Premiul săptămânii a revistei literare “Mugur şi Floare”,  poezia câștigătoare a ediției a-II-a (10.04.2020 – 16.04.2020) cu poezia”Colțul de cub”.

Dipome :

-Diplomă de Excelență  din partea ”Uniunii culturale Albaneze” din România, pentru merite deosebite literare, 2 aprilie, 2020, Bucureşti.

– Certificate World  Literature Academy-World Poets Association pentru promovarea culturii în lume “To promote Literature in the World”, GRAI NROMÎNESC, 1 Martie, 2020.

– Diplomă de merit pentru Poezia câștigătoare a ediției a-II-a (10.04.2020 – 16.04.2020) e”Colțul de cub” al revistei ”Mugur şi Floare”.

 – Diplomă de onoare cu prilejul a 170 ani de la naşterea Marelui poet Mihai Eminescu ; 20 ani de la fondarea Centrului Academic Internaţional Eminescu ; ”Podul de înfrăţire spirituală”,Centru Academic Internaţional Eminescu, CHIŞINĂU, 2020;

– Diplomă în semn de prețuire pentru promovarea culturii USR-Iași:”Simpozinul național”IOAN PETRU CULIANU”, Ediția XVII-a28 martie, 2019, Omagiu adus poetului MIHAI URSACHI(1941-2004)

– Diplomă de onoare-Secțiunea ARTĂ ȘI CULTURĂ,  Gala PREMIILOR ” BLESSING HEARTS”, în semn de recunoștință pentru implicarea și contribuția adusă comunității locale prin activitatea desfășurată, Iaşi, 20 aprilie, 2019

– Diplomă de Excelență,  în semn de prețuire pentru participarea și implicarea în activitățile desfășurate pe parcusul anului 2019, diplomă acordată în cadrul Galei Laureaţílor la Cercul Militar, Iaşi, decembrie, 2019

– Diplomă de Excelență la  Ediţia aIII-a a manifestării culturale „ Sfântul Grai Românesc”,dedicată aniversării Zilei Limbii Române şi Centenarul Marii Uniri, organizată de către Asociaţia ”Clubul EXPRESIA IDEII”, Oneşti, România şi partenerii săi în data de 1 septembrie, 2018 la Clubul Old FRIENDS din Oneşti, judeţul Bacău.

–  Diplomă de Excelență din partea ASOCIAȚIA UNIVERSUL PRIETENIEI, în semn de prețuire pentru participarea și implicarea în activitățile desfășurate în cadrul proiectului ”Toamnă româno-italiană”-Ediția a III-a, 2018.

– Diplomă în semn de prețuire pentru promovarea culturii USR-Iași:”Simpozinul național”IOAN PETRU CULIANU”, Ediția XVI-a 14 noiembrie, 2018 -Centenar 1918-2018.

– Diplomă  de participare la Festivalul Internațional al Cărții ”Axis Libri”, ediţia a XI-A,7 IUNIE, 2019, Galați, pentru lansarea cărții ”Lacrimi de sticlă”

– Diplomă de onoare pentru contribuția substanțială în promovarea limbii române, din partea Revistei Internaționale ROMÂNO –CANADO-AMERICANĂ ”STARPRESS”,Olănești-31august 2019.

– Diplomă de onoare pentru recenzii la 6 volume de poezii din 17 februarie 2019, de la Casa Armatei,, contribuind prin aceasta la promovarea culturii ieșene( Uniunea creatorilor de artă).

–  Diplomă de Excelență pentru promovarea activității culturii Namului Românesc și pentru activități literare deosebite, din partea Cenaclului literar” IA ȘI SCRIE”, Iași România.

– Diplomă Jubiliară, pentru participarea activă la manifestările cultural-artistice „Continuitate” dedicate Centenarului Unirii 1918-2018, organizate în cadrul Cenaclului de pictură şi literatură „Octav Băncilă” al Cercului Militar Iaşi, contribuind la promovarea culturii româneşti, Iaşi, 9 decembrie, 2018.

– Diplomă de onoare pentru implicarea şi susţinerea activităţii: «  Întâlnirea literară cu prezentarea cărţilor autumnale » , decernată de Cercul Militar, Iaşi şi Asociaţía  «Păstorel »(ALPI), 7 decembrie, 2017.

–  Diplomă de Excelență din partea Societatea Culturală Apollon-România, cultură-artă-civilizaţie, preşedinte, Ambasador George Călin, Urziceni- Lecţia de Poezie, 8 februarie, 2018

A publicat versuri în reviste literare: Convorbiri literare, Poezia, e-Creator, Expresia ideii,  Melidonium, Boema, Moldova literară,,iunie, 2018, nr.2(35), pag 21-23,  Surâsul Bucovinei,  Alternanțe, revista literară, Moldova literară,,iunie, 2018, nr.1(38), pag 18-19, Citadela, Appolon, Cenaclul ”Schenk”(online), Jurnalul sportiv-”SPORT FAN CLUB”, Revista literară, Destine literare, Revista literară, Expres cultural, Pumb, Claviaturi-Brasov, Revista „:Albanezul” revista Mugur şi floare,  Revista internaţonală literară: International Writers’ Journal No. 2/2020 (aprilie-iunie) etc.

Au formulat aprecieri critice:

 Ioan Holban, Adi Cristi, Constantin Dram, Horia Zilieru, Marius Chelaru, Andrei Petruș, Livia Ciupercă, Emilian Marcu, Baki YMERI, Constantin Mănuţă, Mihai Batog Bujeniță,Corina Matei Gherman, Mihai Păstrăguș, Petronela Angheluță, Vitalie Răileanu, Livia Gonţu Grosu, Maria Trandafir, prof. univ.dr. Al. Husar; prof. univ, dr. Petru Ioan, precum și academicienii: Constantin Ciopraga, Valeriu Cotea, Constantin Toma etc.         

Referințe critice au fost formulate şi în volumul „Școala literară de la Huși” (album prosopografic coordonat de Petru Ioan, editura Stefan Lupașcu ”, pag, 154-155, 2019, vol. 1 și 2) , Jurnalul sportiv” SportFun-Club” și în revista culturală „Alternanțe”, Rossalmweg, Germania,  Baki YMERI, în  Revista ALBANEZUL, aprilie, 2020, Editura, Amanda Edit Verlag.etc.

I s-au publicat cronici literare în revistele:

  • IOAN HOLBAN, ”CONVORBIRI  LITERARE”, Iunie, Nr.6 (282),  2019,” Prin vămile tristeții spre paradisul morții”;
  • HORIA ZILIERU -Revista Moldova literară, , nr.5(38),2019; Metafore de însoțire”
  • MARIUS  CHELARU- Poezia/ Vara 2019 – Cronici și recenzii – Biblioteca de poezie, anul XXIV,nr. 2(88)/vară 2019, Doina GURIȚĂ- Gânduri din abis ;
  • Emilian MARCU   «CONVORBIRI LITERARE, Nr. 3 (279) martie, 2019, Doina GURIȚĂ ;
  • Maria TRANDAFIR-REVISTA- ”Însemnări iesene”,  revista trimestrială- Editura Grigore  T. Popa, UMF, Iași, ISNN, 1221-3242019, LACRIMI DE STICLĂ ;
  • Livia Ciupercă- Revista”Plumb”An XV, APRILIE, 2019,NR.145, Gânduri din abis;
  • Emilian MARCU-”CONVORBIRI  LITERARE”, noiembrie, 2019, nr.11(287), LACRIMI DE STICLĂ;
  • Petronela Angheluță- Revista Moldova literară, Martie

            2019, Nr.1(38) – ”Lacrimile –poeme ale Doinei GURIȚĂ” ;

  • Mariana BENDOU- Revista Anotimpurile-”EXPRESIA IDEII”,Anul VI, Nr. 6, 2019, ”Abisul poetei Doinița GURIȚĂ”;
  •  Maria Trandafir “Ieșirea din umbră”, cronica publicată în revista,Claviaturi, Anul VII, Nr.4(28), decembrie 2019 Brasov;
  •  Andrei Pertuş  –« Busuioaca  de Bohotin a Doinei Guriţă » , în curs de publicare în revista” Convorbiri Literare; “
  • MARIUS CHELARU- cronică la cartea « Turismul      Religios în Zona de Nord -Est a României » , în revista « Convorbiri Literare » ,septembrie, 2019,  nr 9(285) ;
  • Constantin MĂNUCĂ- “SPLENDOARE ȘI TRAGISM ÎN POEZIA DOINEI GURIȚĂ”, în curs de publicare, revista,Claviaturi, Braşov;
  • Ioan HOLBAN, ”Însemnări iesene”,  revista trimestrială, Editura Grigore  T. Popa, UMF, Iași, ISNN, 1221-3242019, septembrie, 2019 – ”Fărîma de pîine din lumina Damascului;
  • Ioan HOLBAN, ”Poezia”/ Toamnă 2019 – Cronică, anul XXIV,nr. 3(88)/Toamnă 2019- ”Fărîma de pîine din lumina Damascului”;
  • Baki YMERI, cronică în  Revista” ALBANEZUL”, Doina GURIŢĂ – Poeta Iubirii, aprilie, 2020, Editura, Amanda Edit Verlag.
  • Livia Gonţa Grosu, cronică publicată în  Revista  ”Boema” şi în revista literară” Literatură şi Artă”, Chişinău, Republica Moldova, 2020
  • Emilian MARCU ”CONVORBIRI LITERARE”, Nr. 1 (301) ianuarie, 2021, « «Închisă în cuvinte »  Doina GURIȚĂ ;

Altele:

Este ambasador Cultural al orașului Lyon – Franța.

Este membru în Asociația „Kiac”, Universitatea Konstanz – Germania, „Alumni Club”.

Este membru în Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (A.J.S.T.R.).

Este membru în Uniunea Creatorilor de Artă, Iași.

Este membru în Asociația Literară „Păstorel”,  Iași (ALPI).

Este membru în Asociația Literară „Universul Prieteniei”, Iași

A fost nominalizată la gala „Artă și cultură”, Blessing Hearts, 2018.

Este membru în Cenaclul literar Schenk* online

Este membru corespondenţă internă la Jurnalul Bucureştiului, 2020, Revista Cervantes, etc.

Coordonate :

e-maill : doinagurita@yahoo.com

telefon mobil:  +40745485568

                         +40787603601