Gala Națională Scriitorii Anului, proiect lansat în 2016 de Primăria Municipiului Iași, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ a Municipiului Iași, și Uniunea Scriitorilor din România, a ajuns la ediția a X-a.
Juriul celei de-a zecea ediții a Galei Naționale „Scriitorii Anului”, alcătuit din Varujan Vosganian – președinte, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici, Irina Petraș, Vasile Spiridon – membri, a ales, prin vot, în fiecare lună, din noiembrie 2024, până în octombrie 2025, Scriitorul lunii. Criteriile pentru desemnarea Scriitorului lunii au fost următoarele: un scriitor care a publicat o carte de valoare (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.); un scriitor care a împlinit o vârstă semnificativă; un scriitor care a creat un eveniment cultural; un scriitor care conduce o instituţie culturală cu o activitate remarcabilă; un scriitor care s-a bucurat de recunoaștere în străinătate.
Juriul Galei Naționale „Scriitorii Anului” a ales, prin vot:
– Scriitorul lunii noiembrie 2024: Ovidiu Genaru, la împlinirea a 90 de ani și pentru volumul Cartea unui nonagenar (Editura Junimea);
– Scriitorul lunii decembrie 2024: Bogdan-Alexandru Stănescu, pentru volumul Soarele negru (Editura Trei);
– Scriitorul lunii ianuarie 2025: Ion Mureșan, la împlinirea a 70 de ani și pentru antologia Poeme (Editura Școala Ardeleană);
– Scriitorul lunii februarie 2025: Ștefan Mitroi, pentru volumul Noi povești ale cerului și pământului (Editura Hoffman) și pentru organizarea recitalului de poezie de la Alexandria;
– Scriitorul lunii martie 2025: George Cornilă, pentru volumul Silex (Editura Polirom);
– Scriitorul lunii aprilie 2025: Stelian Tănase, pentru volumul Dincolo nu e nimeni, subintitulat O comedie (Editura Corint Fiction), și pentru volumul Viața lui Panait Istrati (Editura Corint);
– Scriitorul lunii mai 2025: Radu Paraschivescu, pentru romanul Brățară pe glezna ta, pentru consecvența cu care apără cauza limbii române, precum și pentru prezența sa publică și publicistică pregnantă (nu numai în cadrul podcastului „Vorbitorincii”);
– Scriitorul lunii iunie 2025: Mihnea Măruță, pentru calitatea deosebită a textelor sale – fie publicate în reviste, fie funcționând ca suport pentru conferințe publice –, care au ca tematică privilegiată identitatea virtuală și impactul cultural și social major al rețelelor sociale și al inteligenței artificiale;
– Scriitorul lunii iulie 2025: Adrian Lesenciuc, pentru edițiile în străinătate ale unora dintre cărțile sale: Cimitirul eroilor/ Le cimetière des héros (Franța), Balada/ Balada (Albania) și Limbile vântului (Portugalia). De asemenea, pentru calitatea deosebită a managementului cultural deja probat cu ocazia edițiilor anuale ale Festivalului „Limba română”;
– Scriitorul lunii august 2025: Florina Ilis, pentru cartea Lucian Blaga în căutarea numelor, apărută la Editura Polirom, biografie romanțată și comentariu de profunzime asupra personalității poetului și filosofului;
– Scriitorul lunii septembrie 2025: Simona Antonescu, pentru cărțile din seria Istoria povestită copiilor a Editurii Polirom, veritabile lecții de istorie și savuroasă artă a povestirii;
– Scriitorul lunii octombrie 2025: Cassian Maria Spiridon, la împlinirea unei vârste semnificative și pentru volumele: Terorismul deghizat al corectitudinii politice, Editura Tracus Arte; Despre pesimismul bine temperat, Editura Eikon; Cu o bufniță pe umăr, Editura Junimea.
Același juriu va desemna, după douăsprezece luni, pe 12 noiembrie 2025, la Iași, Scriitorul anului, eveniment ce se va desfășura la Primăria Municipiului Iași, Sala „Vasile Pogor”, începând cu ora 18.
Ediția a X-a a Galei Naționale Scriitorii Anului este una deosebită, la acest important eveniment fiind invitați Scriitorii anului de la edițiile precedente. De asemenea, vor avea loc conferințe susținute de Gabriel Chifu, Daniel Cristea Enache, Mircea Mihăieș, Mihnea Măruță, Horia Roman Patapievici, Varujan Vosganian. Nu va lipsi recitalul de poezie anual susținut de: Gabriel Chifu; Adi Cristi; Nichita Danilov; Gellu Dorian; Horia Gârbea; Ovidiu Genaru;.Gabriela Gheorghisor; Emilian Marcu; Ștefan Mitroi; Ion Mureșan; Nicolae Panaite; Nicolae Prelipceanu; Cassian Maria Spiridon; Valeriu Stancu; Aurel Ștefanachi; Valentin Talpalaru; Varujan Vosganian.

PROGRAM
11 noiembrie 2025
Ora 11, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași: Conferința Literatură, Muzică și Arte Plastice – O vedere comparativa susținută de Varujan Vosganian
Ora 11, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași: Conferința Poezia lui Emil Brumaru susținută de Daniel Cristea Enache

Ora 14, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași: Conferința Europa. O anamneză susținută de Horia Roman Patapievici

Ora 17, Palatul Braunstein: Recital de poezie
12 noiembrie 2025

Ora 12, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași: Conferința Ipostaze ale romanului de azi susținută de Gabriel Chifu, Mircea Mihăies și Varujan Vosganian
Ora 12, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”: Conferința Cu ce diferă mințile copiilor de azi de mințile părinților și bunicilor lor? susținută de Mihnea Măruță
Ora 17.30, Primăria Municipiului Iași: Vernisajul expoziției de pictură Oglinzi ale cetății
Ora 18, Primăria Municipiului Iași: Gala Națională Scriitorii Anului (eveniment transmis în direct de TVR)