Manifestarea este organizată de Consiliul Județean Botoșani, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Fundația Culturală „Hyperion – Caiete Botoșănene”, Societatea Culturală „Raluca Iurașcu” Vorona și Asociația Culturală „ROCADE” Cluj-Napoca.
Jurizarea lucrărilor va avea loc miercuri și va fi urmată de un recital de muzică și poezie cu participarea poeților invitați. Acesta a avea loc începând cu ora 16.30, pe Pietonalul Unirii, acolo unde vor fi amenajate standuri stradale de carte cu prezentări de volume și reviste.
Joi, 15 iunie, de la ora 9.00, poeții vor depune coroane la bustul poetului din Parcul „Mihai Eminescu” Botoșani, iar de la ora 11:30, la Centrul Cultural Vorona va fi deschisă o expoziție de artă populară a creatorilor din Vorona, o expoziție de pictură „Dor de Eminescu” , semnată de prof. Ioan Livadaru și un recital de muzică și poezie.
Invitații vor vizita fondul de carte veche al Mănăstirii Vorona.
Tot joi, de la 17:00, în Sala „Mihai Eminescu” – a Hotelului Rapsodia Botoșani se va desfășura Gala de decernare a premiilor Porni Luceafărul, ediția XLII-a.