timp5Uniunea Scriitorilor din România Filiala Iaşi vă invită duminică, 19 ianuarie 2014, ora 11, Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici”- Sala „Mihai Ursachi”, la o întâlnire cu regizorul și scenaristul român de teatru și film Alexa Visarion.  Cunoscutul regizor va susţine o dezbatere cu tema “Timp mitic si timp actual în creaţia artistică”.  Alexa Visarion,  născut în 1947 la Botoşani, a devenit celebru după ce a regizat filmul „Înghiţitorul de săbii” (1981). A urmat Năpasta (1982), Punct  şi de la capăt (1985), Vinovatul (1991), Luna Verde (2008).  În anul 2002 a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”.  Evenimentul de la sediul Uniunii Scriitorilor din România, organizat în colaborare cu Asociaţia Culturală „Diallog”, va fi prezentat de Victor Bejan. Moderatorul acţiunii: Cassian Maria Spiridon.