Consiliul Judeţean Suceava
Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” Suceava
Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași

în parteneriat cu:

Societatea Științifică CYGNUS – Centru UNESCO – Clubul de Inițiativă Literară

Colegiul Tehnic “Petru Mușat” Suceava

Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret”

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

Colegiul Naţional „Mihai Băcescu” Fălticeni

Colegiul Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava

Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava

sub egida

France – CENTRE NATIONAL DE RESSOURCES POUR LA POÉSIE

organizează
în perioada 5-21 martie 2018
manifestări culturale în cadrul
Festivalului Internaţional
PRIMĂVARA POEŢILOR

Ediția a 20-a în Franța
Ediția a 14-a în Bucovina

20e PRINTEMPS DES POÈTES 2018

TEMA 2018 : L’ARDEUR -PASIUNE, ÎNFLĂCĂRARE, IMPETUOZITATE

Agenda evenimentelor organizate anul acesta în Bucovina este diversă și bogată, incluzând manifestări care celebrează forţa poeziei în societate şi rolul poeziei în modelarea personalităţii umane.

Evenimentele din festival sunt găzduite de biblioteci şi centre de cultură, şcoli şi instituţii publice. Proiectul este axat mai ales pe cultura bunului gust, pe educația estetică și pe cultivarea discernământului artistic la tineri.

În cadrul acestui program de succes pentru cultura românească, pentru cultura franceză și pentru filofrancofonie, sunt celebrate anual şi Ziua Internaţională a Francofoniei, la 20 martie (zi care marchează înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei), precum şi Ziua Mondială a Poeziei, la 21 martie (sărbătoare UNESCO).

Festivalul Le Printemps des Poètes se află la a XX-a ediţie în Franţa, fiind importat în România la mijlocul anilor 2000, prin demersurile poetei şi traducătoarei Linda Maria Baros, stabilită la Paris. Scriitoarea Angela Furtună a inițiat, organizează integral și coordonează Proiectul Primăvara Poeților – Le Printemps des Poètes la Suceava începând cu anul 2006, sub egida Bibliotecii Bucovinei și a Consiliului Județean, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România, dar și cu grupuri și organizații culturale sau de librari, bibliotecari și scriitori, colegii, gimnazii, studenți, elevi, profesori, cărturari, oameni de cultură.

Bibliografia franceză pentru ediția 2018 poate fi consultată aici https://www.printempsdespoetes.com/?rub=7&ssrub=68&page=328&url=passeurs%2Findex.php&Bibliographie dar noi recomandăm călduros ca ediția română de față, organizată de noi în Bucovina, să folosească, după un obicei deja impus de-a lungul timpului, și bibliografii și resurse din autori români, clasici, contemporani, fie ei și doar locali. Condiția de Valoare trebuie să fie respectată, însă, pentru că scopul nostru e, în mod statornic, și acela de a transmite publicului criterii și norme corecte de discernământ critic, care să-l facă apt să distingă între artă majoră și kitsch.

Începând din 2005, când a fost adoptat de noi și în Bucovina, Festivalul francofilofon Primăvara Poeţilor, sub egida Le Printemps des Poètes, beneficiază de un program-concept inițiat și coordonat sistematic de scriitoarea Angela Furtună, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Astfel, proiectul acesta în versiunea bucovineană se află, de atunci, sub genericul Consiliului Judeţean Suceava și al Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbiera” , fiind și unul din cele mai serioase programe de diplomație culturală autentică, de francofilofonie în armonie cu spiritul românesc, și de practică democratică a libertății de gândire și de expresie artistică.
În cadrul acestui program de succes pentru francofilofonia bucovineană şi românească sunt celebrate anual şi Ziua Internaţională a Francofoniei, la 20 martie (zi care marchează înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei), precum şi Ziua Mondială a Poeziei, la 21 martie (sărbătoare UNESCO).

În fiecare an, festivalul francofon adoptă o temă. Anul 2018 se va derula sub tematica L’Ardeur – Pasiune, Înflăcărare, Impetuozitate. Ernest Pignon – Ernest a dedicat acestei ediții o nouă emblemă, ce va fi utilizată și în edițiile viitoare.

Istoric francez:

Le Printemps de Poètes a fost creat și inaugurat în Franța la 21 martie 1999, de către Emmanuel Hoog și André Velter, la inițiativa lui Jack Lang. Scopul inițial a fost acela de a revitaliza cultura legată de Poezia din Franța, proiectul devenind repede unul de anvergură națională. Sub impulsul dat ulterior de Alain Borer în 2001 și de Jean-Pierre Siméon, din 2002 până în 2017, a fost creat și Centrul Național de Resurse pentru Poezie, care a susținut efortul creatorilor și a contribuit neîncetat la impunerea mesajului lor în Franța și în toată lumea francofonă.
Ulterior, micii echipe a Festivalului i s-a adăugat susținerea de la Ministères de la Culture, via le Centre National du Livre et de l’Éducation Nationale. Astfel, a fost însuflețită și organizată din ce în ce mai bine o întreagă comunitate de participanți : poeți, actori, muzicieni, cititori…La această a 20-a ediție, apare un al treilea suflu, legat de Poezia din mileniul III, anume suflul tehnologiei foarte înalte, descris astfel de Sophie Nauleau :
« Pour Le Printemps des Poètes 2018, je voulais plus qu’un thème, je voulais un emblème. Une bannière qui étonne et aimante à la fois. Un mot dont tous les synonymes disent l’allant, la passion, la vigueur, la fougue, l’emportement. Un vocable vaste et généreux qui, à lui seul, condense l’élan et l’inspiration poétiques. Plus qu’un intitulé, L’Ardeur est le souffle même de la Poésie. Ernest Pignon-Ernest, qui avait calligraphié la signature du Printemps dès l’origine, a imaginé ce somptueux pastel représentant l’envol d’un être ailé. Est-ce un homme, une femme, un ange, une chimère ? C’est tout cela, mais aussi Zélos, le dieu grec du zèle et de l’ardeur, frère méconnu de Niké, la Victoire. Cette aile bleue sur un revers de toile brute est à l’image de notre ambition : à la fois intense et artisanale. Un dessin fait main qui importe en ce troisième millénaire de très haute technologie. Car s’il s’agit d’habiter encore poétiquement le monde, il est vital que la langue des poètes continue de pulser en chacun de nous. Ce qui ne nous empêche guère de travailler à une toute nouvelle version du site internet pour 2018 : la Poésie aussi étant un art de pointe ».

AGENDA FESTIVAL SUCEAVA:

=== 5 martie – ora 12.00 – Eugène Ionesco, Un Interviu Document.
Killer – 50.
Vernisarea expoziției de carte “Poezia – Regina Cuvântului”.

La Biblioteca Bucovinei.

=== 6 martie – ora 12.00 – Versailles. Poezia artei și a istoriei.

Audiții și video:
Dinu Lipatti: Eduard Grieg Concerto in A minor Op. 16

La Biblioteca Bucovinei.

=== 7 martie – ora 12.00 – Conferință de presă: Festivalul Primăvara Poeților – Le Printemps des Poètes, după 14 ani la Suceava – Încotro?

Nichita Stănescu: arhive cu poeme și actori celebri.

Audiții și video:
George Enescu, Nocturna
Cella Delavrancea, Gânduri despre George Enescu
Cella Delavrancea, Studiu nr. 25 în Fa minor
Clara Haskil, Schumann Kinderszenen Op. 15

La Biblioteca Bucovinei.

=== 8 martie – ora 12.00 – Paris, je t’aime. Film, poezie și muzică franceză.

La Biblioteca Bucovinei.

=== 9 martie – ora 12:00 – Chopin, Le Roi: din Polonia, prin Franța, către Universul Artei.
Video Artă, Fotografie și Poeme vizuale: Catherine Ikam, Doisneau, Hokku (Instants).

La Biblioteca Bucovinei.

=== 12 martie – ora 12.00 – Gelu Naum: regal în recital de colecție.

Audiții și video:
Olivier Messiaen: Paysage (Poeme por Mi)
Olivier Messiaen – Quartet for the End of Time (V. “Louange à l’Éternité de Jésus”)
Messiaen, Vocalise; Katherine Weintraub, Saxophone.

La Biblioteca Bucovinei.

=== 13 martie – ora 12.00 – Călătoriile lui Jean-Yves Conrad prin Parisul românesc. Pe urmele lui Constantin Brâncuși, George Enescu, Benjamin Fondane sau în căutarea Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca.

Audiții și video:
Hariclea Darclée – Vai Mândruțo (1926)
Hariclea Darclée – Privighetoarea Carpaţilor
Belle, Notre Dame de Paris (Garou, Daniel, Patric)

La Biblioteca Bucovinei.

=== 15 martie:
– Ora 12.00 – “ Rêverie de Printemps ” – Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret” în spectacol la Biblioteca Bucovinei.

– Ora 12.00 – „Poezia în inima Artei” – La Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” Fălticeni.

=== 16 martie – ora 10.00 – “Luceferi ce răsar” – La Colegiul Tehnic “ Petru Mușat» Suceava, împreună cu Școala Gimnazială Nr. 1 și Biblioteca Bucovinei.

=== 17 martie – ora 12.00 – Societatea Științifică CYGNUS – Centru UNESCO – Clubul de Inițiativă Literară: “Primăvara Poeților la Clubul de Inițiativă Literară” – La Observatorul Astronomic al Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava

=== 19 martie – ora 13.00 – „Primăvara Poeților în Universul Bibliotecii” – La Biblioteca Colegiului Național „Mihai Eminescu”

=== 20 martie – ora 12.00 – Ziua Internațională a Francofoniei: Autori români și francezi. Interculturalitate și transdisciplinaritate.

La Biblioteca Bucovinei.

=== 21 martie – ora 12.00 – Ziua Mondială a Poeziei. Cartea de poezie. Recital de poezie Angela Furtună, din volumele lansate la Salonul Internațional de Carte Livre Salon Paris, 17 martie 2018, la Standul Institutului Cultural Român:
Angela Furtună, Pursânge astral, Editura Vinea, 2017, și
Angela Furtună, La ville blanche, Editura Vinea 2017.

Audiții și video:
Alexandra Dariescu, Scarlatti, Sonata K 466
Alexandra Dariescu, Schumann, Variațiunile lui Abegg, Op.1.
Paul Jeanjean (1874-1928), Arabesque.

La Biblioteca Bucovinei.

Angela FURTUNĂ

Membră a Uniunii Scriitorilor din România

Coordonator de Proiect și Director Artistic al Festivalului PRIMĂVARA POEȚILOR – Le Printemps des Poètes – pentru Bucovina

Comments are closed.