Scriitoarea Sabina Fînaru a încetat din viață miercuri 4 septembrie 2019. Sabina Fînaru s-a născut la 7 octombrie 1959 la Suceava. A fost  conferențiar la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și lector de română la Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți.

A absolvit Universitatea „Al. I. Cuza”, Facultatea de Filologie, în anul 1982, în 1998 susținându-și doctoratul cu lucrarea „Mircea Eliade. Mituri și motive mitice greco – latine”.

Dintre cărțile publicare amintim: „Eliade prin Eliade” (2002,2006),  „Literatura română de la început” (2005), „Translucidități (2014), „Revelațiile intimității. Studii despre Mircea Eliade” (2014), „Alma mater. Limbă, literatură și civilizație latină” (2015), „Poeți romantici”(2015).

În anul 2015, Sabina Fînaru a devenit  membră a Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România.

Pentru activitatea scriitoricească, a primit numeroase premii: Premiul Societății Scriitorilor Bucovineni pentru Istorie și Critică Literară (2002), premiul Fundației Culturale a Bucovinei pentru Restituiri (2005), premiul Fundației Culturale a Bucovinei pentru Critică literară și de  artă (2015), Premiul Filialei Iași a USR pentru monografii (2016).

 

Prin plecarea Sabinei Fînaru la cele veșnice, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași  a pierdut o bună eseistă și un inspirat filolog.