Ion Hurjui (18 aprilie 1933, Ploscuţeni, judeţul Vrancea) este un poet, prozator şi dramaturg. Este fiul Anei şi al lui Gheorghe Hurjui, învăţători. A urmat cursurile Liceului „Dimitrie Sturdza” din Tecuci, iar între 1951 şi 1957 pe cele ale Facultăţii de Medicină Generală din Iaşi. A funcţionat ca medic la Tutova, în judeţul Vaslui, şi la Iaşi. A urcat toate treptele didactice universitare, devenind profesor universitar, specialist în gerontologie-geriatrie, şeful Clinicii a V-a Medicală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. tomul Popa” din Iaşi. Debutează cu versuri la revista „Cronica”, în 1966. Colaborează la „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Dacia literară”, „Ateneu”, „Symposion”, „Revista V” etc. Este membru în cenaclul „V. Voiculescu” al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, pe care l-a iniţiat şi coordonat din 1964. Semnează şi cu pseudonimele Iuliu Horaţiu, Onih.

Prima carte de versuri a lui Hurjui, Noaptea Pandorei, apare în 1969, fiind urmată de Ornicul trecerii (1971), Poemia (1980; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi) şi April (1986). Volumul Poemia şi alte poeme (1995) este o antologie de autor, care, pe lângă piesele cele mai semnificative din cărţile anterioare, cuprinde şi un număr important de inedite, reunite sub titlul Ortopoeme. Acelaşi caracter îl are ediţia bilingvă, româno-engleză, Recurs la Poemia (2003), care adună poezii incluse în Poemia şi alte poeme, Limba Hu (2001) şi Sunetul cheamă auzul (2001; Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi).

Receptarea poeziei lui Hurjui (altfel, generoasă) a fost una dintre cele mai contradictorii; pentru unii critici lirica lui „e de o limpezime de cristal, fără încifrări insolite” (Zaharia Sângeorzan), pentru alţii (Nicolae Manolescu) poetul „cultivă stările tulburi, anxioase, vagul sufletesc şi şi-a pus la punct un stil interogativ din care nu lipsesc aluziile livreşti (Iov, Robinson, Clitemnestra, Hamlet, Pandora).” Sigur este faptul că scriitorul îşi cenzurează drastic orice fior emoţional, afectivitatea fiind sancţionată de reflexivitate.

Dacă nu e neapărat un cerebral, Hurjui este în orice caz un sentimental bine temperat care, cultivând o metaforă concentrată, lasă uneori impresia de obscuritate. Comentatorii, vorbind despre temele esenţiale ale liricii sale – căutarea şi arderea – remarcau gradul înalt de dificultate în transmiterea mesajului poetic, ce pretinde din partea cititorului o „lectură performantă” (Ioan Holban), care să permită receptarea corectă a eşantionului de real propus de poet şi refacerea întregului din care a fost desprins. Incifrarea constituie o provocare adresată cititorului, pus în situaţia de a colabora cu autorul, acesta neimpunând, ci doar propunând un univers liric posibil: Poemia. Există însă în lirica lui Hurjui şi piese de o reală melodicitate incantatorie, unde învestitura simbolică a cuvântului capătă valenţe estetice deosebite (Lămpi, Izvod, Colinde I, II, III).

 

Deşi în aparenţă nu are de-a face cu literatura, lucrarea Medicul familiei. Terapie cognitivă (Carte de învăţătură pentru toate vârstele) (I-II, 1994-1997) poate fi citită şi în registru literar. Umorul (surprinzător) îşi găseşte aici o formă dintre cele mai nimerite. Stilul colocvial, tonul debutonat fac din aride sfaturi medicale nu doar o lectură accesibilă, ci şi una foarte agreabilă, în stagiunea 1982-1983 i-a fost reprezentată pe scena Teatrului „Luceafărul” din Iaşi piesa pentru copii şi tineret Comedie cu războinici.

 

Opera literară

 

Noaptea Pandorei, Bucureşti, 1969;

Ornicul trecerii, Iaşi, 1971;

Poemia, Iaşi, 1980;

Iubirea din strada a şaptea, Iaşi, 1983;

April, Iaşi, 1986;

Poemia şi alte poeme, prefaţă de Ioan Holban, Iaşi, 1995;

Limba Hu, Iaşi, 2001;

Sunetul cheamă auzul, Iaşi, 2001;

Recurs la Poemia – Appeal la Poemia, ediţie bilingvă, ediţie îngrijită şi traducere de Laura Ioana Leon, prefaţă de Ioan Holban, Iaşi, 2003.

Informatii preluate de pe http://www.crispedia.ro

Leave a Reply