• Ediția a V-a a Masterclass-ului de traducere literară Lidia Vianu’s Students Translate”: 25-29 noiembrie 2019, orele 16-20, Sala James Joyce, str. Pitar Moş 7.
  • Închiderea oficială: vineri 29 noiembrie, orele 16-20, la Sala Media a Teatrului Naţional Bucureşti.

 

În perioada 25–29 noiembrie, la București are loc cea de a V-a ediție a Masterclass-ului de traducere literară Lidia Vianu’s Students Translate. De data aceasta, 16 traducători literari, două agente literare şi un mananger cultural vor lucra împreună cu studenții Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) din cadrul Universității din București.

Lista profesioniştilor pe care studenții au ocazia să îi întâlnească de-a lungul celor cinci zile îi include pe: traducătorii literari Mihaela Buruiană, Ionela Chirilă, Dan Croitoru, Vali Florescu, Mihaela Ghiţă, Bogdan Ghiu, Iulia Gorzo, Radu Paraschivescu, Luana Schidu, Miruna Voiculescu, reprezentând Asociaţia Română a Traducătorilor Literari şi editurile Humanitas, Polirom şi Art, agenţi literari cunoscuţi precum Livia Stoia şi Marilena Iovu, Bogdan Stănescu (TVR) şi profesorii Nicolae Mandea şi Mihaela Michailov (UNATC).

Se va lucra pe text şi li se va arăta tinerilor învăţăcei cum să „fure” tainele uneia dintre cele mai vechi meserii din lume, aceea care se legitimează prin Turnul Babel şi Rosetta Stone. Scopul acestor întâlniri este ca, în viitorul foarte apropiat, să aducă cititorului român cărţi bine traduse, dar şi să trimită scriitori români în universul anglofon.

 

„Un masterat care nu duce către o profesie este un program ratat: el va dispărea mai devreme sau mai târziu. Proiectul acestui Masterclass de Traducere Literară este în acelaşi timp un proiect academic, literar, editorial şi de promovare a literaturii române pe glob.” (Lidia Vianu)

 

După închiderea Masterclass-ului, Contemporary Literature Press, editura online pentru literatură a Universităţii din Bucureşti, şi, totodată, editura MTTLC, va publica o mini-antologie cuprinzând textele de iniţiere ale acestei întâlniri dintre 80 de traducători în devenire şi generaţia traducătorilor formaţi şi cu experienţă—întâlnire care este organizată de MTTLC în premieră pentru România. Scopul ei este legarea învăţământului filologic românesc de practica traducerilor literare de calitate.

Iniţiativa îi aparţine Lidiei Vianu, director al Editurii Contemporary Literature Press şi al Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, ambele din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti.

 

Masterclass-ul organizat de Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) este un proiect cu tradiție, care îşi propune pregătirea masteranzilor pentru profesia de traducător literar. Încă de la înfiinţare, MTTLC s-a dovedit a fi un centru de excelenţă. Atât activitatea editurii Contemporary Literature Press, cât şi a Centrului de Cercetare pentru Traducerea şi Interpretarea Textului Contemporan sunt dovada unui înalt profesionalism al celor implicaţi.

 

 

Organizatori: Lidia Vianu, Universitatea din Bucureşti, Headsome Communication.

 

Parteneri: Institutul Cultural Român, Uniunea Scriitorilor din România, Muzeul Naţional al Literaturii Române, British Council, Editura Muzeul Literaturii Române, Editura Contemporary Literature Press, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

 

Parteneri media: Radio România Cultural [Oana Enăchescu], TVR, România Literară, LiterNet, Agenţia de Carte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Desfăşurător

Luni 25.11 16 Asociaţia Română a Traducătorilor Literari

Bogdan Ghiu, poet, traducător, preşedinte ArtLit

Luana Schidu, traducător

Ionela Chirilă, traducător

Miruna Voiculescu, traducător

sala

James Joyce, Pitar Moş

 

17

18

19

     
Marţi 26.11

 

sala

James Joyce, Pitar Moş

16

 

17

Dan Croitoru, traducător, secretar-general de redacţie Polirom-Bucureşti

Mihaela Buruiană, traducător

18 Livia Stoia, agent literar
19 Mihaela Ghiţă, traducător
     
Miercuri 27.11

sala

James Joyce, Pitar Moş

16 Radu Paraschivescu, prozator, traducător, jurnalist
18 Nicolae Mandea, Rector UNATC, regizor

Mihaela Michailov, dramaturg, profesor UNATC

19 Prezentare: Daniel Cristea Enache—Uniunea Scriitorilor din România, Iustina Croitoru—Editura Humanitas
     
Joi 28.11

 

sala

James Joyce, Pitar Moş

16 Oana Boca, manager cultural [Headsome Communication este prima agenție de comunicare din România dedicată exclusiv proiectelor de promovare a lecturii], doctorand al Facultăţii de Litere, profesor de comunicare culturală MTTLC
17 Marilena Iovu, agent literar, traducător
18

19

Editura Art: Iulia Gorzo, traducător

Vali Florescu, traducător

     
Vineri 29.11

 

Sala Media

Teatrul Naţional Bucureşti

16 Sub- şi supra-titrare. Bogdan Stănescu: traducător, redactor film Televiziunea Română, profesor MTTLC. Inivitaţii lui:

Ioana Comanac: selecţioner filme Televiziunea Română, traducător.

Ada Roseti: coordonator al colecţiei Corint Future.

Maria Rizoiu: traducător literar şi audiovizual, fost absolvent MTTLC.

Cristina Botîlcă: anul 2 MTTLC, poet, traducător literar. Carol Toth: anul 2 MTTLC, traducător audiovizual.

 

18

 

Lansare de carte, Editura MNLR

Volumul bilingv Four British Poets / Patru poeţi britanici [Imtiaz Dharker, W.N. Herbert, George Szirtes, Mark Waldron], tradus de Lidia Vianu cu ocazia Masterclass-ului „Lidia Vianu’s Students Translate” ediţia a IV-a, 2019, la care a participat editura britanică Bloodaxe Books.

Volumul bilingv Five Romanian Poets/Cinci poeţi români: câştigătorii concursului de poezie „Lidia Vianu Translates”, 2018, tradus de Lidia Vianu.

 

18:30 Lansarea Concursului Naţional de Poezie „Lidia Vianu Translates”, ediţia a III-a.
    Invitaţi: Emil Nicolae, Ioan Es Pop, Diana Geacăr, Mălina Constantin, Floarea Ţuţuianu.
     
  19:00… Socializare: holul mare TNB.

[Pateuri, soft drinks şi discuţii face to face…]