Născut la 8 noiembrie 1933, în satul Vizureni, comuna Criveşti (azi, Tutova), judeţul Vaslui – m. 6 ianuarie 2021, la Bacău, poetul Iancu Grama a publicat primele versuri în ziarul Vremea nouă din Vaslui. Cel care i-a remarcat prima dată versurile a fost Ioanid Romanescu, în 1974, acesta publicându-i un poem în Convorbiri literare, cu pseudonimul Mihai Poenaru, folosit apoi şi de revista Tomis, dar adevăratul debut este cel din revista Ateneu (1976). Girat de poetul Mihai Ursachi, revista Cronica avea să-l debuteze iarăşi, în 1981, de data aceasta cu numele real, pe care îl va folosi în toate celelalte apariţii. În 1985, poetul Ion Gheorghe îl prezintă cu un grupaj cititorilor revistei Luceafărul, în acelaşi an obţinând şi Premiul Uniunii Scriitorilor la Concursul literar „Zaharia Stancu“ de la Salcia, judeţul Teleorman. O confirmare întărită în timp de juriile altor concursuri de creaţie, care i-au acordat Premiul I şi Premiul revistei România literară la Concursul „Lucian Blaga“ de la Sebeş, judeţul Alba (1986), Premiul revistei Steaua la Concursul „Porni Luceafărul“ de la Botoşani (1986), Premiul pentru literatură al cotidianului Deşteptarea (1994) ş.a.

A debutat editorial în 1993, la Editura Plumb, cu volumul de poeme Solstiţiu, distins cu Premiul pentru debut editorial al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi. Au urmat volumele de versuri: Meridele (1994), Tăcerea cu sufletul gol, Acul Cleopatrei şi Molizii din faţa casei (1999), (2001), Starea de aşteptare (2002), Lespedea din Devon (2007), Distanţele care-şi înnoadă privirea (2010), Bastonul Euclidei (2010),distinsă cu Premiul „Mihai Urscahi” a Filialei Iași a USR , Împreunarea înserărilor (2011), Fraudele din Paradis (2012), distinsă cu Premiul al II-lea la Festivalul Național de Creație „Vrancea literară“, Divagații despre cele unsprezece așteptări, Sfârșitul tăcerii, Umbre peste flăcări, Răscrucea din bivuac, Femeia argotică din Durostor, Enumerări ( 2012), Pavăza care nu se vede (2015) și Prezumții (2018).

Colaborari la reviste: Ateneu, Convorbiri Literare, Cronica, Vatra, Cronica veche, Hyperion, Bucovina literară, Viata literară, Oglinda literară, Cafeneaua literară, Romania literară, Tomis, Orizont, Familia.

Prin trecerea în Veșnicie a lui Iancu Grama, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași a pierdut o voce importantă a poeziei române contemporane.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Comments are closed.