Pentru a marca 75 de ani de la constituirea Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România, miercuri, 28 februarie 2024, ora 12, la Galeria Absida va avea loc vernisajul expoziției Dan Hatmanu: Portrete în creion și prezentare Antologiilor de Poezie și de Proză, semnate de membrii filialei ieșene, antologii apărute la Editura Timpul (2023), cu sprijinul Consiliului Județean Iași. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași. Portretele în creion semnate Dan Hatmanu, dedicate unor scriitori importanți: Mihail Sadoveanu, Nicolae Gane,
Bogdan Petriceicu Haşdeu, Eugen Ionescu, Demostene Botez, Nichita Stănescu, Nicolae Ţaţomir, Corneliu Sturzu, Ioanid Romanescu, Constantin Noica, N.I. Popa, Geo Bogza, Vasile Alecsandri, Nicolae Țațomir, Gheorghe Asachi, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Otilia Cazimir, Salvatore Quasimodo, Mihai Ralea, Alexandru Dima, Ion Frunzetti, Petru Comarnescu, Demostene Botez,Feodor Dostoievski, au fost donate de autor Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași în anul 2001. Expoziția va fi prezentată de Maria Bilașevschi și Cassian Maria Spiridon. Curatorul expoziției este Ciprian Romaniuc.
****
Reamintim că, în urmă cu 75 de ani, pe data de 28 februarie 1949, în Sala Mică a Teatrului Naţional din Iaşi, avea loc ședința de constituire a Filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România. Biroul de conducere al Filialei este format din Otilia Cazimir, Ioan Istrati şi Dumitru Ignea, cel din urmă fiind ales şi secretarul Filialei. Otilia Cazimir a avut un rol activ în cadrul conducerii filialei, însă după numai cinci luni, în august 1949, ea se retrage din activitate, invocând motive de sănătate. Gh. Agavriloaei este desemnat să-i preia atribuțiile, până la însănătoșirea acesteia. Astfel, începând cu data de 30 august 1949, Biroul de conducere al Filialei este format din Gh. Agavriloaei, Ioan Istrati şi Dumitru Ignea. La 27 martie 1949 se înfiinţează la Bucureşti Uniunea Scriitorilor din R.P.R. De-a lungul timpului, Filiala Iaşi a avut următorii secretari/preşedinţi: Dumitru Ignea, Al. Husar, Mircea Radu Iacoban, Al. Călinescu, Ioan Holban, Mihai Ursachi, Grigore Ilisei, Lucian Vasiliu, Valeriu Stancu, Cassian Maria Spiridon.