Scriitorul BORIS CRĂCIUN , născut la 12 februarie 1939 la Chişinău,  s-a stins din viață miercuri, 21 februarie 2018. Prozator, dramaturg, editor, autor de literatură şcolară, Boris Crăciun a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi.

A debutat în volum cu monografia Ruginoasa (1969).

A publicat romanele: La porţile Orientului (1980, ediție adăugită, 2008),  Taciturnul (1990),  Moldova plânge (1993), Bandiţii şi jandarmii (1993), Prinţesa de la Iaşi sau Văpaia ochilor violeţi (2012).

A realizat scenarii şi seriale radiofonice, parte din ele transformate în piese de teatru, apărute în volumul Teatru istoric (1995, o epopee dramatică a neamului românesc: Triumful lui Burebista, Ştefan şi Marinka, Onoare şi mărinimie, Cuza la Ruginoasa, Fântâna lupilor).  Mai amintim:  Western în Casa Pater (o comedie regăsită după patru decenii, 2012), Destinul Principelui Cuza (lucrări dramatice, 2013), Copilăria lui Mihai Eminescu (scenariu de film, 2013), Principele Cuza (scenariu de film, 2013). În ultimii ani, publică piese de actualitate, adunate în volumul 4 comedii (2016).

Boris Crăciun a mai scris volumele: Metropola de pe şapte coline , Povestea unui castel blestemat, monografiile reportajate ilustrate Bârnova, dragostea mea, O istorie legendară a Iaşilor, Cronica ilustrată de la Prisăcani, Poveștile Iașilor.

În anul 2014 trei localități ieșene i-au acordat titlul de Cetățean de Onoare, pentru realizarea unor cărți monografice: Ruginoasa, Bârnova și Prisăcani.

Ca filolog a realizat volume atipice, cu un stil liber de prezentare: Istoria ilustrată a literaturii, 1500 de scriitori români clasici şi contemporani, Dicţionarul scriitorilor români de azi (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America, 2011, adunând 2000 de scriitori de azi, cu fotografii și date sumare).

Totodată,  a fost  autor şi editor al literaturii pentru copii şi tineret, din care selectăm doar câteva titluri: Istoria românilor în 1000 de imagini, Regii şi reginele României, Legendele neamului românesc, Povestiri şi legende despre plante şi animale, Legendele geografice şi istorice ale poporului român, Copilăria lui Iisus, Legenda Copoului, Vampirul păcălit, Păcală şi Tândală, Pe urme de domnitori şi doamne, regi şi regine, Călătorii extraordinare, Pe urmele scriitorilor din vatra limbii române, Faimoşii inventatori, Povestea limbii române (coautor), Viaţa ilustrată a poetului nemuritor (Mihai Eminescu), Sfintele Paşti, Vine iarăşi Moş Crăciun, Viaţa ilustrată, minunile, parabolele şi patimile lui Iisus Hristos, Ştefan cel Mare, Fetiţa care a călătorit pe Lună (2010, antologie de autor cuprinzând o parte din povestirile pentru copii ale scriitorului), Copilăria lui Mihai Eminescu (2013).

Autorul a publicat de-a lungul anilor peste 200 titluri de volume la editura sa,
„Porțile Orientului Iași”, din care 100 cărți de autor, ediții îngrijite și redactate, numele său figurând pe 3.500.000 de exemplare.

Prin plecarea lui Boris Crăciun   la cele veșnice Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași a pierdut un scriitor de înaltă valoare.

Comments are closed.