BORIS CRĂCIUN – O SALBĂ DE CĂRȚI PENTRU CEI
MARI ȘI CEI MICI
BORIS CRĂCIUN s-a născut la 12 februarie 1939 la Chişinău, România Mare. Este prozator, reporter, dramaturg, editor, autor de literatură şcolară. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi. Fiu al Paraschivei (n. Dacev), învăţătoare, şi al lui Iordache Crăciun, notar şi contabil. Frate mai mic al istoricului literar, prof. dr. Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni. Tatăl lor, Iordache Crăciun (n. 1900, în satul Cuza Vodă-Covurlui, din vița țărănească a Crăciuneștilor), a fost un om școlit, iubitor de istorie și politică liberală, absolvind, după Capacitate, Școala de Notari și apoi Școala Superioară de Științe Administrative, fiind numit, în Basarabia românească, în funcția de pretor ( șef de plasă) la Plasa Ialoveni, județul Lăpușna, unde a cunoscut o învățătoare basarabeancă, Paraschiva Dacev, absolventă a Școlii Eparhiale din Chișinău, orfană din Cetatea Albă, Limanul Nistrului, cu care s-a căsătorit în 1932. I-a dăruit doi băieți botezați în religia ortodoxă: Victor, nume ales de tată, și Boris, nume slav, dorit de mamă, care era și ea româncă.
La invazia Armatei Roşii în Basarabia (28 iunie 1940), când avea doar un an, părinţii se refugiază cu copiii peste Prut, în satul bunicilor, Cuza Vodă-Galaţi, lângă Pechea, lăsând la Durleşti-Chişinău toată agoniseala conviețuirii lor între cele două războaie: două case, moară, 18 ha pământ, vie, pădure, din care n-au recuperat niciodată nimic.
Familia a avut însă noroc de supraviețuire, pentru că trăsura în care se aflau părinții și cei doi băieți minori a reușit să treacă Prutul, în Vechiul Regat, pe Podul Leușeni-Albița. La puțin timp după aceea, podul a fost aruncat mișelește în aer, de către geniștii Armatei Roșii staliniste, cu tot cu mașini, căruțe, oameni fugiți în refugiu, de frica bolșevicilor, care doreau să-i trimită în cumplitul Gulag siberian, unde urmau să fie exterminați, cum au pățit-o milioane de oameni. Mai multe poduri de pe Prut au fost atunci aruncate în aer. Imaginea aceea cumplită a rămas în memoria de familie…
Şcoala primară a urmat-o la Aradul Nou şi la Ruginoasa-Iaşi. Clasele gimnaziale şi liceul la Şcoala Normală „V. Lupu“ de la Breazu (1956), apoi Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Filologie, secţia română de cinci ani la zi (1961). După absolvire a fost, pe rând, timp de un an colaborator extern la Radio Iași, instructor cu filmul la Întreprinderea Cinematografică, profesor şi director la Școala Dumbrăviţa-Ruginoasa (când a pregătit monografia aşezării istorice), apoi din 1964 realizator de emisiuni şi şef de secţie la Radio Iaşi, unde a lucrat trei decenii, cunoscut fiind pentru anchetele, reportajele şi numeroasele scenarii originale interpretate de actori celebri la Radio Bucureşti şi Radio Iaşi (adunate selectiv în volum). Între 1985–89, când posturile teritoriale de radio au fost desființate de Ceaușescu, a fost marginalizat la Oficiul Iași al Centralei România film, ocupându-se cu difuzarea filmelor.
După Revoluţie, a revenit în redacția înnoită a Studioului de Radio Iași, ca șef al secției social-educative și în colegiul de redacție, realizând totodată virulente anchete sociale din perioada de tranziție.
Totodată, a fondat la 1 ianuarie 1993, Editura „Porţile Orientului“ Iași (după titlul propriului roman), unde este director, publicând un număr impresionant de cărţi, scrise sau în redactarea sa, mai ales volumele de mare tiraj şi succes din colecţiile Carte şcolară ilustrată, Dinastia ş.a. Autorul a fost distins cu premii la târgurile şi saloanele de carte de la Iaşi şi Chişinău.
A debutat în volum cu monografia Ruginoasa (1969, care a fost principalul argument pentru refacerea Palatului domnesc al lui Al. I. Cuza, ruinat în război).
Ca prozator, a publicat romanele La porţile Orientului (1980, ed. II adăugită, 2008, frescă a Războiului de Independenţă, sub principele Carol I), Taciturnul (1990, ed. II, 2009, romanul muntelui Ceahlău), Moldova plânge (1993, ed. II, 2009, love story şi totodată roman politic, pe canavaua epică a destinului Basarabiei înstrăinate), Bandiţii şi jandarmii (1993, ed. II, 2009, roman de aventuri pitoreşti), Prinţesa de la Iaşi sau Văpaia ochilor violeţi (2012, roman vizual din miez de veac XIX).
Ca dramaturg, a realizat scenarii şi seriale radiofonice, parte din ele transformate în piese de teatru, apărute în vol. Teatru istoric (1995, o epopee dramatică a neamului românesc): Triumful lui Burebista, Ştefan şi Marinka, Onoare şi mărinimie, Cuza la Ruginoasa, Fântâna lupilor). De asemenea, Western în Casa Pater (o comedie regăsită după patru decenii, 2012), Destinul Principelui Cuza (lucrări dramatice, 2013), Copilăria lui Mihai Eminescu (scenariu de film, 2013), Principele Cuza (scenariu de film, 2013), fiecare apărând în volume aparte. În ultimii ani, publică piese de actualitate, adunate în volumul 4 comedii (2016).
Ca reporter, a scris Metropola de pe şapte coline (1985, reportaje), iar după revoluţie Povestea unui castel blestemat, monografiile reportajate ilustrate Bârnova, dragostea mea, O istorie legendară a Iaşilor, Cronica ilustrată de la Prisăcani, Poveștile Iașilor. În anul 2014, trei localități ieșene i-au acordat titlul de Cetățean de Onoare, pentru realizarea unor cărți monografice: Ruginoasa, Bârnova și Prisăcani.
Ca filolog, a realizat volume atipice, fără pretenţii academice, într-un stil liber de prezentare: Istoria ilustrată a literaturii (album în 5 ediţii de masă, de uz didactic), 1500 de scriitori români clasici şi contemporani (2010, dicţionar esenţial ilustrat), Dicţionarul scriitorilor români de azi (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America, 2011, adunând 2000 de scriitori de azi, cu fotografii și date sumare).
Totodată, este un prolific autor şi editor al literaturii pentru copii şi tineret, din care selectăm doar câteva titluri: Istoria românilor în 1000 de imagini, Regii şi reginele României, Legendele neamului românesc, Povestiri şi legende despre plante şi animale, Legendele geografice şi istorice ale poporului român, Copilăria lui Iisus, Legenda Copoului, Vampirul păcălit, Păcală şi Tândală, Pe urme de domnitori şi doamne, regi şi regine, Călătorii extraordinare, Pe urmele scriitorilor din vatra limbii române, Faimoşii inventatori, Povestea limbii române (coautor), Viaţa ilustrată a poetului nemuritor (Mihai Eminescu), Sfintele Paşti, Vine iarăşi Moş Crăciun, Viaţa ilustrată, minunile, parabolele şi patimile lui Iisus Hristos, Ştefan cel Mare, Fetiţa care a călătorit pe Lună (2010, antologie de autor cuprinzând o parte din povestirile pentru copii ale scriitorului), Copilăria lui Mihai Eminescu (2013).
După o monografie a Ruginoasei, prozatorul pasionat de istorie debutează în roman cu un volum consistent, La porţile Orientului (1980), pentru care s-a documentat minuţios câţiva ani, consultând doar istoriografia, presa, memorialistica vremii şi eliminând din start istoriile falsificate din anii dogmatismului socialist, care denigrau rolul decisiv al domnitorului Carol I şi al guvernului în Războiul de Independenţă de la 1877-78. Pentru prima dată într-o lucrare beletristică, scrisă şi publicată în plină dictatură totalitară, figura luminoasă a Principelui Carol I e zugrăvită de autor în mod realist, fără caricaturizarea tendenţioasă a domnitorului nostru de origine germană, aşa cum procedaseră slujitorii antimonarhişti ai literaturii anilor ’50-’70. Romanul e realizat ca o frescă, unde sunt înfăţişaţi toţi protagoniştii, de la dorobanţi până la capul armatei, cu eroi adevăraţi (Constantin Ţurcanu) sau creaţi de autor (Anton Negru, căpitanul Grigore). Se îmbină, totodată, paginile de aventură şi dramatism, cu cele de jurnal introspectiv şi de „epistole de pe front“, criticul Ioan Holban subliniind aici că efortul prozatorului „de descoperire a adevărului prin analiza interioară a personajului istoric, dincolo de realitatea faptelor, constituie axa acestui roman care-l defineşte pe B.C. ca un reprezentant al noii generaţii de prozatori formată la şcoala prozei de analiză.“ La apariţie, toată presa literară i-a fost favorabilă. „Un bun roman istoric, corect epic, cu ştiinţa dozării faptelor şi cu personaje deloc schematice scrie Boris Crăciun.“ (Radu G. Ţeposu – România literară, 20 aug. 1981). Aprecierile elogioase au fost făcute şi într-o emisiune culturală a Europei Libere (1981), subliniindu-se că romancierul a respectat adevărul istoric cu privire la ilustrul domnitor Carol I, îmbinând documentul cu ficţiunea specific romanescă.
După 1989, obsesia trecutului rămâne doar în fundalul noului său roman Moldova plânge (1993), carte scrisă în 1991, „la o cumpănă a istoriei româneşti“, cum o analizează criticul Mihai Cimpoi, „o adevărată story în care destinul a doi îndrăgostiţi – unul de pe malul drept şi altul de pe malul stâng al Prutului – este proiectat pe destinul vitreg al Basarabiei înstrăinate“. În postfaţa la ediţia a II-a (2009), criticul ne vorbeşte despre „Un fascinant love story sub semnul tragicului“, iar acad. Constantin Ciopraga, cel care şi-a găsit timp să definitiveze personal până în detaliu stilistic ediţia a II-a, precizează în postfaţa sa că autorul este „un narator patetic“, care ne dă „o tandră elegie“. „Vocea naratorului, volubilă, se complace în digresiuni şi bucle explicative, în anecdote surâzătoare, în relatări de tip oral sfârşind în reportaj. Frazarea, în total, denotă o neistovită plăcere confesivă…“
Roman de dragoste, pendulând între introspecţie şi acţiune, Taciturnul (1990) ne dezvăluie o altă dimensiune a prozei lui Boris Crăciun: ficţiunea de sorginte reală, pe un substrat mitic fascinant, venind din legendele şi viaţa aparte a omului de la munte. Protagonistul Emil, tânăr educat de mentorul său Vanghele, după preceptele din tratatul clasic „Emil” al lui J.J. Rousseau, e un personaj insolit, un taciturn cu nobile trăiri interioare; el îşi află fericirea în natura montană neîntinată şi-n dragostea sublimă faţă de femeia frumoasă, Zâna, pe care o cucereşte greu, ca pe-un pisc aproape inaccesibil. În fond, romanul se decantează ca o pledoarie convingătoare pentru statornicie şi iubire. Este romanul Muntelui Ceahlău, atât prin intrigă şi acţiune captivantă, cu personaje verosimile, decupate parcă din realitate, cât şi prin bogăţia de descrieri, metafore şi cugetări despre acest munte nepereche, unic prin frumuseţe şi legende în spaţiul european.
A repovestit pe scurt, pentru copii, cărţi şi poveşti celebre din literatura universală, în volume sau antologii şcolare (Epopeea lui Ghilgameş, Cântecul Nibelungilor, Cântecul lui Roland, Ali-Baba şi cei 40 de hoţi, Baronul Münchhausen, Colţ Alb, Singur pe lume, Tartarin din Tarascon, Inimă rece ş.a.).
A îngrijit ediţii care se folosesc intens în lumea actuală a şcolilor: Eminescu şi copiii, Caragiale şi copiii, Creangă povestind copiilor, Amintiri din copilărie (cu 200 de imagini), Bolintineanu şi copiii, Ştefan cel Mare, precum şi serialele Comoara literaturii române, Capodopere din literatura universală şi Planeta animalelor (20 de cărţi).
„În cartea Eminescu şi copiii, care a bătut toate recordurile de difuzare, am încercat să descriu simplu, pentru elevi, viaţa zbuciumată a Luceafărului. Succesul acestui volumaş m-a îndemnat să alcătuiesc o carte şi mai frumoasă, cu 200 de imagini: Viaţa ilustrată a poetului nemuritor, în care am inclus recentele mele povestiri despre copilăria la Ipoteşti a lui Mihai.
De fapt, am îngrijit un întreg ciclu de cărţi pentru elevii mici, cuprinzând «povestea vieţii» scriitorului, date despre casele memoriale şi textele solicitate în şcoală: Creangă povestind copiilor, Bolintineanu şi copiii, Caragiale şi copiii, Elena Farago şi copiii, cea mai frumoasă ediţie a Amintirilor din copilărie (cu 200 de imagini), Alecsandri şi copiii, Delavrancea şi copiii, Nicolae Labiş – Moartea căprioarei, Cezar Petrescu – Fram, ursul polar ş.a. Tot pentru elevi am descris cu multe ilustraţii viaţa şi faptele marelui nostru voievod moldovean în volumul tipărit în multe tiraje Ştefan cel Mare. “ (B.C.)
„Am repovestit pe scurt, pentru şcolari, cele mai frumoase legende populare geografice, istorice, despre plante şi animale, apărute în câteva cărţi de mare popularitate, folosite intens în şcoală: Legendele neamului românesc, Povestiri şi legende din istoria românilor, Legendele geografice şi istorice ale poporului român, Legende geografice din România pitorească, Poveşti şi legende despre plante şi animale ş.a.“
„Am scris câteva cărţi pe teme biblice, folosite de asemenea în şcoală, la orele de religie, ca lecturi suplimentare pe înţelesul copiilor: Sfintele Paşti, Copilăria lui Iisus, Vine iarăşi Moş Crăciun, iar recent povestirea amplă Viaţa ilustrată, minunile, parabolele şi patimile lui Iisus Hristos.“ (B.C.)
SCRIERI: Ruginoasa (Iaşi, 1969), La porţile Orientului (Ed. Junimea Iaşi, 1980), Metropola de pe şapte coline (Ed. Junimea Iaşi, 1985), Taciturnul (Ed. Junimea Iaşi, 1990), Moldova plânge (Ed. Porţile Orientului Iaşi, 1993), Bandiţii şi jandarmii (Ed. Porţile Orientului Iaşi, 1993), Vampirul păcălit (Iaşi, 1994), Teatru istoric (Iaşi, 1995), Povestea unui castel blestemat (Iaşi, 1995), Sfintele Paşti (Iaşi, 1995), Regii şi reginele României (Iaşi, 1995), Istoria ilustrată a literaturii române (Iaşi, 1996, ed. II, 2006), Istoria românilor în 1000 de imagini (Iaşi, 1996, ed. a II-a 2000), Legendele neamului românesc (Iaşi, 1997), Copilăria lui Iisus (Iaşi, 1998), Vine iarăşi Moş Crăciun (Iaşi, 1999), Povestiri şi legende despre plante şi animale (cu D. Vacariu, Iaşi, 2001), Povestea limbii române (cu G. Bădărău, Iaşi, 2002), Păcală şi Tândală (cu V. Filip, Iaşi, 2002), Pe urme de domnitori şi doamne, regi şi regine (Iaşi, 2003), Pe urmele scriitorilor din vatra limbii române (cu D. Vacariu, Iaşi, 2003), Legendele geografice şi istorice ale poporului român (Iaşi, 2003), Ştefan cel Mare (Iaşi, 2003), Călătorii extraordinare (Iaşi, 2005), Faimoşii inventatori (Iaşi, 2005), Bârnova, dragostea mea (Iaşi, 2006), Viaţa ilustrată a poetului nemuritor (Iaşi, 2007), Cărţi şi basme fermecătoare (Iaşi, 2008), Viaţa ilustrată, minunile, parabolele şi patimile lui Iisus Hristos (Iaşi, 2008), O istorie legendară a Iaşilor (Iaşi, 2009), Fetiţa care a călătorit pe Lună (Iaşi, 2010), 1500 de scriitori români clasici şi contemporani (Iaşi, 2010), Dicţionarul scriitorilor români de azi (Iaşi, 2011), Cronica ilustrată de la Prisăcani (Iaşi, 2011), Western în Casa Pater (Iaşi, 2012), Prinţesa de la Iaşi sau Văpaia ochilor violeţi, roman istoric vizual (Iaşi,2012), Destinul Principelui Cuza, scenarii radiofonice difuzate (Iași, 2012), Copilăria lui Mihai Eminescu, povestire biografică și scenariu de film artistic de lung metraj (Iași, 2013), Principele Cuza. Povestea cinematografică unei vieți extraordinare (Iași, 2013), 4 comedii (antologie de autor cuprinzând piesele de actualitate: Primăria cu strigoi, Limba de lemn, Execuția umoriștilor, Western în Casa Pater).
Lucrări dramatice. Scenarii şi seriale radiofonice originale.
Scenarii de filme artistice de lung metraj. Piese de teatru
„Un punct forte al activităţii sale literare îl constituie piesele de teatru radiofonic, în interpretări strălucite la Radio Iaşi şi Radio Bucureşti, o adevărată epopee naţională la microfon. Piesele au fost publicate în volumul Teatru istoric, apărut într-un tiraj impresionant pentru cărţile de teatru.”
(Virgil Cuţitaru, critic literar)
„Lucrând în redacţia de la Studioul de Radio Iaşi peste trei decenii, alături de reportajele şi anchetele mele de largă popularitate, m-am dedicat cu pasiune scrierii unor numeroase scenarii radiofonice, mai ales pe teme istorice, înregistrate şi transmise de multe ori pe frecvenţa postului Ieşean, cât şi la Radio Bucureşti. Sunt încântat că mari actori ai Naţionalului ieşean, dar şi cei iluştri de la Bucureşti au dat strălucire pieselor de teatru radiofonic pe care le-am scris. Doar câteva scenarii, transformate în piese de teatru, au fost înmănuncheate în volumul Teatru istoric (1995). Scenariile şi serialele, în premieră, totalizează peste 600 de pagini interpretate la emisiunile Teatru Radiofonic de la Radio Bucureşti, cât şi la Teatru la microfon, de la Radio Iaşi (peste 20 de ore). În tomul Teatru Naţional Radiofonic (2 volume) sunt inventariate doar piesele radiofonice transmise la Radio Bucureşti (Zile fierbinţi, Zimbrul şi vulturul, Marele rege Burebista, Lăstunii se întorc la cetate, Fântâna amintirilor, Cetatea cu mireasmă de cetină, Când se trezesc zimbrii)”
(B. Crăciun)
· Marele rege Burebista, scenariu în premieră la Radio Iaşi (1978) şi în reluare la Radio Bucureşti (1980), în regia actorului Virgil Raiciu, în rolul titular Teofil Vâlcu (Burebista). Scenariul a devenit piesă de teatru: Triumful lui Burebista, în volumul amintit.
· Trilogia tinereţii lui Ştefan cel Mare, alcătuită din piesele interpretate la Radio Iaşi de actori ai Naţionalului ieşean, în regia lui Virgil Raiciu, începând cu anul 1982: Urcarea în tron, Cetatea cu mireasmă de cetină, Onoare şi mărinimie. Scenariile din ciclul ştefanian au fost interpretate şi în trei piese de Teatru radiofonic, transmise la Radio Bucureşti, în alte variante: Lăstunii se întorc la cetate (1985, cu Adrian Pintea, Adela Mărculescu, Ion Caramitru etc.), Cetatea cu mireasmă de cetină (1987, cu Sorin Postelnicu, Mircea Albulescu, Constantin Codrescu etc.), Când se trezesc zimbrii (1989, cu George Constantin, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu etc). Două din aceste piese au apărut în volumul Teatru istoric: Ştefan şi Marinka, Onoare şi mărinimie.
· Zile fierbinţi – 1848, scenariu transmis la Radio Bucureşti (1973, în regia lui Cristian Munteanu, cu George Motoi, Lucia Mureşan, Constantin Codrescu, Ştefan Mihăilescu Brăila ş.a.)
· Zimbrul şi vulturul, scenariu radiofonic serial, realizat la Studioul de Radio Iaşi, în interpretarea strălucită a actorilor de la Naţionalul ieşean, în regia lui Virgil Raiciu. În rolul lui Al.I. Cuza – Sergiu Tudose, însoţit de aproape întreg colectivul Teatrului „Vasile Alecsandri”, între care: Ion Lascăr, Ştefan Dăncinescu, Teofil Vâlcu, Violeta Popescu, Cornelia Gheorghiu, Constantin Sava, Dionisie Vitcu, Costel Popa ş.a. Premiera – începând cu 24 I 1975, cu reluări la Radio Iaşi şi Radio Bucureşti. Seria 1. Vânătoare la Mânjina. 2. Furtună de martie. 3. Sub acest măreţ castan. 4. Demisia pârcălabului. 5. Un domn în două capitale. După revoluție, serialul a fost completat, la Radio Iași, cu încă 3 episoade – în total 8 episoade.
· Cuza la Ruginoasa, scenariu radiofonic, publicat în volumul Teatru istoric (1995) şi în cartea Povestea unui castel blestemat, Cuza la Ruginoasa, totalizând 30.000 exemplare.
· Cei zece dorobanţi, scenariu radiofonic despre Războiul de Independenţă, realizat la Radio Iaşi în 1977, regia – V. Raiciu.
· Fântâna amintirilor, scenariu despre Războiul de la 1877, realizat la Radio Bucureşti în 1986, regia – Olimpia Arghir, cu George Constantin, Dana Dogaru, Mihai Mălaimare, Florin Zamfirescu ş.a. A fost transformat în piesa de teatru cu titlul Fântâna lupilor (volumul Teatru istoric).
– Ultimul haiduc, serial radiofonic de aventuri, în 10 episoade, în regia lui V. Raiciu, şi interpretarea unui colectiv larg de la Naţionalul ieşean. În rolul principal – Teofil Vâlcu.
După Revoluţie, a devenit roman, Bandiţii şi jandarmii, publicat în două ediţii de mare succes pe piaţa cărţii (Viaţa romanţată a faimosului Coroi, din Nordul Moldovei).
– Legenda Copoului, piesă radiofonică pentru copii, publicată în broşura cu acelaşi titlu (1971).
– În ultimii ani, autorul a publicat și alte volume de lucrări dramatice – Destinul Principelui Cuza, Western în Casa Pater, Copilăria lui Mihai Eminescu (scenariu de film artistic de lung metraj), Principele Cuza – Povestea cinematografică a unei vieți extraordinare(scenariu de film artistic de lung metraj), 4 comedii (Primăria cu strigoi, Limba de lemn, Execuția umoriștilor, Western în Casa Pater.
Aprecieri critice
„Un bun roman istoric, corect epic, cu ştiinţa dozării faptelor şi cu personaje deloc schematice scrie Boris Crăciun. La porţile Orientului este rescrierea romanescă a legendei născute în jurul lui Peneş Curcanul, moldovean tenace, participant la Războiul de Independenţă. Boris Crăciun e un romancier cu ştiinţa relatării şi organizării epice, un autor stimabil în linia tradiţională a genului.”
(Radu G. Ţeposu, România literară, 20 august 1981)
„Publicist cu o bogată experienţă şi autor de scenarii radiofonice, inclusiv pe teme istorice, Boris Crăciun debutează editorial cu o carte despre războiul de independenţă… Frapează mai ales documentaţia minuţioasă, cunoaşterea în detaliu a epocii şi evenimentelor de la 1877… Câteva destine individuale ca cele ale lui C. Ţurcanu şi Anton Negru se reţin… La porţile Orientului, volum ce înregistrează un binemeritat succes de librărie, e o lectură agreabilă, instructivă şi educativă.”
(Constantin Coroiu, Flacăra Iaşului, 1981)
„Boris Crăciun, un profesionist al reportajului radiofonic, îşi pune la încercare zestrea narativă a celui confruntat de obicei cu evenimentele curente pentru a scrie un roman istoric în care ficţiunea trebuie să fie pe măsura evenimentelor reale ale epocii în care se desfăşoară acţiunea…
Concomitent cu ţeserea intrigii specific româneşti, unele capitole cuprind o serie de documente personale ce vin în completarea faptelor acreditate istoric, folosindu-se gândurile intime, necomplezente ale personajelor – jurnalul viitorului dorobanţ, celebrul Constantin Ţurcanu, nemurit de Alecsandri în „Peneş Curcanul”, mai multe scrisori trimise de pe front de ostaşi părinţilor, soţiilor, iubitelor…
Un roman istoric, bine acoperit pe latura documentară, nu se putea dispensa de prezenţa personajelor istorice: principele Carol şi ţarul Alexandru, marele duce Nicolae şi prim-ministrul Brătianu, corpul ofiţeresc român. Bine realizate sunt secvenţele de luptă de la Griviţa, animate, vii, încărcate de patosul dăruirii soldaţilor… Roman istoric şi de aventură, La porţile Orientului este o lectură agreabilă şi instructivă…”
(Mihai Dinu Gheorghiu, Convorbiri literare, 1981)
„La porţile Orientului (Junimea, 1980) urmăreşte să ofere o imagine cuprinzătoare a Moldovei din timpul Războiului de Independenţă de la 1877, prin intermediul expresiei dinamicii sufleteşti a personajului istoric. Modalitatea de pătrundere şi cunoaştere a timpului şi spaţiului istoric, dincolo de dovezile pe care le aduce ştiinţa istoriei, rămâne analiza, sondarea eului, a structurii sale de profunzime, acolo unde faptele îşi află ultima şi adevărata motivaţie. Acest efort de descoperire a adevărului, prin analiza interioară a personajului istoric, dincolo de realitatea faptelor, constituie axa acestui roman care-l defineşte pe Boris Crăciun ca reprezentant al noii generaţii de prozatori formată la şcoala prozei de analiză.
În romanul La porţile Orientului, Boris Crăciun pleacă de la o legendă, aceea a lui Peneş Curcanul şi de la un vers celebru, acela al lui Vasile Alecsandri („Plecat-am nouă din Vaslui şi cu sergentul zece”), pentru a construi un roman al Războiului de Independenţă de la 1877. El demitizează un personaj literar şi îl investeşte cu alte calităţi umane. Biografia vasluianului Constantin Ţurcanu, devenit mai tîrziu Peneş Curcanul, reprezintă prima coordonată de evoluţie a romanului: pendulând permanent între glasul sufletului şi cel al datoriei, ţinând un jurnal de campanie în care îşi notează impresiile şi cugetările zilnice din nevoia acelui taifas între sine şi gândurile care îl stăpânesc, conturul figurii celebrului dorobanţ capătă autenticitate prin raportare la evenimentele de pe frontul româno-turc, la care participă direct, săvârşind acte de eroism.”
(Ioan Holban, Revista literară radio, Radio Bucureşti, 1981)
„Boris Crăciun este un foarte talentat reporter, judecând mai ales după Metropola de pe şapte coline (Editura Junimea, 1985). Cu accentele graiului moldovenesc, melodios, strunite cu grijă, spontane parcă, stilul este deosebit de alert, percutant, cu apetenţă pentru concret. Scriitorul este un observator înnăscut, iscoditor, neobosit, atras irezistibil, şi în mod egal, atât de urmele trecutului, cît şi de prezent, văzute panoramic. Rezultatul este o sinteză de Sadoveanu şi Geo Bogza, originală…
…La porţile Orientului (roman, Editura Junimea, 1980) povesteşte pe cont propriu şi cam idilic istoria celor nouă dorobanţi din Vaslui – cu punctul de plecare a inspiraţiei în poezia prea bine cunoscută a lui Vasile Alecsandri – prin gura celui de al zecelea, singurul supravieţuitor din războiul de la 1877, sergentul Constantin Ţurcanu, pus pentru circumstanţă să ţină şi un jurnal.”
(Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, III)
„Boris Crăciun este un reporter conştiincios şi sufletist, natură caldă şi lesne impresionabilă. Omul e un moldovean bonom şi dulce, îndrăgostit de Moldova, dintre ale cărei hotare, preţ de o carte întreagă (Metropola de pe şapte coline, Editura Junimea, 1985), nici nu iese…
Dacă în paginile despre locuri, Boris Crăciun nu trece de osârdia consemnativă, în cele despre oameni, ceva din vibraţia reporterului inimos şi afabil ajunge la cititor.”
(George Pruteanu, Cronica, 1985)
„Boris Crăciun demitizează un personaj legendar şi îl investeşte cu alte calităţi, umane, a căror investigare conduce la o realizare artistică superioară.“
(Ioan Holban – Cronica)
„Boris Crăciun a ştiut în monografia Ruginoasa să dizolve în cerneală atât, încât să nu rişte sentimentalismul gratuit, rămânând astfel detaşat de fapte, dar cald şi stăpân pe expresie, pe linia bunei tradiţii de povestitor moldovean.“
(Aurel Leon – Cronica)
„Când citeşti cărţile lui Boris Crăciun îţi dai imediat seama că scriitorul este unul dintre oamenii luminaţi şi puternici în spirit, cu o pasiune devorantă pentru istorie, acordând cunoaşterii trecutului sens şi semnificaţie. Îşi scrie cărţile cu o temeinicie rezultată dintr-o acribioasă documentare şi cu o plăcere care nu poate să-i vină decât dintr-o iluminare a ideii că literatura istorică poate valoriza cel puţin sugestia: omul actual ar fi o fiinţă absolut dezorientată şi rătăcitoare dacă nu-şi află trecutul, strămoşii, identitatea, iluştrii înaintaşi. Scrisul lui este ca o ameţitoare aluvionare de întâmplări, când provocatoare, când seducătoare şi suculentă în mustul şi imaginile epocilor de altădată. Cu stilu-i alert şi percutant şi cu o structură lirico-epică frapantă pătrunde în istoria Moldovei pentru a o readuce în actualitate spre neuitare, statornicie şi iubire. Istoria nu e o zeiţă nepătată, cum se spune, în labirintul ei secolele s-au strecurat uneori cu fapte infame, la care chiar gândul însuşi se transformă într-o vibraţie disperată, alteori cu lumini dătătoare de vitalitate şi frumos. (…)
Romanul vizual Prinţesa de la laşi sau Văpaia ochilor violeţi, un „romanţ de iubire în miez de veac XIX“, îţi oferă o lectură prin ea însăşi o aventură care intrigă şi fascinează. Cititorul se reculege într-o linişte adâncă ca apoi să penetreze geometria discursului, o face însă cu bucuria neascunsă a unei întoarceri în timp. Îşi construieşte mai multe variante mentale pentru ca cel puţin una dintre ele să corespundă, din punct de vedere al receptării, actului de cunoaştere a trecutului. Dacă lectura nu tulbură şi nu intrigă, atunci se apelează la fel de fel de trucuri ca să se ajungă mai repede la final, precum în unele filme comice care nu stârnesc râsul. Dar romanul lui Boris Crăciun înseamnă emoţia însăşi a scrisului, rezultată din înfiorarea cu care se derulează filmul întâmplărilor, din aventurile îmbrăcate în strălucirea veşmântului epocii cu caracteristicile ei. Asistăm la un fel de invenţie-imaginar care ţine de fenomenul paranormalului. O distinsă muzeografă, pe nume Eva, cu mare apetit pentru istoria învolburată a Iaşului şi a Moldovei, acceptă teleportarea pentru că la capătul tunelului timpului vrea să o întâlnească personal pe La belle princesse moldave. Căzută într-un somn adânc, Eva este antrenată într-o călătorie neobişnuită, ajunsă exact în trecutul veac moldav XIX. Venită vremelnic din viitor, cunoaşte acum la sursă drama sentimentală a Mariei, alintată Marghioliţa, frumoasa Moldovei, cu chipul desăvârşit, cea care întruchipează toate graţiile din mitologie – corp, talie, educaţie, spirit, cultură, armonie, farmec, cu aspiraţii la treapta cea mai înaltă a ursitei, încât „principii şi regii ar fi onoraţi să facă din ea o soţie“. Această poveste dintr-un veac romantic cu întâmplări extraordinare nu este însă decât pretextul reconstituirii unei lumi arhaice fascinante în care trăia prinţesa Maria Marghioliţa, de două ori Sturza şi apoi Roznovanu, preafrumoasa şi rafinata care a lăsat în veac legende şi istorii palpitante. (…)
De la primul său roman Porţile Orientului (1980) şi până la Prinţesa de la Iaşi (2012) se interpune un timp al realizărilor scriitoriceşti remarcabile, se petrece o viaţă dedicată faptelor de spirit în cetatea Moldovei, în care încă mai doarme o linişte ca de demult, pe alocuri încă mai pluteşte un parfum de veac ruginit. Aici, la Iaşi, istoria se ascunde de după fiecare colţ de stradă, dar ochiul format al scriitorului reţine ceva din forma şi vibraţia pietrelor, din vocea înfundată a clădirilor vechi, deşi „timpul fantomelor a trecut şi trecutul uneori e mai bun decât prezentul…“. Poveştile de viaţă, de dragoste, de moarte se repetă de când e lumea, dar momentele cu valoare de simbol, destinele alese şi făpturile nobile merită a fi zugrăvite în cuvinte. Boris Crăciun, narator în spirit clasic, o face cu o nesfârşită plăcere confesivă.“
(Nicolae Busuioc – Cronica, nr. 6, 2012)
„Prin anii ’80 din secolul trecut, nume importante precum Radu G. Ţeposu, Constantin Coroiu, Mihai Dinu Gheorghiu, Ioan Holban, Aurel Leon, George Pruteanu ş.a. apreciau activitatea de publicist, de reporter radiofonic, de autor de scenarii radio şi de literatură fundamentată de istorie şi/sau legendă a lui Boris Crăciun; au trecut anii iar mulţi dintre aceştia, postrevoluţionari, l-au prins pe autorul romanului La porţile Orientului (bine primit la apariţie) într-o vastă activitate ce a însemnat scrierea, îngrijirea, redactarea, difuzarea unui lung şir de cărţi pentru elevii mai mici, cărţi ce au mizat pe un nivel rapid de accesibilitate, pe completarea armonioasă a informaţiei scrise cu un larg evantai de imagini ad-hoc, imagini pre-luate, pre-lucrate sau, pur şi simplu create. Editura care a trimis în lume (însumate) milioane de exemplare din astfel de cărţi (primite uneori cu rezervă, cel mai des însă salutate emoţional de şcolarii ce se bucurau de realizările „făcute pentru ei“) a luat numele romanului istoric lansat cu decenii în urmă, în care Boris Crăciun re-scria, cu migală şi pasiune, legenda ce se crease în jurul unui faimos personaj din secolul XIX, erou al Războiului de Independenţă, Peneş Curcanul.
Recent, aceeaşi editură, Porţile Orientului, avea să publice un roman semnat de scriitorul Boris Crăciun, hotărât să revină de la cărţile închinate celor mici, pentru un timp apropiindu-se din nou de cei mai mari. Intitulat Prinţesa de la Iaşi sau Văpaia ochilor violeţi, romanul se autodeclară „vizual“, termen adoptat şi valorizat de un autor impetuos, fără complexe, imunizat în faţa aventurilor de orice grad ale romanului, conştient doar de faptul că singurul atribut al romanului este acela de a fi înţeles şi acceptat de cât mai mulţi cititori. (…)
Fără doar şi poate, Boris Crăciun nu şi-a uitat prima dragoste, re-negociind contractul cu documentele de epocă, acelea din rândul cărora realcătuieşte, în cadre de ficţiune romanescă, una dintre cele mai senzaţionale poveşti adevărate de viaţă din secolul al XlX-lea, având drept protagonistă pe cea numită în epocă „La belle princesse de Moldavie“, Maria Marghioliţa, de două ori Sturza prin căsătorie, apoi Roznovanu. Iubitorii de poveşti tari legate de veacul al XIX-lea moldav i-au întâlnit numele în relatări ce ţin de cabalele paşoptiste, de relaţia dintre firavele domnii din Principate şi înalta Poartă, de cumplitele încleştări de trupe rivale de la palatul din Ruginoasa şi de la castelul de la Stânca Roznovanului, de febra mişcărilor unioniste şi anti-unioniste, la loc de frunte fiind faimoasa tentativă de instaurare a junelui Nunuţă Roznovanu, fiu al Marghioliţei pe un tron iluzoriu al unei Moldove segregaţioniste. De altfel, termenul propus de autor pentru catalogarea naraţiunii din roman este de „retro-aventură“, păstrându-se însă constant nivelele de înţelegere şi abordare ce ţin de contemporaneitate, prin intermediul personajului-narator. (…)
E o naraţiune în care se remarcă multe dintre atuurile unui pragmatism expres: o coordonare lucidă a relatării, inserarea firească a detaliului de natură istorică într-o amplă ficţiune, organizare epică convingătoare, cu delimitare în episoade având titluri rezumative şi motivante, (ca în romanele istorice sadoveniene), dinamism bine alimentat de rapiditatea firească a dialogurilor, prezenţa descrierilor suculente, uneori tinzând spre un anume baroc ce ţine de structura culturală a autorului, cunoaşterea şi corecta evidenţiere a unor elemente ce ţin de psihologia personajului, plasarea unor întrebări (la final de capitole) ce potenţează un anume mister neelucidat, taine ale istoriei pe care şi ficţiunea refuză să le refuze, alimentarea constantă a curiozităţii unui cititor pe care se mizează, într-un tip de scriitură expres pragmatică, motiv pentru care inserarea complementarelor elemente vizuale poate fi înţeleasă la acest nivel. Sau nu, desigur, privind lucrurile din cu totul altă perspectivă. (…)
Scriind un roman despre acest personaj complex şi controversat, Boris Crăciun contrazice o imagine „clasică“ negativă a faimoasei Marghioliţa, fixată de memorialistul George Sion (şi acesta personaj în roman, de altfel); de aici ideea construirii unui personaj complex, în tonul unui val ce avea să anunţe emanciparea feminină (accesul la cultură, libertatea călătoriei, dreptul la fericire erotică). Se simte, de altfel, sub acoperirea cărturăresei-muzeograf Eva, o simpatie deschisă pentru un asemenea personaj, cu şanse reale de a fi transmisă şi la nivelul cititorilor, care găsesc în acest roman ingredientele unei lecturi plăcute, antrenante, de calitate şi de real folos.
Boris Crăciun se declară un adept al noului, explicând preferinţa pentru acele „ferestre iconografice colate“ ca fiind în ton cu ce se petrece astăzi în presa scrisă şi TV, pe NET, unde informaţia scrisă se lasă completată sau interacţionează interesant cu reprezentarea strict vizuală, numindu-şi, de altfel, colajele ca fiind de natură post-modernă. Ceea ce este sigur este faptul că acest roman, gândit prin spiritul unei scriituri realmente pragmatice, îşi va găsi propriul drum spre lumea cititorilor, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte cărţi ale scriitorului de la Porţile Orientului“.
(Constantin Dram, din cronica literară a romanului, Convorbiri literare, iunie, 2012)
„Primăria cu strigoi, text ce poartă subtitlul „pamflet scenic absurd-grotesc”, e o piesă ce trebuie văzută ca fiind de cea mai convingătoare actualitate. În jurul unui „prinț” și al unui dubios om de afaceri Truță…întâlnim o serie mai largă de figuri ale prezentului imediat, acestea fiind relaționate cu una dintre instituțiile de bază ale vieții sociale și administrative, adică Primăria. Așa că piesa lui B.C., foarte alertă ca desfășurare, aduce în fața cititorilor/spectatorilor un număr de personaje „fără nume”, aluzia fiind aceea a substituirii vieții afective reale cu o viață artificioasă, dictată de funcția ocupată, indiferent de importanța acesteia pe o scară ierarhică. Primarul, Viceprimarul, Secretarul, Deputatul, Procurorul, Paznicul, Femeia de serviciu, Țiganca sunt de o parte a scenei, dacă ar fi să le privim din perspectiva conflictului de interese; de cealaltă parte, două personaje, singurele care poartă nume ce trimit către umanitatea normală, Nela și Crina. Alături de ele, un ziarist de investigație, pur și simplu numit Reporterul, fără ca aici să mai acționeze rațiunea invocată anterior. Ar mai fi de menționat un personaj mai degrabă pitoresc, patron al unei firme (Tomberon) sugerează specificul afacerilor derulate…Piesa lui B.C.,antrenantă și plină de nerv dramatic, configurează mai multe planuri ce converg în final: primarul a făurit un adevărat cuib de viespi al corupției…Desigur, toate se încheie cu bine, procuratura face dreptate, personajele pozitive vor fi câștigătoare, iar cititorul/spectatorul se alege cu acea stare de bine ce apare când binele se dovedește a fi superior răului social. Și toate acestea într-o piesă gândită ca un pamflet, ale cărui accente comice trec frecvent către umorul negru și către bizareriile grotescului, într-o alcătuire dramatică în care mâna autorului este sigură pe ea…
Limba de lemn este un alt text, gândit de la început sub semnul experimentului literar; piesa are tot ce îi trebuie reprezentării scenice. În plus, lista de personaje compune acum un veritabil periplu prin mai multe epoci și ideologii, cu implicații aferente: Anatomistul, Lingvistul, Historius, Dacopatul, Astroloaga, Răspopitul, Stalinistul, Ceaușistul, Pesedistul, Epigramista, Drăcița, Țigăncușa, Bordeluța, Tălălăul. De departe, câteva dintre ele sunt mult mai pitorești decât altele, prin vervă, prin sarcasmul virulent, prin imaginația replicilor; de altfel toată piesa e un ingenios joc de replici, având drept finalitate comică depistarea celor care „beneficiază” de serviciile limbii de lemn…
Execuția umoriștilor e un alt fel de experiment: o replică pe dos la procesul vrăjitoarelor. De această dată e vorba de o „comèdie absurd-grotescă” lucrată cu dichis. O prezentare a vrăjitoarelor indică faptul că acestea sunt „dame sexi…cu dinți ascuțiți de vampir, care mușcă”… Cât privește intriga în sine, aceasta e lucrată pe o sumă de inserturi de epigrame celebre (în final existând trimiterea în sine către autorii din care s-a făcut selecția) puse pe seama „cazurilor” invocare cu nume ad-hoc: Păstoreanu, Lesneanu, Quintescu, Diaconilă, Petroneanu, Zărăfel, Clencescu, Brebenescu, Dacomanu, Efinciuc. Tabla de personaje indică, de altfel, o simetrie de efect: zece personaje bărbați, zece femei (vrăjitoare), în prezentări cu puternică intenție ironico-sarcastică…
Piesele discutate arată un autor care se lasă sedus de discursul teatral și de principala funcție a teatrului, aceea corectiv socială, prin ironie, sarcasm, satiră, recursul la absurd și grotesc, totul petrecându-se în alcătuiri textuale convingătoare și, mai cu seamă, gândite pentru ceea ce presupune reprezentarea scenică. Probabil, autorul B. Crăciun a dorit, cine știe a câta oară, să-și releve atuurile de scriitor polimorf, într-un tip de scriitură ce i se potrivește structural.
Și a reușit, după cum se vede.”
(Prof. univ. dr. Constantin Dram, fragment din cronica literară „Boris Crăciun, dramaturgul”, în revista „Convorbiri Literare”, mai 2016)
Alte cărţi redactate şi îngrijite de autor
– Poveştile Reginei Maria a României (2 vol.)
– Carmen Sylva. Viaţa ilustrată a Reginei Elisabeta
– Regele Carol I al României, de Mite Kremnitz
– Regele Ferdinand, de N. Iorga
– Regina Maria, de N. Iorga
– 100 portrete istorice color. Regi şi domnitori din cartea neamului românesc, cu biografii
– Galeria scriitorilor români. 50 de portrete color, însoţite de biografii
– Caleidoscop de ştiinţă şi tehnică pentru elevi
– Dicţionar ilustrat al limbii române pentru elevi
– Senzaţional pe globul pământesc
– Universul plantelor pentru fete şi băieţi
– Zoologia distractivă în 400 de imagini
– Întâmplări extraordinare cu urşi, lupi, vulpi, iepuri
– Lecturi minunate pentru şcolarii mici (3 vol.)
– 400 de cântece, poezii şi scenete hazlii pentru copii
– Cartea care te învaţă să citeşti
– Prima mea carte de istorie românească şi europeană
– Almanahul vacanţelor şcolare
– G. Andreescu – Iliada, Odiseea, Eneida. Cea mai frumoasă ediţie a cărţii celebre, cu prezentări şi ilustraţii
– Numeroase ediţii pentru elevi ale scriitorilor: Vasile Alecsandri, St.O. Iosif, Alexei Mateevici, Alexandru Macedonski, Costache Negruzzi, Cezar Petrescu, Elena Farago, Ion Creangă,
I. L. Caragiale ş.a.
Autorul a publicat, de-a lungul anilor, peste 200 titluri de volume, la editura sa
„ Porțile Orientului Iași”, din care 100 cărți de autor, ediții îngrijite și redactate, numele său figurând pe 3.500.000 de exemplare.